Noi

noi nu-l cunoaştem pe mecanicul locomotivei

resemnații tăcuții anonimii acestei lumi

ba chiar uneori

îmi imaginez că locomotiva nici nu are un mecanic

doar aleargă aşa ca o fiară nebună prin noapte

în direcții stabilite cu mult înainte

de naşterea noastră

nu

şi este mai bine aşa

noi suntem oameni obişnuiți

noi suntem cei din vagoane

şi acestea sunt poveştile noastre

 

 

 

Numele meu este Marius

atunci când cei doi frați întunecați

războiul şi boala îngerii negri

au lovit fără milă oraşul

doar cei curajoşi şi puternici au rezistat

doar cei curajoşi

doar cei puternici

când soarele a răsărit roşu pe cer

am ştiut vremea a venit

să plătim vechile datorii de sânge

doar cei care au rămas

doar cei care încă sunt în picioare

vă salut umbre

numele meu este Marius

şi nu mai am pe nimeni în lumea aceasta

suflet sau bestie

numele meu este Marius

trăiesc în mijlocul unui azil de bătrâni

şi sunt mândru de asta

suntem cei mai buni dintre cei mai buni

 

 

 

Viața

viața e un tramvai

noi stăm cuminți pe locurile

noastre şi privim ca nişte copii

cum lumea curge de o parte şi de alta

ca o apă grea şi leneşă

uneori locurile se eliberează unii pleacă

dispar pe tăcute

întotdeauna ne pare rău

şi ne spunem unii altora cât de rău ne pare

cum o să îi ținem minte pentru faptele lor bune

şi pentru cele rele

dar asta trece repede

vin alții care ocupă locurile

plini de avânt şi speranță

schimbă mobila schimbă plantele din ghivece

îşi atârnă pozele lor pe pereți

promit că o să schimbe

direcția în care merge tramvaiul

sau măcar viteza

ați fost atenți întreabă

trebuie să mai fie şi alte tramvaie prin întuneric

nu om fi doar noi pe lumea asta

se agită frenetic ca nişte fluturi multicolori

prinşi într-un borcan

de către un băiețel bosumflat

şi totul rămîne la fel

monoton zi după noapte după zi

pentru că viața

viața e un tramvai

 

 

 

Empatie

mereu am crezut despre mine

că nu sunt un criminal

şi totuşi am omorât

o broască un peşte o pasăre

odată am lovit cu maşina un motan mare şi gras

sufletul probabil că îmi e negru

de la atâtea omoruri

negreşit că voi da socoteală

dar cel mai rău îmi pare

de viața asta

pe care mi-a dat-o Dumnezeu

şi pe care am călcat-o în picioare