Metamorfoză

 

 Apar, dispar, mă schimb, mă separ…

 

Sunt o stâncă părăsită,

Așteptând pe Dumnezeu,

Mă desparte-o rândunică,

De-ntâlnirea cu Orfeu.

 

Apar, dispar, mă schimb, mă separ…

 

Devin o piatră înnegrită,

De destinul înfierbântat,

Rămân o piatră doborâtă,

De un aspru gând îngenuncheat.

 

Apar, dispar, mă schimb, mă separ…

 

Sunt un copac ce e plin de frunze

Chiar și în timpul înfrigurat,

Destinul meu are deja să se schimbe,

Devin un lemn întortocheat.

 

Apar, dispar, mă schimb, mă separ…

 

Devin un râu învolburat, tulburat,

Ce curge stingher, la vale,

Se întâlnește cu un balsam înmiresmat,

 

Acolo de unde lupii ne apar în cale.

Apar, dispar, mă schimb, mă separ…

 

Sunt doar ceața ce spre munți

Se duce să se odihnească

Pe drum petrece alături de sfinți,

Și rămâne acolo, până când o să se oprească.

 

Apar, dispar, mă schimb, mă separ…

 

Sunt doar o cetate părăsită,

În care a domnit lumina mai demult,

Și cerul îmi pare o fereastră oglindită

Și țintuită în gânduri, ca mine, la fel de mult.

 

Apar, dispar, mă schimb, mă separ…

 

Am fost o carte cu pagini răsfirate,

Ce erau mai sărace cu fiecare cuvânt,

Dar de departe erau strunele mirate,

Căci pe ritmuri de vioară m-am ofilit.

 

Apar, dispar, mă schimb, mă separ…

 

Voi mai exista încă printre voi,

Și apoi când mă voi gândi,

Vă voi suna înapoi,

Să vă spun bine ați revenit…