căldura aceea

 

după amar de tratamente aiurea

trebuie să îți mărturisesc

cu bărbia în piept doctore

că mă simt mult mai bine nu

nu înțelege greșit

meritul tău e infim

cât palmele puse pe ochii iubitei înainte

să îi arăți noua casă

și atât de neînsemnat încât mi-a venit

salvatoarea idee

să mă așez imediat după ce ea

de pe fotoliul ei se ridică pentru pauza

de țigară

în locul rămas liber o clipă

și astfel

să simt până în creier

căldura aceea

 

 

 

 

flori anti-prăpastie

 

există flori cu mâner pentru cei

care nu cred în dragoste

(l-a asigurat ea)

 

e suficient să întinzi mâna

să stai cu ea așa

până când cel puțin unul

se va mula perfect în căuș

 

în momentul acela genunchii

îți vor fi secerați însă tu

ești salvat ținându-te strâns

deasupra prăpastiei

de mâner

 

 

 

 

 

joc

 

de câte ori jucam șotron scoteam din

sertarul cu cifru piatra cea plată

găsită în pântecul mamei

rotundă și hrănitoare ca să fiu tare ca ea

să ajung unde și cum

fix în centru și iute

dar din păcate nu ca săgeata – s-a dovedit

n-am reușit încă s-o prind s-o pun la ochi

și să ameninț statuile de prin parcuri ce

aruncă pietricele în mine ori de câte ori desenez

pe asfalt un cap mare și mai vreau să adaug

un zece în el