Arca ideilor

pe a timpului arcă

în a creierului barcă

vrăjite-s ideile

îmbrăcate în ambrozie

frumoase ca ielele

te încântă

te frământă

te întreabă și descântă

nu-ți dau pace

știu cum să se joace

cu destinele

cu vorbele

așezate în vitrina ochiului

în lumina orbului

vesele și triste

în rime ascunse

ah!

pe muzica lui Bach

se-nfruntă ideile

de la A la Z

 

Toamna

pe ramuri frunzele dansează

valsul toamnei în violet

pe dealuri corbi lacomi oftează

lupi și urși prin tufiș berechet

 

pânza tăcerii ruptă-i deodată

de-un negru țipăt de ajutor

albastre fantome din văi se arată

câini răgușiți se-ațin în calea lor

 

ruginia toamnă sosit-a devreme

cu frig și cu ploi peste orele mici

tristă-n amurg printre garduri ea geme

corbi și fantome dansează pe-aici

 

frunzele mor călcate-n picioare

clopotu-n dungă bate mereu

gutuile dorm pe galantare

ziua-i mai scurtă, visul mai greu

 

Cireșul

la marginea grădinii uitate

veghează cireșul rănit

de scorbura în care frământă

furnicile firimituri de viață

ramurile brațe puternice altădată

frânte-s de nevolnicul vânt în furtună

pentru sevă și pentru lumină

firavele frunze zilnic se zbat

la urechile verii cireșele dulci

culese sunt de trecătorii flămânzi

lovit de securea uitării pomul plânge

dor îi e de anii tinereții când

iubit era de stăpânii casei

plecați pe căi necunoscute

unde spațiul și timpul nu există…

a fost cândva un cireș falnic

acum cireșul sunt eu

 

 

Piatră fără umbră

mă plimb în mine

pe drumul pietruit cu zâmbete reci

la fereastra sufletului adormit

am nevoie de o companie plăcută

nimeni nu mă vede

nimeni nu mă aude

beau cuvintele înecate în vin roze

vărsat pe masa cu doruri

geamantane de cuvinte fără sens

așezat în fotoliu aprind o țigară

și-ascult tăcerea nopții fără lună

figuri ciudate pe drumul meu

trist drumul cu sens unic

îmi vine să urlu pe ruinele vieții

pe străzile cu ferestre-ntunecate

îmi strâng pieptul să nu plece sufletul

deși prezentă fericirea e uitată

vreau să râd cu lacrimi dar nu pot

un gol imens în inima fără iubire

urmele trecerii pe drumul din mine

defilează în adâncă visare

coardele inimii murmură

pasul timpului scapă din lanțurile cerului

prin perdeaua aerului rece

sculptând liniștea

aceasta este noaptea când

mă întâlnesc cu mine

nu știu unde

nu știu cum

pierdut sunt pe imaculata foaie albă

piatră fără umbră mă simt

 

 

Nimic întâmplător

cine suntem?

ființe aruncate pe pământ

din necunoscut

ființe create de Dumnezeul

etern întrupat în om

Energie plină de iubire

nevăzută, necunoscută

o înțelepciune nemăsurată în noi

prin Spirit suntem în legătură cu Creatorul

nimic din jur nu este întâmplător

frunza cade din copac cu un scop

noi ne supunem unor legi nescrise

într-un Univers fără cuprins

călători vremelnici suntem

care iubesc, urăsc, iartă, trădează

ființe vii cu suflet, corp și minte

șoferi cu mașină și volan

totul e un joc în spirala lui a fi

totul e o creștere continuă în

călătoria noastră pe pământ-

șansa existenței noastre

de ieri, de azi, de mâine

nimic nu e întâmplător

trebuie doar să avem încredere

în Justiția Universului

 

 

Suferință

scrie de parcă ar avea ojă pe unghii

cu teamă să nu se șteargă culorile

harul e o boală care nu se ia

nici de vindecat nu se vindecă

 

că nu-i vin ideile geniale suferă

nu-i ies nici metaforele

deși zilnic răsfoiește dicționarul de rime

ghemuit în colțul cu idei

 

de-atâta suferință

roiuri de vorbe se-nvârt în capul lui

picături de rouă

înghețate pe foile albe