Un psalm neștiut de pământ și stele

Eu cânt scrum

în catedrale de lacrimi.

Eu desenez copaci

prin pădurile paradisului.

Eu citesc nori

prin azurul cerului.

Eu socotesc ani lumină

prin eternitatea clipelor de plumb.

Eu scriu poeme digitale

prin circuitele integrate ale universului.

Eu urlu megadurerea disperării țâșnite din catacombele uitării.

Eu mângâi fața nevăzută a lunii

cu mâna însângerată a revoluției mondiale.

Eu sunt doar eu

o glumă istorică, un mizilic geografic

un răspăr genetic încolțit întâmplător

în cenușa purtată de furtunile destinului.

Eu provin din ardere, din mistuire

din flăcările pustiitoare ale gheenei.

Eu sunt ca vântul deșertului

doar o semnătură iluzorie în nisip.

Eu sunt eu însumi

egal cu mine și mărunt rest al lumii

un raport echitabil

de lumină și umbră,

un psalm neștiut de pământ și stele.

 

 

 

 

Adio viață unicat

Bocancul terorii

Calcă pe gâtul fragil al viețuirii.

Vertebrele sfărâmate

se metamorfozează

în șuvoaie de lacrimi,

vărsate în icloud-ul durerii universale.

Dronele sfârșitului de lume

pulverizează moartea din ceruri

transformând luptătorii în îngeri.

Întregul explodează

fragmente de trupuri,

segmente de viață,

frânturi de vise,

crâmpeie de idei,

apogeul devălmășiei.

Entropia maximă învinge

ordinea falsă a lumii.

Triumful final al haosului

pentru care nu vom mai găsi

un cuvânt potrivit,

un urlet atotcuprinzător,

indiferent în ce nod al rețelei ne aflăm

sau ce fel de cod de bară avem.

Adio viață unicat

nu mai ești decât un vers aruncat

în spam-ul eșecului planetar.