EVALUARE

(variantă)

Îngerul păzitor m-a interceptat astfel:

“Iar te-ai abătut de la rostul tău?

Unde ai aşteptat sau unde nu ai aşteptat muza?

Ce te-ai crezut umblând prin lume

într-un anumit timp, în lipsa muzei?

În acest sens trebuie să te prezinți în fața lui Dumnezeu

pentru a da seamă cu faptele tale.

Mulțimea din fața ta

şi-a primit verdictul să-şi exprime fapta şi cuvântul

legat de activitatea fiecăruia în parte!

Aşa că, stai şi tu la rând să-ți primeşti verdictul”

Incredibil, de parcă Dumnezeu nu ştie ce sunt

sau ce sunt în stare să fac

îmi aştept rândul…

„Intră la mine, dar nu cu trupul, ci cu gândul!”

Vocea care îmi răsuna în urechi îmi părea cunoscută.

De necrezut!

Pe locul în care credeam că stă Dumnezeu

stătea muza care a continuat:

“Te miri că te primesc eu?

Apropie-ți gândul de mine şi spune ceva despre tine!”

Când pe poziția cea mai înaltă

în acel moment a fost lăsată muza,

cum să mă prezint acum?

În fața lui Dumnezeu poți să-ți expui unele calități,

fie pe linie de electronică, medicină

ori în plan juridic, religios

sau pe linie de agricultură,

dar în acest sens nu am cuvinte.

Dacă de veacuri muza

şi-a ales exponenții nu după profile, ci după răbdare,

ce pot spune că sunt?

Ce poziție să iau?

O mişcare în plus, ori o vorbă numai să spun

care să pară în paralel cu percepția muzei

ar părea o lipsă de interes…

Cum să-mi mențin privirea?

De fapt ce sunt ochii cuiva,

fără gânduri, în fața muzei?

Închid ochii.

Prin faptul că m-am mirat pe felurile în care

muza şi-ar putea face apariția

în jurul meu sau a altuia,

nu mi-am folosit niciodată ochii ci gândurile.

Nu ajung toți ochii lumii

pentru a realiza pe deplin o mirare

în adevăratul sens al cuvântului

legat de dimensiunea prin care poate

cuprinde muza lumea.

Pe muză nu mă voi putea mira niciodată cu ochii

fiindcă inspirația pe care o poate da lumii

în toată dimensiunea ei este un lucru firesc,

mai presus de lumină

Îmi imaginez cum trebuie să fie

acel instrument de scris din mâna mea…

Trebuie să fie tip bornă kilometrică literară mobilă

pe un cer de hârtie imaculată

ce indică de unde şi până unde

se desfăşoară percepția muzei.

În acest context am cutezat doar a grăi:

“Nemărginirea ta!”

În fond muza m-a uluit rostind:

Dacă prin poruncă divină

te-am primit în acest loc prea înalt,

unde poți spune că nu pot fi?

Am fost lăsată să te analizez de aici

nu din măreție ori din modestie

sau din alte pricini…

În fața lui Dumnezeu

cu sau fără tine

poeziile tale au aceeaşi trecere!

 

 

 

EXERCIȚIU EXTREM 3

Într-un context fără precedent

muza m-a purtat cică pe calea poeziei

printre turițe, brusturi şi alte plante care se agață de tine

fără noimă…

”Te-am purtat pe aici, afirmă muza,

să vezi că aceste plante nu sunt ca vorbele alese…!

Ce poet eşti tu când toate cuvintele te cuprind ca turițele?”

 

Pe moment încerc să mă curăț de turițe parcă

îngân poezia…

De fapt este un lucru inutil să procedez astfel

în fața muzei şi trec la scris…

Scriu parcă mă curăț de turițe

şi totodată mă curăț de ele parcă scriu…

Nu ştiu dacă folosesc în premieră cuvinte-turițe

sau alte cuvinte în locul acestor plante

ori turițe în loc de cuvinte…

Concret nu-mi dau seama ce iese…!

Muza a intervenit:

”Să nu intri în cuvinte,

( în vorbe), fără prevenție, ca în turițe!

Ce-ți predau eu aici legat de aceste plante

este un exercițiu banal

față de cum te vor întâmpina sau cum ți se vor lipi de suflet

unele cuvinte spuse sau scrise de unii…!”

 

 

 

VOM AVEA

Cine are de gând să meargă în Rai

pe post de trândav,

când în Rai sunt mai multe de făcut ca în iad

Doar nu merg toți aici „tobă de carte”

sau pe post de conducere să li se dea totul pe tavă?

Nici vorbă!

Cum credeți că merg poeții în Rai?

În această viață sau în viața de apoi?

În acest sens am conceput pe hârtie raiul

în percepții extra poetice.

Pe când m-am extins eu la socoteli

hârtii, pixuri, timp alocat scrisului pentru o viață veşnică,

muza m-a împresurat fulgerător aşa:

„Ce tot îndrugi acolo fără noimă?

Faci matematică astronomică sau scrii poezii?”

-Păi, calculez câtă hârtie şi altele… îmi vor trebui să duc cu mine

în rai în acest sens…

Că doar la comanda

imensității tale

să pot şi să am pe ce scrie despre tot

şi despre toate…!

Apoi muza a vehiculat:

„În acest context chiar vom avea de îmbinat mai abitir

poezia cu matematica…!

Bine, hai scrie…!

Vom avea matematic o viață veşnică ce scrie…!”

 

 

 

NORMĂ

Dumnezeu nu se ocupă de fleacuri…

Mântuitorul nostru Iisus Hristos

n-a spus niciodată poveşti

ci a mers pe fapte aşa:

Cu perfecțiunea s-a întrecut

Cu ea şi-a petrecut

Cu perfecțiunea nu s-a jucat

deci a făcut minuni…

Și-a achitat datoria față de soare

pentru lumină

deschizând orbilor ochii…

Nu te crede superior nevăzătorului

dacă nu ți-a fost atribuită ca premiu

sau ca recompensă lumina!

Dacă ai doi ochi

şi poți da unul nevăzătorului,

să ştii că doar ochiul acela odată dăruit

te va cuprinde cu adevărat

în lumina iubirii!