FILOSOFIA TRECERII

Cu zilele ce cresc în revederi

ai înțeles că ochii ei

aprinși de omenesc-

cu trecere pe zările de foc-,

în adieri și hohote de vânt,

magia fiecărui gând-,

se potolesc în valurile mării

de adânci cuvinte…!

 

Că e firesc

sub rodii, prin zăpezi de flori,

lumina ei, în trecere, să-i porți,

tăcerea să-i dezlegi,

de vreme s-o dezbraci

și-n duhu-i să-i acoperi

tot ce-și arată pur și sfânt,

cu cel mai lung vesmânt

din dimineaţa stelelor…!

 

Venust al primei voluptăți,

corolele să i le-aduni

flori albe-rodosii de amintiri,

în trecere, să o admiri, revii …,

așterni în crini fiori,

ninsori și armonii, pe țărmul

cerului de treceri troienit,

smaralde valuri de mister,

zori sidefii, pe tot ce-i ne-nceput…!

 

 

 

 

 

Perdelele de opal, când le feresc oglinzii,

în oglinda ta de grații

mă uit și îți vorbesc

prin semne de lumină și azur;

Te-admir din clarul turnului, de aici,

Pe tine, Coeli manus…!

 

Tăria flăcării pe care-o porți

cu limpezimi de-abise m-a născut

cuprins al florilor și întregirii…

La fiecare pipăit al cărnii ce-o desfaci,

o rază să te culc în patul rece-al închinării,

stai duh cu-albastre torțe-n mâini

și îmi asculți dorința,

numai, de iubire…!

 

Necredincios, vrăjit de forța ta,

mă scol și urmele-ți adulmec…

a smirnă și pământ miroși,

porți semnele măririi…

Să-mi concerteze-n nopțile de amor

aceeași rugă crudă,

aduni soboarele de îngeri, câte sunt în cer,

de îngeri să mă-ndrăgostesc…!

 

Dar, iată că, în agonii, cuvântul ți-l rostești

în alte limbi și legi,

iar mugurii de caină, ce-ți plesnesc

pe firave tulpini de oase,

tu ți-i hrănești cu stârvul stelelor

de primăvară sfântă…!

 

Și știu că tu mai mari plăceri decât

să te sărut de sărbători nu spovedești…

Cu brațele deschise spre adânc- de mult

un cerc de nemurire-mbrățișezi-…

Tu, turnul cel imens de logos și triumf,

poți să-nțelegi că între noi

e ultima-ntâlnire rece din altarul mut…!

 

 

 

 

PRINS DE OSIA CERULUI TĂU

Străin, desculț, ajuns la cerul tău, acum

de osie îl prinzi și îl dansezi în blugi…!

Îl strângi și-l joci cu ritm din voia lui,

Vibrând, pulsând în El, crescut de zeul tău…!

 

Din ce-ai trecut din El și-n jur ai risipit,

ții restul numai de pe un sălbatec vânt-

galactic ne-nceput în vreri, neîmplinit, căzut

zenith al prafului astral, înscăunat magnetic…!

 

Zbârcirile-ți olive-ți zac carnalice în cute,

dar nu ți le arată firii tale-n bolți, azurul…

Tu-n bronzul poeziei tale îți admiri ţărâna

și Totul ei în ea, în tot ce-ai prețuit…!

 

Calvarul tău e azi în jocurile printre cruci…

râul adânc de gânduri, în liberă cădere-

al poeziei cerului pe lunci bătute-n stele…-,

cu trecerile-n depășiri, neprețuit rămâi…!

 

Că porți prin sinea trecerii, de braţ cu ele,

bulboanele abastre-n bolți, oglinzile rebele-

de stavilă păcatelor, de pe iriși să îți spele

al razei calde flux într-un cuprins finit…!

 

Prezența încă ți-o admiri în cer, și-i prinzi

de osie un arc de raze- din aprinse stele,

În el cu el te-ngropi, ca să-ți reverși din glie

un trup astral, cu veșnică și magică lumină:

 

mirabila tenebră-albă a timpului balaur…,

a deveni, în El, statuia Venerei marmoree…!

 

 

 

 

SĂ VII, IUBITA MEA DIN ANDROMEDA

 

Să vii, eu, cu cerneala sidefie a iubirii tale,

din călimara vieții mele am ținut să-ți scriu

pe jumătatea inimii ce-am despicat-o stea

cu har, să-mi cazi, în sângele de-atunci să-mi vii…!

 

Iar dacă vii, îți voi purta pe braț ființa ta

pe sub castanii pregătiți să-și ningă frunzele

lor ruginii pe toamna drumului, prin serile târzii,

cu duhul crist al primei noastre întâlniri…!

 

Și dacă vii, de-ajungi, din clusterul de stele,

Veneră, îți desprind fiorii calzi ai razelor iubirii,

în ei să îți ascult glasul divin, să te revăd frumoasă

pe-aleea rozelor, rămase pentru tine înflorite…!

 

Să vii ca să-ți înviu iubirea, iar cu balsam de roze,

Tu, să-mi învălui sufletul cu vindecări, să vii, te-aștept

cu calde sfinte amintiri, în care tot mai cred,

să îmi oferi trăirile-surâsul tău-al primei întâlniri…!

 

Să vii cu gândul cel pe care l-am zidit atunci,

să mi-l întorci în toamnă cu lumina ta, fierbinte,

pe valul razelor, din Andromeda, alfa-stea, să vii,

să îmi reverși topazul flăcării iubirii în…cuvinte!