AM UITAT TOT

Am uitat tot.

De la mâna stângă până la mâna dreaptă,

Aerul îmi e complet necunoscut.

Nu ştiu nici ce s-a sfârşit, Nici ce n-a început.

Am uitat tot.

Cum miroase îmbrățişarea,

Cum se-ascultă durerea,

De ce corpul meu confundă

Disperarea cu mângâierea.

Am uitat.

Și chiar nu mai e nimic de făcut,

Pentru că nu se mai poate salva

Ce n-a avut niciodată trecut.

 

 

 

VORBEȘTE-MI DESPRE MINE

Vorbeşte-mi despre mine.

Ce ştii tu,

Ce spun ceilalți,

Ce nu seamănă cu ce simți.

Vorbeşte,

Pentru că încep să mă uit

Și pentru că nu mai am răbdare să mă ascult.

Niciun gest de-al meu

Nu mai seamănă cu mine.

Sunt o casă din care

Un necunoscut pleacă şi vine

Fără să-mi ceară voie,

Măcar din curtoazie.

Vorbeşte.

Spune şi ce crezi

Că n-aş putea suporta.

În fond, ce veste-ar putea fi mai rea

Decât aceea că,

Neiubindu-mă,

N-am putut, de fapt, exista.

 

 

 

MINTEA MEA S-A DUMIRIT

Mintea mea s-a dumirit,

În sfârşit,

Ce-i ascultarea.

E lumina

Care-şi sărută smerit Lumânarea.

 

 

 

UN CIMPANZEU INFINIT

Poeta-cimpanzeu

Mănâncă stele pe pâine,

În garsoniera ei,

În care şi ziua e noapte,

Deşi floarea-soarelui creşte-n perete.

Mănâncă stele şi plânge

Pe furiş, încetişor,

Ca nu cumva din oglinzi

Să-i fugă şi ultimul zbor.

Poeta-cimpanzeu

 

Știe că e altfel,

Că din ea nu se rup privighetori

Și că ți-e greu s-o priveşti

Fără să nu mori

În locul ei, odată cu ea.

Și-atunci se-nvrăjbeşte şi pătimeşte,

Până când corpul

I se umple de frică şi pete,

Până când soarele cade cu tot cu perete

Și-o lasă goală în fața lui Dumnezeu.

Printre oameni, un infinit cimpanzeu.

Aşa că o ia de la capăt,

Mănâncă pe pâine un colț-două de stea

Și plânge încetişor, pe furiş,

Ca să uite ce nu poate uita.

 

 

 

LA CAPĂTUL ZILEI

La capătul zilei,

Nicio punte între tine şi tine.

Ai făcut tot ce-ai ştiut tu mai bine,

Dar ai căzut,

Te-ai împiedicat,

Ai pierdut,

Ai uitat c-ai uitat

Și n-ai mai recunoscut.

Poate că, într-adevăr,

Când eşti foarte aproape de infinit,

Tot ce poți să mai simți

E ce n-ai trăit.

La capătul zilei,

Te întorci într-un fel de cutie a milei.

Te faci mic, stai pitit,

Un copil care,

Deşi nu-l caută nimeni,

Aşteaptă să fie găsit.