Piesă într-un act de Rareș Marinescu

PERSONAJE:

PACIENTUL: Tânăr aflat într-o instituție de îngrijire, pentru tratarea unei tulburări mentale.

FRICA: Parte a tulburării pacientului. Personaj îmbrăcat elegant, a cărui prezență nu este sesizată fizic de către pacient, ci numai ca o schimbare a modului în care percepe lumea. Când apare în scenă, lumina se stinge, iar pacientul este cuprins de o teamă imensă care se intensifică atunci când FRICA îl atinge și care dispare instant, odată cu ieșirea din scenă a fricii.

MAGDALENA: Apropiată a pacientului. Este singura care îl vizitează și îi aduce diferite obiecte. Îl ține la curent cu lumea de afară. Frica este oarecum speriată de MAGDALENA.

VOCILE

DÉCOR:

Salon de spital cu mobilier metalic: un pat, masă, scaune. Pe o altă masă, un radio. În fund o ușă. Lumina albă ca de spital. Pe masă, un flacon cu pastile și o vază goală.

Totul se întâmplă în mintea pacientului. Nicio persoană, în afară de pacient nu există în lumea reală, toate scenele fiind invizibile din exterior.

SCENA 1

PACIENTUL, pe marginea patului. Se leagănă ascultând o emisiune la radio, în care vorbește VOCEA. Lumina este aprinsă.

VOCEA: Visele în care subiectul are impresia că pică de la o distanță mare, provoacă un nivel de stres și frică asemănător cu al depresiei. Aceasta se crede a fi cea mai apropiată senzație pe care o persoană fără depresie o poate experimenta…

PACIENTUL stinge radioul cu mâini tremurânde și se întinde în pat. Lumina se stinge brusc. Încep să se audă șoapte inteligibile care continuă timp de câteva secunde. Șoaptele se întrerup și începe în surdină o melodie tristă, de moarte.

Pacientul își pune mâinile la urechi, dar muzica continuă din ce în ce mai tare.

Intră FRICA.

 

FRICA: Destul!

Muzica se oprește, PACIENTUL tresare speriat, se uită în jurul lui, dar nu vede nimic. Se ridică și continuă să privească prin cameră. Frica intră și îl îmbrățișează. Nu i se sesizează trupul, doar spiritul.

FRICA, veselă: Parcă mi-ai lipsit! Ce ți-au dat nenorociții ăștia? M-au expediat cam… brusc.

PACIENTUL înghite în sec și face semn cu capul către flaconul cu pastile de pe masă. Frica continuă să îl țină în brațe. FRICA îi dă drumul, moment în care PACIENTUL răsuflă lung, greu, de mai multe ori.

FRICA, cu flaconul în mână: Aha! Ceva noutate. (Jucându-se cu flaconul) Au mai încercat ei odată, tot cu d-astea… notățuri. (Către pacient) Mai știi? Ți-au dat drumul acasă și după trei zile… înapoi.

PACIENTUL, cu voce joasă, ca pentru sine: Da, îmi amintesc. Parcă eram mai… bine. FRICA, aproape țipând, speriindu-l pe pacient și aruncând pastilele pe jos: Bine? N-ai fost bine deloc. Și… gândește-te la suferințele pe care le-am îndurat eu! Să stau departe de tine atâta timp, a fost sfâșietor. (Îl prinde pe pacient de bărbie) Au fost 3 zile crâncene…(Îi

dă drumul) Acum au fost doar 24 de ore. Sfâșietor, dar suportabil.

PACIENTUL cade în genunchi și începe să plângă în hohote.

FRICA, cu dispreț: Fii serios! Ridică-te și fii bărbat, ce Doamne iartă-mă! (ca pentru sine) Mă iartă, nu mă iartă… rămâne de văzut.

Pacientul se ridică ușor de jos și începe să-și șteargă lacrimile.

FRICA, admirativ: Uită-te ce frumos ești! Parcă ai mai pus un pic pe tine de când nu ne-am mai văzut. Au mare grijă de tine aici!

PACIENTUL, năpădit de frică: Destul! (țipând) Destul! Lasă-mă! Mi-ai luat tot… lasă-mă să am măcar liniște! Mi-ai luat tot…

Scoate din buzunar o fotografie cu o femeie și o privește. Lacrimi încep să se prelingă încet pe obraji.

Frica nederanjată de ieșire, ia poza.

FRICA: Ah! Ce frumoasă! Parcă mi-e și mie dor de ea… deși nu știu ce să zic. N-a mai venit de mult pe la tine… poate apare, dar la cum arată cocina asta, n-aș fi prea sigur. PACIENTUL, nervos: Cocină? Cocină s-a făcut de când ai apărut tu, nenorocitule!

(Dezorientat) Ai apărut și ai distrus tot ce mai rămăsese neatins în lumea mea. Aveam o brumă de echilibru ca vai de lume pe care numai ea o mai ține întreagă (Arată către poză).

Începe să râdă isteric.

PACIENTUL, continuă: Cine s-o mai fi crezut și ea! O cheamă Magdalena și s-a văzut protejata lui Iisus de-a crezut că mă poate salva (cu ură) Nu! N-a știut ce nație nenorocită ești! N-a știut! Am avertizat-o, am îndepărtat-o, dar s-a încăpățânat să rămână și a simțit pe pielea ei efectele prezenței tale. A încercat cu doctorii, (Cu tristețe) cu medicamente scumpe, cu concedii lungi prin stațiuni cochete! A crezut că (Dând un picior flaconului gol de pe podea) că te învinge pe tine.

FRICA, neimpresionată, aplaudând: Ca într-o tragedie greacă! Frumoasa domniță ar face orice să-și salveze iubitul soț aflat la ananghie. Așa romantic! Aproape m-ai impresionat. Mă rog. Pacientul ia pe ascuns o pastilă pe care o avea ascunsă într-un buzunar. Frica începe să se agite.

FRICA: Se face cam cald aici la tine! (Începe să se agite)

Iese în grabă pentru a nu se observa că ceva nu este în regulă. Lumina se aprinde. Pacientul se întinde în pat.

 

SCENA 2

Pacientul privește poza Magdalenei. Se aude o bătaie în ușă. Intră MAGDALENA.

MAGADALENA: Deranjez?

PACIENTUL, emoționat: Nu, nu! Intră, ia loc!

MAGDALENA: Văd că te simți mult mai bine astăzi! Mă bucur mult!

PACIENTUL: Da, am luat medicamentele. Câteodată își fac efectul, câteodată nu.

Acum cred că am o zi bună. Cum e vremea afară?

MAGDALENA: E foarte frumos! Probabil ca ar trebui să mai ridici și tu obloanele alea. Uite ce soare e afară! Mi-a fost foarte dor de tine! (Sesizând flaconul aruncat pe jos) Cred că ai avut totuși geamurile deschise. Probabil s-a făcut curent.

PACIENTUL: Da, probabil.

Scoate dintr-o geantă câteva cărți pe care pacientul le privește oarecum admirativ.

PACIENTUL: Mulțumesc. După cum vezi, aici nu am prea multe. Mi-au lipsit. Știi, parcă aș vrea o floare. Aș vrea să o pun aici, pe masă. Mi-e dor.

MAGDALENA: Am o florărie în drum. Îți promit. Mi-ai lipsit! Nu am vrut să te deranjez. Probabil că liniștea e mai bună decât agitația pe care o aduc cu mine. Știi tu, energiile de la serviciu.

PACIENTUL, râzând: Tu și energiile tale! (O îmbrățișează) Nu cred în așa ceva. Trebuia să vii la mine. Poți veni oricând, dacă te lasă. (Arată cu capul spre ușă)

MAGDALENA: Nu e nicio problemă! Nici măcar nu m-au întrebat ce caut aici. Am dat bună ziua și asta a fost! (Râde, se ridică) Trebuie să te părăsesc acum. Voi veni ceva mai încolo, trebuie să trec pe la serviciu. (Ieșind pe ușă) Te las în companie bună (Arătând spre cărți).

Iese MAGDALENA.

 

SCENA 3

PACIENTUL, citind una din cărțile aduse de MAGDALENA. Zăbovește asupra anumitor pagini, bucurându-se de privilegiul de a avea cărți în salon.

Brusc, se sting luminile, repornesc șoaptele, fără muzică. Intră FRICA cu un lanț în mână.

FRICA: Așa, deci. Ai început să joci urât. (Îi aruncă cartea pe jos) Văd că a fost și (Imitându-l) protejata lui Iisus pe aici.

Îl ridică și îi înfășoară lanțurile de mâini și de picioare pentru a simboliza puterea pe care o are acum asupra lui.

Îl forțează să înghită o pastilă care nu are niciun efect.

FRICA: Să te văd! (Continuând, după ce privește efectele pastilei) Aha! Altfel discutăm acum. Ia un loc, poate atârnă greu. (Sarcastic) Să nu te doară.

FRICA începe să se plimbe prin cameră cu mâinile în buzunare.

FRICA, după câteva momente de liniște: Știi tu, au mai încercat și alții șiretlicuri de astea și, la fel ca tine, au eșuat Sunt surprins câteodată, într-adevăr. Oamenii devin inventivi pe zi ce trece, câteodată chiar mă gândesc „Asta e. Aici se termină.” N-a fost să fie până acum. Poate nici n-o să fie. Nu știi cum mă numesc, nu știi de unde vin și nici încotro mă îndrept. (Apropiindu-se de pacient, care privește în față pierdut) Dar tu cu cine te lupți? Cine e frica ta?

PACIENTUL, privind poza Magdalenei de pe pat: Frica mea… frica… mea… FRICA: Aha! Interesant. O să-mi notez. Bănuiam ceva, dar voiam să mă asigur.

PACIENTUL, cu o ultimă brumă de curaj: Dar frica ta care e? Tu de ce sau de cine te temi?

FRICA, uimită: Ce îndrăzneț. (Pentru sine) Poate chiar au un efect pastilele alea. Frica mea nu te privește!

FRICA începe să se plimbe prin cameră nervoasă.

FRICA, pentru sine: Câtă îndrăzneală! Oamenii nu obișnuiau să mă tragă tocmai pe mine la răspundere. Li se pare că sunt atotputernici de la o vreme.

Se mai plimbă prin cameră bombănind în barbă, după care iese din cameră. Lumina se aprinde, lanțurile cad pe podea.

PACIENTUL răsuflă ușurat, după care se întinde în pat.

 

SCENA 4

Următoarea zi. Bătaie în ușă, intră MAGDALENA cu câteva flori în mână.

MAGDALENA: Bună dimineața!

PACIENTUL se ridică din pat, fericit să o vadă pe MAGDALENA.

MAGDALENA, continuând: Uau! Două zile la rând! Se pare că medicamentele au efect.

Sesizează cartea aruncată pe jos, dar decide să nu aducă vorba.

PACIENTUL, sfios, sesizând privirea pe care a aruncat-o MAGDALENA cărții și ridicând-o de pe podea: Nu am mai luat pastilele. Am încercat să mă descurc fără ele, câteodată îmi iese, (uitându-se la lanțurile de pe podea, pe care MAGDALENA nu le poate vedea) câteodată nu. Te rog, ia loc.

MAGDALENA, așezându-se și punând florile în vaza de pe masă: Așa cum ți-am promis.

PACIENTUL, emoționat: Mulțumesc, mă gândeam că ai uitat. Înseamnă foarte mult pentru mine. (Uitându-se la cartea pe care tocmai a ridicat-o) Am citit puțin aseară, chiar îmi era dor.

MAGDALENA, despre flori: Cum aș fi putut? (Zâmbește, apoi ca pentru sine) Cum aș fi putut uita de omul care mi-a readus zâmbetul pe buze? Omul care mi-a fost (Zâmbind amar) binecuvântare și blestem.

PACIENTUL: Cum mai e la serviciu?

MAGDALENA: Of! Obositor ca întotdeauna! Avem acum proiecte externe. Sună toată ziua telefoanele, e înfiorător. Parcă nu se mai termină convorbirile…

PACIENTUL, pentru sine: Ar trebui să vadă cum e aici… (privind-o admirativ pe MAGDALENA) Femeia asta chiar e protejata lui Iisus! Dacă el (despre FRICĂ) nu a reușit să o sperie, cine ar putea? A fost lângă mine mereu, în cele mai grele momente. Ce sunt prietenii? Flori pe care le bate primul vânticel, oricât de mic ar fi. Ea a fost pentru mine ca un munte.

În timpul monologurilor, fiecare își continuă activitatea în timp ce celălalt vorbește către public, fără a fi interesați unul de altul.

 

SCENA 5

PACIENTUL și MAGDALENA în cameră. Intră FRICA. Lumina se micșorează puțin, vocile nu mai murmură, nu se aude muzica. PACIENTUL se schimbă la față, schimbare pe care MAGDALENA o sesizează.

FRICA, dezgustată: Îh, apărătoarea patriei!

Se așază pe scaun lângă MAGDALENA, care nu-I sesizează prezența. Atunci când PACIENTUL și FRICA conversează, MAGDALENA nu sesizează schimbări.

PACIENTUL, iritat, către FRICĂ: Nu cred că e momentul potrivit (Sarcastic), mai ales după cum ai plecat data trecută.

FRICA, enervată: Nu-mi pomeni de (Imitându-l) data trecută. PACIENTUL, simțind o oportunitate: Te-am speriat, așa e?

MAGDALENA, decisă să întrebe de schimbarea bruscă de atitudine de mai devreme:

S-a întâmplat ceva? Spune-mi. Spune-mi ce simți. Poate te pot ajuta.

FRICA: Nu-i spune! Ia-o ca pe un ultim avertisment.

PACIENTUL, sesizând pericolul, dar decis să-i povestească MAGDALENEI: A intrat pe ușă și stă chiar lângă tine. (Arătând scaunul liber) Nu e mai bătrân decât noi, dar e mult mai rău, asta ți-o spun sigur. Aici, pe podea, sunt niște lanțuri cu care mă leagă de obicei. Sunt prea grele pentru mine. Tu nu le vezi, dar eu da. Și le simt. Piatra de pe suflet, de care vorbește toată lumea e de fapt un lanț ruginit.

FRICA: Ți-am spus să nu vorbești despre mine. Cred că nu înțelegi, sau nu vrei să înțelegi că am mai multă putere decât vezi tu zi de zi.

PACIENTUL, fără să fie convins de FRICĂ: Se pare că și ție ți-e frică de mine. Nu?

FRICA îl plesnește puternic peste față, moment în care e cuprins de groază și începe să plângă. FRICA pune din nou lanțurile pe el.

PACIENTUL, continuând să vorbească cu MAGDALENA, chinuit de durere și frică: Acum m-a plesnit peste față. A aruncat peste mine lanțurile și le-a strâns mai tare decât înainte. Acum pastilele nu mai au efect, iar până nu pleacă, nu mă pot elibera. Câteodată stă aici zece minute, câteodată câteva zile. Mă ține de vorbă. Nu pot să dorm și chiar dacă timpul trece mult mai repede decât de obicei, durerea durează infinit.

Între timp, FRICA îi privește pe amândoi

MAGDALENA, șocată: Doamne! Și nu pot face… nu pot face nimic?

PACIENTUL, țipând de durere: Pleacă! Nu trebuie să mă vezi așa! Îmi pare rău… adio.

MAGDALENA, plângând: Nu adio… PACIENTUL, urlând de durere: Pleacă!

MAGDALENA iese plângând din cameră. Lumina se stinge complet.

FRICA: Te-am avertizat. Nu ai vrut să mă asculți. Sunt mult mai puternic decât tine.

Iese FRICA.

 

SCENA 6

Se aprinde lumina. Pacientul înlănțuit și îngenuncheat, privește către public. FRICA nu mai este în cameră. Se pornește radioul.

VOCEA, din radio: Depresia este o tulburare afectivă caracterizată de dispoziție scăzută prezentă în majoritatea situațiilor. Depresia poate fi tratată medicamentos sau prin terapie. Depresia…

Radioul se oprește. Lumina se stinge din nou la jumătate. Pacientul în genunchi, privește publicul. Începe să râdă isteric, se îneacă.

PACIENTUL, imitând vocea din radio: Depresia poate fi tratată medicamentos sau prin terapie (Repetă de câteva ori. Râsul se transformă în plâns) continuă: Medicamente! Medicamente! La ce bun? La ce bun… Nu au niciun efect. Și terapia… scumpă și fără rezultat (cu amărăciune), nu mai am scăpare. Pe ei nu-i interesează! Nu vă interesează!

Se aude un tunet. Lumina se stinge. Se văd fulgere și se aud voci.

VOCEA 1, ca la biserică: Pomenește, Doamne, sufletul… VOCEA 2, aproape țipând: Mort fără lumânare!

VOCEA MAGDALENEI, cu tristețe: S-a spânzurat, părinte.

VOCEA 3: Nu plânge, nu plânge. Îi facem slujbă. Nu era în toate mințile, îl iartă Dumnezeu!

VOCEA FRICII: A crezut că e mai puternic decât mine. I-am demonstrat.

Se aude un tunet. Pacientul, fără lanțuri, în lumina unui reflector. Se ridică în picioare cu un ștreang în mână.

PACIENTUL, zâmbind publicului: Gata! Am scăpat. Nu fiți triști! Vă rog, vă rog!

(Senin) S-a terminat!

Lumina se stinge încet. Se aude o voce de preot și o cădelniță.

VOCEA: Binecuvântat este Dumnezeul nostru!

Apoi o voce de bărbat, aproape țipând. VOCEA: Mort fără lumânare!

Apoi vocea MAGDALENEI.

MAGDALENA, tristă: S-a spânzurat, părinte.

Se aude un tunet puternic. Se aprinde un reflector pe vaza de pe masă. Florile aduse de MAGDALENA sunt acum uscate.

Lumina unui reflector cade apoi pe pacient care stă pe marginea patului cu capul în palme.

 

CORTINA