Invitație
Poftiți la masa-nțelepciunii,
din patru zări v-aducă vântul,
să stăm de vorbă cu străbunii,
sorbindu-le, plângând, cuvântul.
Să-ntoarcem timpului clepsidra
redându-i rost, redându-i tihna
ca Hercul să răpunem Hydra
ce-a supt și morților odihna.
Poetului nostru național
Trecutul nostru n-a trecut,
Ne calcă zilnic în picioare,
Tot ce, cândva, ne-a fost durut
Astăzi ne doare mult mai tare.
Dresorul de cuvinte
Cuvintele cu ochii lor cuminți se tot uitau la mine,
eu le priveam
pierdut fără vreun gând,
să mi-l traducă pe înțelesul lor,
și pe care cititorii să mi-l deslușească și mie
uneori…
În cușca Circului mă ascund ca să primesc
rondul de noapte al lunii pe când cu Graiul
lor ceresc
o însoțesc străbunii.
„În vaduri ape repezi curg”, acestea sunt cuvinte,
pe care, lună, în amurg,
mi le aduci aminte:
„Atâta foc, atâta aur și-atâtea lucruri sfinte
peste întunericul vieții ai revărsat, părinte”.
Frumos ați mai cântat frumos,
de dorul țării mele,
cuvinte dragi și de folos, acum la vremuri grele.
Parfum de liră
(Jurnal de front)
Apa care ne e sete ne-a băut pe îndelete,
aerul ce ne inspiră,
ideea ce ne respiră, întrebări
care-și răspund,
sedimente, azi, pe prund;
Clepsidre ce ne goliră trecutul,
ni-l prevestiră:
NOI VOM FI PARFUM DE LIRĂ!
Cântec albastru
(Jurnal de front)
Fost-am noi, oare, doar cântec
albastru pe care
să și-l depene copacii la viorile
vântului?!
Prin ploile zălude, triste paparude,
până la capătul pământului,
în zările sihastre, fântânile
zburară din țară în țară…
Somnul cel de moarte al visurilor
noastre, îndurerarea luminii
o învățară.
Copacul
(Jurnal de front)
Copacul
cu care am copilărit
gesticula cu disperare,
sau abia sesizabil,
să îmi arate
vântul.
Eu credeam
că se închina
să treacă furtuna,
cum mai facem și noi
când ne amintim
cât suntem de nefericiți.
……….
Copacul
mi-a arătat, cândva,
vântul care, până la urmă,
ne-a dezrădăcinat sufletul,
ca să ni-l smulgă din Dumnezeu,
cu sângele martirilor noștri șiroind
din icoane.
Comentarii recente