Sofia Petrescu și cei doi nepoți, alături de verișorul Ion Grosu, mergeau grăbiți unul după altul, la adăpostul de lângă Podul Grand, deoarece sunase alarma, fiind pericol de bombardament. De cum intrară pe ușă, unde nu era așa multă lume, începuse a se auzi suieratul gloanțelor ce treceau prin aer, sub glasul sinistru al motoarelor de avion ce-ți frângeau elanul și-ți înghețau inima. După care se auzea sunetul tânguitor al bombelor care răsunau peste orașul măcinat de exploziile nimicitoare ale americanilor, aruncate din înaltul cerului, ce cădeau în cartierul Giulești, explodând peste triajul de vagoane și Gara de Nord.

Bunica Sofia îi luă aproape de ea pe cei doi nepoți ai săi, după ce s-au așezat într-un colț mai îndepărtat al adăpostului, alături de vărul ei, care era asociat cu nepotul celui ce botezase podul Grad, când au intrat profesorul Racoceanu și Ion Dulgheru, alături de două femei de la Palatul Mogoșoaia, care erau prin zonă, venind de la Piața Matache.

  • Oof, bunică Sofia, spui că nu ți-a fost frică la primul bombardament, dar acum te-ai simțit mai bine nu-i așa! Știu că ești o femeie puternică, rosti nepoata verișoarei lui Grosu.
  • Așa-i, fata mea. Pentru mine a fost greu! răspunse verișoara Petrescu, cum o numea Ion.
  • Domnul Grosu, ce-ți face asociatul Grant? zise scurt profesorul Nicolae
  • Săracul, se chinuie să termine ele-mentele la podul ce poartă numele buni-cului său.
  • Văd că este destul de rezistent, a trecut câteva bombardamente și n-a pățit
  • Dar cine a fost Grant ăsta, de are podul numele său, domnule? rosti micuța
  • Nepoata mea, Effingham Grant, născut pe insula Guernsey, în Marea Britanie a fost primul și singurul fiu al locotenentului Edward Effingham Grant, crescând alături de cele cinci surori ale sale, în Scoția, o lămuri Ion Grosu pe micuță.
  • Da, și a stat aici la noi, pe Grivița? continuă fetița zâmbitoare, seria întrebărilor.
  • Tânărul Grant a găsit un post liber la Consulatul Britanic din Valahia, sub comanda lui Sir Robert Gilmour Colquhoun, atașat comercial în România. Un an mai târziu, sora sa, Mary Grant, îi face o vizită și decide să se mute și ea la București, căsătorindu-se ulterior cu C. A. Rosetti, devenind astfel, Maria Rosetti.
  • Asta nu o știam, completă bunica Sofia zâmbitoare.

La începutul anului 1864, Grant înființează Fonderia E. Grant et comp. – Belvedere, prima turnătorie din București. Apoi tot britanicul pune bazele primului atelier de prelucrare a tutunului din țară, numit, Manufactura de tutun-Belvedere. La ceva timp, firma devine Regia Monopolurilor Statului, iar Effingham decide în 1879, să parceleze terenul din jurul manufacturii și începe să-l vândă muncitorilor, dând naștere la ceea ce a devenit ulterior, cartierul Regie.

Grant începe prin anul 1865 o nouă afacere, într-un domeniu ce nu exista în acea vreme, în țară – creșterea de orhidee. Mai târziu această afacere a dat denumirea străzii Orhideelor, denumire care se păstrează și astăzi. Cum Robert Grant, al doilea fiu al cuplului Edward a fost inginerul constructor, a fost omul care a participat la construcția podului suspendat peste calea ferată. El a cedat terenul ce-i aparținea pentru construcția pe care urma să o ridice, și l-a botezat în cinstea tatălui său, Podul Grant, le povesti Racoceanu celor din jur.

  • Partea asta o știu chiar de la asociatul Grand, căruia-i car piatră pentru pod, zise Grosu.
  • Și Rosetti ăsta, cine a fost domnule profesor? întrebă micuța Sofia.
  • Draga mea, Constantin Alexandru Rosetti, s-a născut în București și a fost fiul spătarului Alexandru Rosetti și al doamnei Elena, născută Odobescu, iar în 1844 pleacă pentru prima dată la Paris, unde a afirmat către colegii săi: — Am nădejdea că lucrînd 3-4 ani, mă voi întoarce în patria mea, unde voi străluci prin știință și virtute, voi ferici o zi măcar pe muma, voi ridica puțin patria mea și astfel mă voi sfîrși și eu, cu cugetul în pace că mi-am împlinit frumos misia, le spunea colegilor săi de studii, românii Ioan C Brătianu, pictorul Constantin Rosenthal, Vasile Mălinescu și Scarlat Vârnav. Dar revenit în țară, în 1847 se căsătorește cu Mary Grant, care astfel devenea Maria Rosetti, fiind o scoțiano-franțuzoaică, pe care la scurt timp, Rosenthal, prietenul lui Rosetti, a rugat-o să-i fie model pentru a picta, tabloul — România revoluționară! încheie fraza profesorul.
  • Deci a lăsat țara ei și a venit după românul nostru! se miră croitoreasa de alături de ei.
  • Mary Grant era sora consulului englez la București, Effingham Grant, el însuși căsătorit cu o româncă, Zoia Racoviță, fiica lui Alexandru Racoviță. Cum Rosetti era unul din conducătorii Revoluției din 1848 a fost și unul din liderii curentului radical al revoluționarilor; ocupând funcțiile de secretar al Guvernului provizoriu, de prefect de poliție, sau agă la București dar și redactor al ziarului Pruncul român, adăugă profesorul care era tobă de istorie.
  • Deci la București l-a cunoscut pe Rosetti! dori să știe Sofia Petrescu.
  • Da, aici îl întâlnește pe A. Rosetti, membru fondator al Academiei Române, jurnalist și fondator al Partidului Naţional Liberal. Deoarece, era membru al familiei de boieri Rosetti, devenise prieten apropiat cu Effingham Grant și o parte din anturajul familiei Odobescu, astfel că legătura dintre cei doi a devenit în timp, o poveste fermecătoare de dragoste. La 31 august 1847, Mary Grant devine soţia lui C. A. Rosetti, după o ceremonie religioasă anglicană, desfășurată la casa familiei sale, din Plymouth. Cei doi aveau să se căsătorească și în rit ortodox, la Viena, în cadrul unei ceremonii la care au participat colaboratorii lui Rosetti, Ștefan și Alexandru Golescu, care au devenit și nașii cuplului.
  • Deci, Mary Grant, s-a născut în Marea Britanie, fiică de bancher scoţian, și venind la fratele său la Ambasadă, s-a îndrăgostit de C. A. Rosetti și de visul României, devenind Maria Rosetti, deși nu știa o boabă românește, se amestecă în discuție croitoreasa bunicii Sofia.
  • Da, doamnă! Dar momentul ei de glorie absolută a avut loc în toamna sângeroasă a anului 1848, după înfrângerea revoluției. Trupele otomane au intervenit brutal, arestând liderii mișcării, printre care se numărau C. A. Rosetti, Ion C. Brătianu, Dimitrie Bolintineanu și alții. Ea află că soțul ei face parte din primul lot de exilați, urcați de turci pe o corabie militară turcească și transportați pe Dunăre spre granița cu Austria, urmând să fie exilați sau executați.
  • Săraca femeie, și străină pe la noi și fără bărbat, se lamentă croitoreasa.
  • Dar nu a fost așa, deoarece devenind Maria Rosetti, fiind prima femeie jurnalist din România și mama Revoluției de la 1848, era o femeie superbă, roșcată, cultă, care a învățat româna în trei luni și a adoptat portul popular, astfel că nu a stat… să plângă.
  • Și ce a făcut biata femeie cu un copil mic! completă, un ofițer de lângă ei.
  • Domnule, în timp ce mulți s-ar fi resemnat, Maria Rosetti a refuzat să accepte acest Deși tocmai născuse și avea în brațe fetița de doar câteva luni, ce fusese botezată simbolic „Libertatea”, a pornit într-o urmărire disperată de-a lungul malului Dunării a vasului ce transporta revoluționarii arestați. S-a deghizat în țărancă, a călătorit cu căruța sau călare, ținând pasul cu nava turcească zile în șir, de la Giurgiu până aproape de granița sârbească.
  • De acum, ceea ce vă spune domnul profesor că a urmat este legendar! le aminti Grosu.
  • De la prima sa urcare pe vas, cu fetița în brațe, ea a mituit paznicii, i-a fermecat pe ofițerii turci, cărora le-a cerut voie doar să-și sărute soţul. Doar că prin acest gest, Maria i-a strecurat bărbatului ei în gură un bileţel pe care notase exact ora și locul unde el, împreună cu grupul de revoluţionari, urmau să fie eliberaţi, operaţiune care, în cele din urmă, prin perseverența și curajul femeii, avea să fie încununată de succes.
  • Domnule profesor, deși am învățat multe lucruri, la Școala Militară la Sibiu, studiind și documente ale Revoluției din 1848, nu știam aceste amănunte, rosti ofițerul așezat alături.
  • La următoarea oprire la Corabia, Maria a reușit să îi convingă pe ofițerii turci să o lase să urce la bord în fiecare port unde acostau, sub pretextul că vrea să își vadă soțul pentru ultima oară și să îi sărute mâna. Folosindu-se de farmecul ei și de faptul că turcii nu ar fi suspectat niciodată o mamă cu un prunc în brațe, Maria a devenit curierul secret al grupului. Apoi, odată ajunși în localitatea Svinița de lângă Mehedinți, Maria a organizat detaliile finale. Astfel după ce a îmbătat gardienii turci și a mituit paznicii portului, permițându-le revoluționarilor să sară de pe vas și să fie preluați de barcagii locali tocmiți de către ea. Grație curajului acestei femei, elita politică a României a fost salvată, pentru ca apoi, Revoluția să fie înfăptuită.
  • Întrucât a făcut așa ceva, femeia este o mare eroină! rosti croitoreasa de pe banca sa.
  • Adevărată femeie a fost Maria noastră, o lăudă doamna Petrescu, care se bucură sincer.
  • Chiar așa a fost, dragii mei! Astfel, prin șiretenie și curaj, a reușit să transmită mesaje prizonierilor și să organizeze evadarea lor la Svinița… lângă Orșova. Conform relatărilor istorice și a povestirilor confirmate de Jules Michelet, în scutecele groase ale bebelușului botezat Libertatea, Maria nu ascundea doar pudră și haine de schimb, ci și pistoale, pile pentru tăiat lanțurile și mesaje secrete cu planul de evadare. Nimeni nu a controlat bebelușul.
  • Ce curaj nebun a putut avea femeia asta, rosti Ion Grosu, aflând de curajul mătușii celui care îi era asociat la ridicarea podului Grant, construcție îndrăzneață, ridicată pe structură metalică.
  • Femeia l-a convins întâia dată, pe primarul din localitate să o ajute, iar turcii, impresionați de devotamentul acestei „țărănci” frumoase, au lăsat garda jos și astfel, revoluţionarii au fugit. Se spune că fără ea, elita pașoptistă ar fi murit, iar Unirea Principatelor nu s-ar mai fi întâmplat poate, niciodată, încheie Racoceanu, care tresări la o explozie care bubui afară.
  • Știu de la Principele Bibescu, că pictorul Rosenthal a fost rugat de un văr al său, să folosească în celebrul tablou „România Revoluţionară” chipul unei femei care să poarte o ie românească și un tricolor, așa este domnule Racoceanu?
  • Este adevărat nea Ioane, imaginea unei femei cu ie și tricolor, ca simbol al României este de fapt, englezoaica cu inimă de român, aceasta fiind imaginea Revoluției de la 1848.
  • Deci, Rosenthal a imortalizat-o pe Maria Rosetti în celebrul tablou „România Revoluționară”, îmbrăcată în ie și maramă. Puțini știu că modelul din tablou era o englezoaică ce purtase pistoale în scutece copilului său, adăugă Grosu fericit, răsucindu-și mustățile pe obraz.
  • Chiar așa, doamnă Sofia! Astfel, pot spune că justa morală este: Nu sângele te face român, ci iubirea pentru acest pământ. Maria Rosetti a fost mai patrioată decât mulți bărbați născuți aici, salvând o generație întreagă de la pieire, rosti ferm profesorul Nicolae Racoceanu.
  • Povestea Mariei Rosetti este una dintre cele mai impresionante dovezi de curaj feminin din istoria României, fiind demnă de un scenariu de film de acțiune, mărturisi bunica Sofia, în vreme ce aranja eșarfa pe capul micuței sale nepoate.
  • Dar au fost și necazuri între prietenii săi, rosti un pictor din Ardeal, aflat în adăpost.
  • Bineînțeles! La un an distanţă, pictorul și prietenul familiei, Constantin Rosenthal, aflat în exil, decide să încerce să pătrundă în ţară, însă este prins de autorităţile austriece și dus la Budapesta, unde a fost torturat până la moarte, le mărturisi trist Racoceanu.
  • Asta o știu de la un ghid al Muzeului Bruchental, care spunea că artistul avea numai 31 de ani, însă a decis să se sacrifice pe sine decât să-și trădeze camarazii români, spuse ofițerul.
  • Prin anul 1853, Maria publică la Paris lucrarea „Principautés Danubiennes”, într-o perioadă de colaborare cu ziarul „La Presse” și a avut parte de prietenia unor importante figuri ale intelectualităţii franceze, care i-au împărtășit năzuinţele pentru libertate ale neamului românesc.
  • Ulterior a făcut presă și-n România, după cum știu, rosti militarul, serios.
  • Așa este! Din anul 1857, Maria Rosetti, revine alături de soţul ei în ţară, zise profesorul.
  • Chiar din anul acela, a devenit redactor la diferite ziare și almanahuri, în-cepând cu publicaţia „Românul”, înfiinţată chiar de soțul său, A. Rosetti, unde a publicat povestiri pentru copii, și numeroase cronici de călătorie sau lucrări dramatice.
  • Știu că în perioada iulie 1865 – aprilie 1866 a editat publicaţia „Mama și copilul”, o revistă literară săptămânală dedicată articolelor și traducerilor despre educaţia copiilor. Milita acerb pentru maternitate, crezând în influenţa femeii-mame asupra destinului societăţii, unde Maria propovăduia bunătatea și dragostea universală, își aminti Sofia Petrescu de cărțile citite.
  • Aveți Mai mult, prin cărțile scrise sau traduse de ea cu scopul nemijlocit de a educa, cum au fost: Minciuna, Ploaia de aur și mai ales însemnările despre Franklin, Galilei, Newton, Mozart, interesantele „Convorbiri despre univers”, evocările din istoria ţării, alegoriile despre dreptate, libertate, egalitate, completă pro-fesorul Racoceanu.
  • Știu că, Maria Rosetti a fost puternic implicată și în evenimente caritabile: în perioada 1866 – 1867, a ajutat la strângerea de fonduri pentru combaterea foametei, iar în 1877, după ce România și-a dobândit independenţa, a administrat spitalele din Turnu Măgurele și Craiova.
  • Aveți dreptate doamna Astfel în toată această perioadă și-a continuat și activitatea de jurnalist, dedicând mai multe materiale prin care a promovat libertăţile femeilor.
  • Fratele ei, Effingham, s-a căsătorit cu Zoia, o membră a familiei Racoviță, Maria Rosetti devenind, prin alianță, rudă cu medicul Carol Davila și cu fiul său, dramaturgul Alexandru Davila.
  • Domnule profesor, bunicul bunicii Sofia, a luptat cu Peneș Curcanul, zise mica Sofia.
  • Frumoasă Sofia, atunci poți să te mândrești că bunicul, a fost contemporan cu Maria Rosetti și cu generația de pașoptiști, adăugă dascălul de la Mogoșoaia.
  • Dar doamna asta mai trăiește, domnule profesor? întrebă curioasă micuța.
  • Frumoasa mea, Maria Rosetti a murit la vârsta de 73 de ani, în 13 februarie.
  • Este adevărat că după moartea lui Rosetti, în primăvara lui 1885, ea a trăit în sediul redacţiei „Românul” alături de fiul ei, Vintilă, care preluase conducerea.
  • Așa este, iar în anul 1893, fiul său, Vintilă C. A. Rosetti, publică o parte din contribuţiile sale literare în volumul Scrieri din 1864, cu o prefaţă a istoricului francez Jules Michelet.
  • Tot de la doamna Martha știu că, viaţa Mariei, a fost sursă de inspiraţie pentru romanul lui Camil Petrescu „Un om între oameni”. Ea fiind identificată în unul dintre personaje, în cadrul unei povești despre ipostaza ideală a fiinţei confruntate cu scurgerea timpului, despre imaginea vieţii sociale a Ţării Românești din prima jumătate a secolului al XIX-lea, le spuse Ion Grosu.
  • Un mare istoriograf și publicist român, Mihail Diaconescu, afirma despre Maria Rosetti, ca fiind: Prima femeie cultă care a fost părtașă activă la strădania poporului român de a-și făuri o viaţă liberă, în cursul veacului Și totodată întâia publicistă care și-a pus scrisul, dezinteresat, în slujba intereselor naţionale, rosti mișcat, profesorul Racoceanu, în vreme ce sirenele sunau terminarea alarmei aeriene, cu toții ieșind în stradă unde era prăpădul de pe lume.

Când priveau efectul bombardamentelor, întorceau supărați privirea spre apus, spre a-i blestema pe cotropitori. Nu-ți venea a crede că un popor civilizat, cum erau americanii, odinioară fiind dați ca model prin școli, poate să zvârle cu așa ușurință moartea, să pună unul peste altul, blocuri, magazine, spitale, case și palate, care practic erau… nevinovate.