SUFLET ÎN PALME

Și dacă sufletul în palme ți-ai sădit

Eu sunt pământ din lacrima curată,

Și sunt sămânța primăverii-n asfințit

Ori iarba verde răsărind din piatră.

 

Iar dacă nopțile ar învia în noi

Tu ești izvorul nesecat din munte,

Ești urma sufletului alergând prin ploi

Și visul crud ce-n zori se mai ascunde.

 

De sunt fereastra ta deschisă spre trecut

S-o lași zâmbind în răsărit de soare,

Când ochii mei te vor privi, vei fi tăcut

Și vei simți doar lacrima ce doare.

 

De suntem vulturii în zborul lor brăzdat

Cu vise dulci deasupra codrilor,

Vom coase taine noi din luna ce-a păstrat

Iubirea smulsă din apa sfinților.

 

Și dacă sufletul în palme ți-ai sădit

L-aș săruta cu roua dimineții,

Să te cuprind în două lacrimi ce-au zâmbit

Ca doi bujori în primăvara vieții.

 

 

 

 

ERAM COPIL

Eram copil în primăvara noastră

Și luna caldă-n brațe mă strângea,

Fugeam cu tălpile arzând pe coastă

Să fur iubirea ce din nori plutea.

 

De mugurii-nverziți cereau săruturi

Cu brațele spre Cer se întindeau,

Iar taina vieții se-ascundea în luturi

Cu fiecare zâmbet ce-l primeau.

 

Eram copil în primăvara noastră

Și munții grei cu dor se-mbrățișau,

Iar floarea de salcâm râdea măiastră

Când mâini de foc în zori o culegeau.

 

De mai zburam cu vântul prins în șoapte

Culese dintr-un fir de rozmarin,

Mă așezam zâmbind târziu în noapte

Lângă izvor, sub ramuri de arin.

 

Eram copil în primăvara noastră

Când ne jucam deasupra viselor,

Eram copil cu lacrima-n fereastră

Și doar visam sub tâmpa florilor.

 

 

 

 

CEI IUBIȚI NU MOR

Când Soarele aleargă să se culce

Cu razele strivite într-un nor,

Nici Luna fermecată nu mai plânge,

Iar cei iubiți mult prea târziu, nu mor…

 

Când stele se apleacă peste vise

Făcând altar dintr-un mănunchi de dor,

Nici lacrimile nu mai stau nescrise

Iar cei iubiți mult prea târziu, nu mor…

 

Când floarea de cais înalță zorii

Și clipele se-aștern pe timp, ușor,

Doar tălpile sfințite ating norii

Iar cei iubiți mult prea târziu, nu mor…

 

Când dese gânduri împletesc doar șoapte

Ce-adună-n brațe doruri la izvor,

Nici sihăstria nu mai are noapte

Iar cei iubiți mult prea târziu, nu mor…

 

Când două inimi înfloresc albastre

Și lacătul iubirii nu-i zăvor,

Ca doi nebuni mai alergăm pe astre,

Iar cei iubiți mult prea târziu, nu mor…

 

 

 

 

 

DE TE IUBESC

De te iubesc cu visurile mele

Și-n ochi lumina vieții eu o strâng,

Din mare-am să croiesc vreo două vele

Și-am să vâslesc în brazda de Pământ.

 

De te iubesc în primăvara albă

Și mă hrănesc cu un sărut de foc,

În stele voi săpa fântâni cu iarbă

Arhanghelii să bea măcar un strop.

 

De te iubesc în Săptămâna Mare

Și-mi iert păcatul de a mai visa,

Cu ramuri de stejar și cu o floare

Voi răstigni iubirea-n joaca mea.

 

De te iubesc în nopțile ascunse

Sub veacuri de tăceri ce nu zâmbesc,

Voi da lumină inimii străpunse

Din zorii veseli ce în gând vorbesc.

 

De te iubesc când luna fermecată

Se oglindește tainic prin izvor,

Îmi voi găsi cărarea neumblată

Și-n pat de vise voi zâmbi cu dor.

 

 

 

 

 

UMBRE VERZI

Când noaptea mea se face ziuă

Și vântul bate-nspre apus,

Te strâng în brațe mândră lună

Cu vraja ta ce-ncet s-a dus.

 

Când ploaia mea se face soare

În palme strâng un snop de veri,

Îți torn în suflet o licoare

Și ne jucăm sub triștii meri.

 

Când norii mei se fac cunună

De îngeri galbeni și pufoși,

Din corn un vânător mai sună

În codrul ce-arde cu strămoși.

 

Când ochii mei se fac iubire

Iar lacrima pătrunde-n noi,

Cu zbucium strâng a ta privire

Și-apoi zburăm sub norii goi.

 

Când chipul meu se face taină

Cu visele ascunse-n lut,

Din umbre verzi îți cos o haină

Și te îmbrac într-un sărut.

 

Când viața mea se face rouă

De-mi prind mărgele-n ochii verzi,

Din umbre-mbrac o haină nouă

Și te dezleg să mă mai vezi.