Tot caut

De ce simt o liniște care mă doare?

De ce motoare nevăzute țiuie în urechi?

De ce nimeni nu pune o întrebare

Bună sau rea, așa, ca un zbenghi?

 

De ce în jur e numai tăcere?

De ce nimeni nu vrea să-mi vorbească?

De ce inima-i un ghem de durere?

Zilele să-mi strivească?!

 

De ce în zadar tot aștept

Un zâmbet, o vorbă prietenească?

Să stau închis în mine nu-i drept,

Nici să mă prefac că nu-mi pasă.

 

De ce sufletul nu mai dansează?

De ce aștept să-mi prindă mâna cineva?

Pe marginea timpului sufletul oftează.

De ce-i un mare gol în inima mea?

 

Plictisit și deprimat caut și caut

Liniștea și fericirea să le găsesc.

În viață să am un alt început

Și o mare iubire… firesc!

 

 

 

 

Pianul lui Chopin

însuflețit de pianul cu coadă

și de privirea parfumată a teiului

de la fereastra deschisă

spre piața cu flori

bărbatul admiră rochia ce-alunecă

pe piciorul doamnei în roz

 

sub streașină rândunicile vrăjite-s de

clapele pianului

îndrăgostit

ascuns de cortina mătăsoasă

a visului

în dulci iluzii de cântec

 

pe grumazul podului aruncat

între lumi invalide și stinghere

două note stau la taifas

cu ochii îndreptați spre cer

căutând mirajul printre stele

 

înlănțuit de timpul prezent

ca Prometeu de stânca vulturilor

pianul lui Chopin

cântă bucuria de a trăi

oglindită în ochii iubitei

cu un râs cristalin

 

 

 

 

 

Primăvara

Candele cu miros și culoare,

lăcrămioarele în floare

domnesc în grădină

în primăvara cea bogată

îmbrăcată

cu rochiță pastelată.

Lămâița le privește îngâmfată

că-i mai naltă, mai cochetă,

o vedetă

mult curtată

de-un boboc de trandafir

ce roșește

când o vede.

 

Într-un colț, vreo cinci lalele

mai rebele

își rotesc petalele

dezvelind pistilele,

alarmând toată suflarea:

„astea și-au pierdut pudoarea!”

 

O zambilă parfumată,

cu bluzița colorată

se bronzează lângă un crin

amețit

de parfumul ei cel fin.

Mândru, el

sub cupolă o primește

și o pupă bărbătește.

 

Liliacul cel frumos,

inocent și rușinos,

peste gard privește-n zare

(aude multă rumoare)

două frezii inocente,

prietenoase și înțelepte,

se sfădesc cu-o margaretă

înaltă și prea cochetă:

„face umbră locului,

ia lumina soarelui”!

 

Regina nopții, delicată,

De soare înamorată,

Așteaptă cu-nflăcărare

O dulce, tandră îmbrățișare.

Tot îl cheamă nopțile,

Își deschide florile,

Cu parfum să-l amețească,

Doar pe ea să o iubească.

Trei zambile, o narcisă

Și-o azalee compromisă

Strigă în gura mare

Că fac grevă pe răzoare,

Că în primăvara asta

Pe cap le-a căzut năpasta:

A venit grindină mare,

N-au avut asigurare.

În grădină a fost prăpăd,

Florile nu se mai văd.

 

Primăvara, cochetă fată,

Cu pălăria înflorată

Și rochița parfumată,

Pictează aleile,

Combină culorile.

Verde, galben, roșu-aprins,

Albastru cer necuprins,

Pe simeza parcului

Bucuria ochiului!

 

 

 

 

Trandafirii

În pas grăbit

trec oamenii prin timp,

fericiți doar cu o clipă de eternitate

culcată

pe roșul cupelor de trandafiri

care străjuiesc drumurile

de la răsărit la apus.

 

Copilăros, înaltul albastru

joacă șotronul

cu rozele parfumate

care îmbată privirile

și amețesc mirosurile

topite în iubirea de frumos.

 

Adevărul trandafirilor

udați cu roua dimineții,

mângâiați de mâini bătătorite,

pudrați cu taine neștiute,

doare, dar nu moare.

 

Dintr-un surâs au apărut,

din spuma mării s-au ridicat,

pe vârf de munte s-au cățărat,

vulturii în grădini i-au semănat,

cu țepii s-au apărat.

 

Catifelați și parfumați,

trandafirii adună neîncetat vise fericite,

lăsate apoi să înflorească

în inimile îndrăgostite.

 

 

 

 

 

Vara

vara asta-i cu dulceață

mulți ar vrea s-o muște

ca pe-un ionatan din piață

fără pete multe

 

lanul este plin de maci

pe câmpia dunăreană

grâul încărcat în saci

de o Cosânzeană

 

cumpăna de la fântână

agățată stă de cer

în adâncuri apa-i bună

pe la noi, monșer

 

soarele la prânz lucește

ca-n deșert saharian

pe țărani el îi iubește-

bun magician

 

copiii se-aruncă-n lac l

a marginea satului

pielea lor e ca de rac

roșu cu pistrui

 

vara asta-i ca-n povești

cu recoltele-i bogate

mulțumindu-i pe acești

oameni de la sate