***

să nu ajungi trofeul nimănui,

să nu-ți lase nimeni sufletul în vitrină

lustruit doar pe jumătate,

cu eticheta unui nume străin lipită pe gâtul tău.

rămâi in mișcare,

nu piele prinsă în cuie pe peretele cuiva.

e rugăciunea mea către tine,

rămâi mereu vie!

schimbă-te cu anotimpurile,

mută-ți inima dintr-un cer în altul,

lasă urme pe podeaua timpului

pe care nimeni nu le poate revendica!

să nu devii niciodată

dovada cuiva,

ci prezența ta însăți –

neîmblânzită,

nepurificată,

nestramutată

 

 

***

copacii fantome

stau martori zeilor nemiloși.

Atlas și-a spart inima de piatră

și sângele-i înroșește stâncile,

adăpostind Perseidele

râzând și zbenguindu-se pe pietrele alunecoase.

cozile lor lucioase

despică apele spumegând.

în vâltoarea soarelui și a jeturilor de apă,

stropii se prefac în pumnale ce pătrund în piele.

forța nu se măsoară,

se absoarbe

și dacă coșul pieptului îți plesnește,

nu ai fost gata să primești,

caii de spumă ce tropăie

pe lespezile ude ale cascadei,

nările aburinde absorbind

soarele dogorind.

arcul de culori

al curcubeului vuiește.

azi se șterge o alianță, umerii lui Atlas

eliberați de marele rotund!