Răspântia

 

(tu ești încă la răspântia dintre tărâmuri)

Ți-am povestit de lumea fără copaci

Un tărâm în care

vântul plânge

Iar oamenii nu

Vorbesc

Ți-am povestit

Despre tărâmul disperării tăcute

Unde din când în când

Apar vocile care

Vânează vreun răzvrătit

Între sufletele speriate

Care se mulțumesc cu tăcerea

Fiecare naștere este camuflată

Fiecare suflet trebuie să tacă

Poate mai este timp să vorbim să strigăm

Poate mai este timp să devenim OM

Tu ești încă

La răspântia dintre tărâmuri.

 

 

 

 

Premicell

 

Am devenit o listă cu probleme de rezolvat

Să merg la medic

Să fac analize medicale-după analize mentale

Apoi să aștept poștărița

Cu plicuri așteptate sau neașteptate

Sună telefonul

Nu știu de la cine

De la firmele de recuperatori

De la șmecheri

Sau de la cei care îmi cer ceva

Numerele sunt un Premicell…

Eu nu contez

Joc țânțar cu medicamentele

Citesc ceva de Harari

Pun coiful în cap

Fac zgomote

Ca vecinii de deasupra

Sună interfonul – soneria am desființat-o

  • Cine este!?
  • Curierul! Am un plic pentru dumneavoastră
  • Este negru?!
  • Nu!
  • Cobor

Curierul este mai gras ca mine….

Lista asta nu se termină

Este bine

Nu am timp de dracul care o să vină

În straie de felină blondă

Sau unul orb

Care confundă străzile

Te întrebi cine spune adevărul în povestea mea

Pe care o car cu mine pentru disecție

Până să devin cyborg

Oricum

Nu am eu norocul ăsta

apoi o să vină

dracul cu șareta

Un demodat care-mi fură lista cu probleme

Plictisit și bolnav

care se întreabă

  • Ce caut eu pe aici?!

 

 

 

Oglinda timpului

 

voiam să te învăț cum să ascunzi vârstă

care uneori devine ursuză

nu mai este la modă

nu mai dansează

cuvintele despre iubire le încurcă

hai omule să modificăm fracul din dulap

să ne tundem de trandafiri

să invităm amintirile la localul

unde priveam frumusețile prin geamuri vesele

dă-o dracului de vârstă sau hai să o luăm cu noi

să nu mai fie ursuză din lipsă de Voltaren

să o îmbrăcăm ca noi

să o amăgim că are aripi

poate îi crește pofta de viață

e prea devreme să ne predăm

doar mai avem valoare de piață

ce este timpul dacă nu o oglindă cu altă față

 

 

 

 

Tu semeni cu mine

 

voi ajunge acolo

când voi povesti despre himere

trăite de mine uitate de tine

și veți râde

veți râde

de cariile de pe fruntea

mea de cântecul meu

unicul cântec știut bine

la piață plasele mele din ce în ce mai grele

le vor căra alții pentru un bănuț

sau o carte din biblioteca mea

folosită în loc de jaluzele

la geamurile mici

la marginea orașului

câinii au fost mutați cu forța

și mulți prieteni uitați

au acoperiș din sârmă

unde vor mârâii împreună

eu am puțin noroc

să nu deranjez pe nimeni

ca obiectele inutile

pozele cu femei

decolorate și pline de grăsime

pe care adorm deseori

cărțile mele

care respiră ca mine

au obosit și ele

sunt acolo unde povestirile mele

nu le ascultă băncile singuratice

din parc

nici eul meu

nimeni nu vorbește cu cei

prinși de timp

dar ne ocolesc speriați

poate copilul care vede în mine

și mă trage de nas

pune degetul pe cariile din mine

și spune

– Tu semeni cu mine așa voi fi și eu

când voi pleca la tine?!