Ca mai toate „țările noi” (USA, Canada, Noua Zeelandă), populația Australiei este caracterizată printr-o proporție ridicată de cetățeni născuți în afara granițelor, 27,6%, după ultimul recensământ. Iar dintre cei născuți autohton, la aproape jumătate din ei— 48,2% – cel puțin unul din părinți este imigrant născut în afara Australiei. Începând din decada 1970 guvernele australieine, indiferent de culoare, au dus o politica activă de multi-culturalism – manifestată prin, pe de o parte, facilitarea participării mai active a diferitelor grupări etnice de imigranți în viața social-politică și culturală a Australiei, pe de altă parte, prin încurajarea acestor grupuri de a păstra din caractersticilor unice lor (cel puțin cele considerate benigne…), precum și de dialog intercultural.

A nu se subînțelege cumva că Australia este un paradis multicultural sau că nu ar exista probleme în privința stereotipurilor rasiale — de exemplu în prezent, față de australienii de origine chineză, din cauza tensiunilor create în regiune de guvernul Chinei comuniste. Dar siutația în general, conștientizată și exprimată deschis acum câteva decenii, este poate mai pozitivă în acest sens decât în alte părți ale globului. Expun aceste date și opinii pentru a contextualiza reprezentarea multor poeți australieni născuți pe alte meleaguri în volume, publicații, reviste literare din Australia și chiar în acordarea de premii în competiții literare. Ca paranteză, spre exemplu, există cel puțin șase poeți născuți în România, publicați aici la antipozi, ale căror poeme au fost reprezentate în antologii semnificative de poezie contemporană australiană. (Dar mă voi ocupa pe viitor de acest subiect într-un articol de sine stătător ce va descrie prezența și activitatea scriitorilor originari din România pe teritoriul Australiei și Noii Zeelande). Azi, subiectul este altul sau altcineva.

În contextul multicultural descris mai sus, nu ar trebui să fie probabil surprinzătoare acordarea premiului național al Societății Autorilor din Australia, în 2018, pentru cel mai bun volum de debut în poezie lui James Gering, născut la Johanesburg în Africa de Sud. Asta după ce în 2013 câștigase premiul întâi pentru proză scurtă, într-o importantă competiție literară din Marea Britanie. James Gering predă literatura la Sydney University, scrie poezie, proză scurtă și memorialistcă. Părinții, evrei originari din Lituania, au fost și ei imigranți la rândul lor — părăsind „paradisul sovietic” la câteva decenii după instaurarea lui.

Poemele i-au fost publicate în Australia (Staying Whole While Falling Apart — Interactive Publications), ca și în reviste poetice de prestigiu din Statele Unite, precum Rattle, San Pedro River Review și Star 82 Review. Poeme ale lui James Gering sunt incluse în diferite antologii din Australia, precum și într-una care are legătură cu România, Return Ticket from Sydney to Bistrița — a lyrical carousel between the antipodes/ Bilet dus-întros de la Sydney la Bistrița — un carusel liric între antipozi (Australian Romanian Publishing — 2021).

„Mă identific puternic cu rădăcinile mele, cu moștenirea mea… Dar numai în sens culural, nu și religios. Apreciez tradiția culturală și ritualurile mosaice, dar sunt foarte precaut cu privire la dogmatism și crezuri, care ajung să ne separe unii de alții, să ne categorisească între „ei” și „noi” — văd această paradgimă ca pe un blestem al omenirii.” Continuă Gering… „Mi-am pierdut tatăl când aveam 15 ani, într-un accident rutier. Fratele mai mare a plecat de acasă atunci și ține rar legătura cu familia, necontribuind la ea relațional. Sora mea mai mică era doar o fetiță de câțiva ani. Când am împlinit 16 ani, mama a hotărât să emigrăm din Africa de Sud înspre Australia” (n.n. foarte mulți cetățeni ai Africii de Sud au emigrat în ultimii 30 de ani în Australia și Noua Zeelandă, țări cu care au afinități cultural-istorice și lingvistice).

„Din fericire, noua țară avea nevoie mare de fizioterapeuți, profesiunea mamei mele. Cât despre mine, când am ajuns în Australia, eram un tânăr adolescent confuz. Mi-a luat mult timp ca să-mi dezvolt un simțământ al identității, să aflu sau să decid cine sunt eu. Am suferit încercând să mă adaptez convențiilor societății, îmi era greu și credeam eu sunt de vină. Am găsit în primul rând alinare în natură, unde petrec mult timp și acum” (James practică alpinismul, escalada). „Tot în adolescență am început să scriu, păstrând jurnale personale, scriid povestiri— încercam, prin asta să gâsesc un înțeles al vieții, o menire. Astfel am ajuns la poezie — cea mai concentrată, eficientă și frumoasă cale de descriere a vieții, a înțelesului ei. Astfel am început să pășesc pe calea vindecării, a definirii unei identități proprii.

M-am căsătorit la o vârstă mult prea crudă (nici 20 de ani) în cadrul comunității evreiești. Soția mea era dintr-o frumoasă familie originară din Ungaria. Am divorțat 17 ani mai târziu, dar ne mândrim cu doi fii minunați — deci nu am niciun regret în acest sens.

Apreciez mult umorul și absurdul. Disprețuiesc elitismul și autoînșelarea. Cred că trebuie să ne bucurăm de viață prin estetica lucrurilor de zi cu zi. De aceea îmi vin în minte Rilke și Cehov. Rilke… pentru natură, inocența copilăriei, arta serioasă, fără să ne pese de ceea ce gândesc… cei minusculi. Dar respectând pe cei minusculi, în special în pagina de scris. Și eu sunt un minuscul, la urma urmei. Iar pe Cehov, în afară de enorma lui contribuție artistică, îl apreciez pentru umilința lui. În esență, practic escalada pentru că mă confruntă cu solitudinea lui Rilke, umilința lui Cehov și peisajele minunate ale muntelui.” Îmi permit să întreb, în contextul divorțului de acum câțiva ani, care este „starea civilă” prezentă… „Prietena mea — Heleh Gayer — este o comoară: inteligentă, fără aere, interesată cu privire la ce se întâmplă în lume.

Ne petrecem timpul între casa mea din Blackheath (n.n. regiunea Blue Mountains, la două ore de Syndey, unde James practică alpinismul și drumeția) și apartamentul ei din centrul orașului Sydney, în suburbia Potts Point.” James Gering este activ într-unul din cele mai importante și influente cercuri de poezie din Australia, „The Judith Beveridge Poetry Group” din Sydney. Am inclus mai jos o selecție de poeme din ultimul volum publicat Staying Whole While Falling Apart (Rămânând întreg în timp ce mă destram), precum și dintr-un nou volum, încă în lucru, Tickets To the Fall of Icarus/ Bilete pentru căderea lui Icar. Staying Whole While Falling Apart (Rămânând întreg în timp ce mă destram), care-l are ca protagonist pe Aaron Auslander*** — numele este foarte sugestiv cunoscătorilor de limbă germană, imigranților din zona germanică a Europei — reprezintă un studiu po- etic ce explorează în mod deschis durerea pierderii, fie ea fizică sau sufletească. Dar asta nu e totul.

După cum descrie criticul Peter Selgin în recenzia lui, Gering reușește să ne prezinte un portret al omului obișnuit, nesentimentalizat, într-o notă macabru-amuzantă, care în mod surprinzător ne emoționează totuși. Deși tonul este adesea întunecos, el nu este sumbru, anti-eroul câutând să atingă, în mod quixotic, răscumpărarea. „Este… aproape înrădăcinat în autobiografie…” ne spune autorul. Primele trei din poemele ce urmează au fost selecționate din acest volum deja publicat. Ultimele două po- eme sunt alese din volumul Tickets To the Fall of Icarus/ Bilete pentru căderea lui Icar, încă în lucru – volum care, după cum ilustrează amplu poemul-fanion „Advăruri poetice stranii, dar inevitabile”, studiază modul mai mult sau mai puțin compli- cat și adesea surprinzător, în care poetul își găsește vocea și menirea.

*** Notă — mărturisesc că fiind eu însumi emigrant — plecat din România în 1980 la vârsta de douăzeci de ani, mai întâi la Viena (de unde sensibilitatea la numele ales în mod semnificativ de Gering pentru anti-eroul său), apoi în Noua Zeelandă și în final Australia— împărtășesc o afinitate deosebită cu poetul prezentat aici. Din volumul Staying Whole While Falling Apart/ Rămânând întreg în timp ce mă destram (Interactive Publications, 2021):

 

Fingers Dipped in Genocide

Inside the Auschwitz latrine block and needing to go,

Aaron considers the dark holes in the concrete flange.

He recoils, stumbles into daylight, skirts the wirefenced

meadow housing grim rows of dormitories.

 

A tourist bus arrives, disgorges visitors in a sally of colour.

A woman points at a cattle car and it hits home –

how guards routinely threw back the heavy doors

allowing the barely alive to tumble over the recently dead.

 

Aaron craves a drink, the same spirit Russian soldiers used

to fight Hitler. The dictator’s henchmen fed a hose from

the exhaust pipes of mobile vans into the cargo bays crammed

with Jews. Fingers dipped in genocide turned the key,

 

poison belched into the hold. Commander Blobel’s fingers

never turned the key, and his driver kept a healthy distance

when tailing the van to the human dump. Blobel’s spirit

of choice was schnapps. It failed to drown out the screams.

 

Degete scufundate în genocid

Înăuntrul latrinelor de la Auschwitz și trebuind să-și facă nevoile

Aaron se gândește la găurile negre din flanșele de beton.

Îi vine scârbă, se clatină spre lumina de afară, ocolește poiana

îngrădită cu gard de sârmă, cea cu rândurile de dormitoare sinistre.

 

Vine un autobuz cu turiști, care vomită vizitatori într-o izbucnire colorată.

O femeie arată spre o căruță și atunci își dă seama –

cum gardienii, în mod obișnuit, împingeau ușile grele

permițând celor abia în viață să cadă peste cei de abia morți.

 

Aaron are poftă de o băutură, același alcool pe care-l foloseau soldații ruși

ca să se lupte cu Hitler. Călăii dictatorului legau furtunul de la

eșapamentul dubelor de transport în docurile pline

cu evrei. Degete scufundate în genocid învârteau cheia în contact,

 

otrava râgâia în acele spații. Degetele comandantului Blobel

nu învârteau niciodată cheia, iar șoferul lui păstra o distanță

respectabilă când conducea în urma dubelor către grămada de gunoi uman.

Alcoolul preferat al lui Blobel era schnapsul. Dar nu reușea să înece urletele.

 

Have coffin, need pallbearers

No birthday paraphernalia in the house,

so Aaron snuffs out a mourner’s candle

jammed in a muffin.

 

His sons usually phone, but last time

he said no need.

Those kids are too bloody literal.

 

Should he email himself?

Happy returns, you old sod.

Maybe a selfie with muffin raised high.

 

No, he’ll send out notes in bottles.

Hello, sons, remember me?

A birthday tree has just fallen in my forest.

 

Or a rogue note: Have coffin, need

pallbearers. How absurd — this train

of thought gathering all the pace it needs.

 

The window breeze calms him.

A mother in the playground below is singing

happy birthday to her daughter.

 

He wants to pluck a wish out of the air,

but the woman looks up.

He realises he’s been singing along.

 

Hey there, birthday girl, he calls,

would you and your mother like

to come over for vanilla muffin?

 

Am sicriu, îmi trebuie purtători

Aaron nu are în casă niciun accesoriu pentru ziua de naștere

ca atare stinge lumânarea de înmormântare

înfiptă într-o brioșă

 

De obicei fiii lui îi telefonează, dar ultima dată

le-a spus că nu-i nevoie.

Copiii ăștia iau lucrurile mult prea literal.

 

Să scrie oare un email către el însuși?

La mulți ani, boșorogule!

Poate un selfie cu brioșa ridicată.

 

Nu, mai degrabă le va trimite bilete în sticle.

Bună fiilor, vă mai amintiți de mine?

Copacul uneia din zilele mele de naștere tocmai a căzut în pădurea mea.

 

Sau o notă pungășească: Am sicriu, îmi trebuie

purtători. Ce absurd — această linie

de gândire care crește la viteza limită.

 

Briza ce adie pe fereastră îl calmează.

O mamă cântă La Mulți Ani pentru fiica ei

în locul de joacă de jos.

 

Aaron vrea să apuce o dorință din aer

, dar femeia își întoarce privirea în sus.

Își dă seama că începuse să cânte și el cu ea.

 

Hei sărbătorito, strigă el,

n-ați vrea, tu și maică-ta,

să veniți sus să mâncați o brioșă cu vanilie?

 

 

Down Under — Australia

Private pools dot the suburbs,

unwanted goods grace the sidewalks.

 

Spongy material cushions playgrounds,

lest the kids take a tumble.

 

Police horses wear the white and blue

and little dunny sacks too.

 

The birthday of the British queen heralds a national holiday.

Prime Ministers blow in and outlike bloated flies.

 

Planes plume the sky with adverts

for coco pops and cruise liners.

 

Topless women sunbathe at the beach,

unperturbed, undisturbed,

 

while the tide lands reviled refugees,

and the lonely seek love online.

 

 

Down Under* — Australia

Bazine de înot private punctează suburbiile

bunuri nemaidorite împodobesc trotuarele.

 

Material buretos amortizează locurile de joacă,

dacă cumva vor cădea copiii.

 

Caii poliției sunt îmbrăcați cu alb și albastru

și au de asemenea mici saci pentru balegă.

 

Nașterea reginei Marii Britanii vestește o zi de concediu.

Primii miniștri sunt suflați înăuntru și afară ca niște muște puhave.

 

Avioane brăzdează cerul cu reclame

de la coco-pops la croaziere.

 

Femei fără sutiene stau la soare pe plajă,

nederanjate, netulburate,

 

în timp ce fluxul aduce la țărm refugiați disprețuiți,

iar însingurații caută dragostea online.

 

*Down Under — în ciuda pleonasmului sau poate datorită lui, Jos Dedesupt este o descriere eufemistică des folosită (chiar și de australieni), a Zonei Pacificului de Sud în general și a Australiei în special – privită bineînțeles dinspre emisfera nordică.

Din viitorul volum Tickets To the Fall of Icarus/ Bilete pentru căderea lui Icar:

 

 

Strange But Inevitable Poetic Truths

A favourite tactic:

try not to be yourself.

This involves courageous leaps:

 

What would a child do here? A scientist?

A pig called Napoleon?

Orwell imagined authoritarian

farmyards and invested

in the down-and-outer life on London streets.

 

The poet rides a mood into a bank

of clouds. He attempts to land

safely like a parachutist

touching down

in meadow grass.

 

Daily living is a scavenger hunt.

The poet scavenges

for purple flannel flowers

on Monday, writes a poem on Tuesday

sells tickets to the fall of Icarus

on Wednesday.

 

A real estate agent dreams

of a richer inner life.

He hears about a creativity implant.

Name your price, he says.

 

The poet toys with titles:

Caring Spoils Everything.

God Knows, We Need Fresh Visions.

Loneliness

of the Long-Distance Writer.

 

Joyce Carol Oates ran religiously

said how much it helped.

Her readers want to know if she ran from

or towards.

 

Was it helpful to scream

under the roar

of the train on the railway bridge?

It was.

Seeing the vigilante movie

also helped.

 

Want to make things better?

First allow them to get worse.

 

The news star, on the verge

of resignation, says we should edit

our lives ruthlessly and frequently.

What will she do next?

 

Definition of spiritual gall:

the belief in a supreme deity watching

over you. Definition of spiritual

humility: A Ryokan monk dragging

his tobacco tin

by a length of string.

 

Poets need gall and humility.

The gall to conjure an oasis from nothing

the humility to peddle it

in the marketplace.

 

The poet has a website — think obscure

country lane on which a goat comes

strolling

a flower between its teeth.

 

Please, words, the poet says

do your job

unobtrusively

like a noiseless doorman

granting passage.

 

The father of poet Hart Crane

invented the famous candy rings

called lifesavers.

Hart’s life ended when he jumped ship

and drowned in the Atlantic

on a rough night

involving alcohol and sailor boys.

 

The poet’s shirt is a spinnaker

to lure the wind. The collar is frayed

the tie a noose and one

of his legs is caught in the current.

 

Audrey frees the leg

and the couple go for a hike.

Flora and fauna chaperone them:

sassafras and strung-out water vines

Lilly pillies and all-singing lyrebirds

darting ahead on the track.

 

Audrey and the poet set up camp

in a clearing flanked by

smooth-barked apple trees. ***

 

The poet follows the escarpment path

to the drop.

He reveres the void and edges closer.

What would the real-deal do here?

The poet skips back

and eats a pear with headphones

on to amplify the crunch.

 

At dawn, the couple emerge

life-struck from their tent.

The trunks of the apple barks

are converting sunlight

into art.

 

What would a cat

with three lives left do here?

What would a creative do here?

Hold the magnifying glass

dead still

and wait for sparks.

 

 

Adevăruri poetice stranii dar inevitabile

O tactică favorită:

încearcă să nu fii tu însuți.

Aceasta implică salturi curajoase:

Cer ar face un copil în situația asta?

Un om de știință?

Un porc numit Napoleon?

Orwell și-a imaginat ferme

totalitare și a investit

în viața delapidată de pe străzile Londrei.

 

Poetul călărește o stare de spirit într-un

car de nori. El încearcă să aterizeze

în siguranță ca un parașutist

atingând

iarba poienii.

 

Traiul de zi cu zi e o căutare prin gunoaie.

Poetul caută prin gunoaie

ca să găsească flori violete făcute din flanel

lunea, apoi scrie un poem marțea

și vinde bilete pentru căderea lui Icar

miercurea.

 

Un agent imobiliar de vise

cu o viață interioară mai bogată

Aude de un implant pentru creativitate.

Plătesc oricât, zice el.

 

Poetul se tot gîndește la titluri:

Grija Strică Totul.

Dumnezeu Știe, Avem Nevoie de Viziuni Proaspete.

Singurătatea

Scriitorului de Cursă Lungă.

 

Joyce Carol Oates alerga cu religiozitate

spunea cât de mult a ajutat-o asta.

Cititorii ei doresc să știe dacă alerga dinspre ceva

sau înspre ceva.

 

A ajutat zbieratul

de sub urletul

trenului care trecea pe podul de cale ferată?

A ajutat.

Văzând un film cu vigilant

e a fost de asemenea de ajutor.

 

Vrei să faci lucrurile mai bune?

Lasă-le mai întâi să ajungă mai rele.

 

Starul de la emisiunea de știri, cea pe muchie

de a demisiona, spune că trebuie să ne reedităm

viețile frecvent și fără milă.

Ce-o să facă după asta?

 

Definiția aroganței spirituale:

credința că o zeitate supremă are grijă

de tine. Definița umilinței

spirituale: un călugăr Ryokan* trăgând

după el cu o sfoară

o cutie metalică de tabac.

 

Poeții au nevoie de aroganță și de umilință.

Aroganța de a crea o oază din nimic

umilința de a o vinde

în piață.

 

Poetul are un website — închipuie-ți

o uliță obscură de la țară pe care o capră

pășește încet

cu o floare în dinți.

 

Cuvinte, vă rog, zice poetul

faceți-vă treaba

discret

ca un portar tăcut

deschizând poarta.

 

Tatăl poetului Hart Crane

A inventat faimoasele inele de bomboane

numite colaci de salvare.

Viața lui Hart s-a sfârșit când a sărit

și s-a înecat în Atlantic

într-o noapte aspră

implicând alcool și adolescenți marinari ucenici.

 

Cămașa poetului este o velă

ca să prindă vântul. Gulerul îi e zdrențuit

Cravata îi e un laț de spânzurat

iar un picior i-a fost prins de curent.

 

Audrey îi desprinde piciorul

și cuplul pleacă într-o drumeție.

Flora și fauna îi însoțesc:

Sassafras și viță sălbatecă întinsă peste tot

Lilly Pilly** și păsări-liră cântătoare,

săgetând pe potecă înaintea lor.

 

Audrey și poetul așează cortul

într-un luminiș flancat de

copaci coajă-de-măr*** cu coaja netedă.

 

Poetul urmărește drumul pe porvârniș

până la râpă.

El venerează golul și pășește mai aproape.

Ce-ar face oare unul care-i pe bune?

Poetul sare înapoi

Și mănâncă o pară cu căștile pe urechi

pentru a amplifica ronțăitul.

 

Când răsare soarele cuplul iese,

lovit-de-viață, din cort.

Trunchiul copacilor coajă-de-măr

transformă lumina soarelui

în artă.

 

Ce ar face în acestă situație

o pisică ce mai are doar trei vieți?

Ce ar face aici un spirit creativ?

Ține lupa

fără s-o miști de loc

și așteaptă să iasă scântei.

 

*Taigu Ryokan (1758-1831) — călugăr Zen Budist, poet supranumit Marele Nebun, unul din cei mai iubiți poeți japonezi, care a trăit o viață liniștită și neconvențională. Face parte din grupul de poeți asiatici (Japonezi și Chinezi) supranumiți „marii nebuni”.

** Lilly Pilly — arbust nativ emisferei sudice, produce fructe mici de culoare roz-violetă, comestibile, acrișoare.

***apple-bark tree (Angophora costata) — copac nativ din Australia, înrudit cu eucaliptul.

 

 

 

Eat Cake

Come morning tea

we farewell Conrad from the team.

We put on sad faces

clap-clap and eat cake.

Come afternoon tea

we welcome Shelly to the team.

We put on happy faces

clap-clap and eat cake.

 

 

Mâncăm prăjitură

Vine pauza de dimineață

spunem adio lui Conrad, care părăsește echipa.

Mimăm tristețea

aplaudăm, mâncăm prăjitură.

 

Vine pauza de după amiază

spunem bun venit lui Shelly care se alătură echipei.

Mimăm veselia

aplaudăm, mâncăm prăjitură.