Din volumul de poezie “Unde dra- gostea şi moartea nu există/ Where Love and Death Do Not Exist/ Ou l’amour et la mort n’existent pas”, Editura Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 2006.

 

Doi

Acesta-i sentimentul curat, fără culoare.

Aceasta-i crucea mea, înfiptă în trupul tânăr, necunoscut

O parte vrea să moară, o parte să trăiască.

Ca nişte lupi în- fometaţi de flăcări.

Suntem doi într-unul, aproape nemişcaţi.

Dacă respirăm prea adânc, auzim durerile celuilalt.

Cărei Cruci să mă supun?

Doi morţi în lacrimi vor vorbi în curând.

Doi înveseliţi de propria lor inimă vând

Lumina nopţii rănii mele neştiute.

 

 

Niciodată

Zilnic îți pot spune, iubite, tulbură- toare e toamna. Niciodată de ce tu tresari în bătaia Clipei.

 

 

Unde dragostea și moartea nu există

Unde dragostea şi moartea nu există mă aflu eu.

Cu inima supusă, aşteptându-l pe Dumnezeu.

Iubind nedurerosul înţeles al prăpastiei.

Căutând a nu fi de o parte şi de cealaltă în acelaşi timp.

Flăcările vorbesc Crucii din mine în lipsa mea.

Mă cheamă la ospăţ, la propriul meu ospăţ.

Când va înceta Sentimentul în care m-am născut, va începe o durere care nu va putea fi exprimată.

 

 

Nașterea

(h)rana celulei îmi vorbeşte în zilele şi nopţile care vin după tine.

Aproape unul de celălalt, simţurile sângelui se dezvoltă foşnind sălbatic.

Învăţăm naşterea.

 

 

Jumătate

Jumătate de moarte, jumătate de dragoste.

Neiubitul Sângele tău învaţă ruga de mine.

Nu mi-ai spus niciodată că nu-ţi plac rădăcinile învelite în zăpadă

în serile când priveşti peste umărul meu reproşându-ţi că mi-e frig.

 

„Cu o mişcare dramatică, în stare să o singularizeze nu numai în raport cu ceilalți, ci şi în raport cu propria sa evoluție, Rhea Cristina îşi pune poezia sub semnul Crucii ca simbol al suferinței, nu al mântuirii. Poezia un mai este astfel un mod de a supraviețui, ci unul de a muri fără încetare, vers cu vers, până când nu mai poți înceta să mori, iar nemurirea nu mai este decât o moarte care nu se mai termină.

Unde dragostea şi moartea un există este o carte intensă, de maturitate.“

ANA BLANDIANA

“Rhea Cristina este o poetă care îşi urmează drumul ei – cu fidelitate, consecvenţă faţă de propriile-i voci interioare –, dincolo de mode şi scandaluri mediatice. Prima sa carte, “Ochiul străinului“, care a obţinut Premiul Uniunii Scriitorilor (filiala Constanţa) în 1996, ne punea în faţa unei poezii care îşi găsise structura: o poezie ca metaforă globală, care nu se lăsa fascinată de pe cât de spectaculoasele, pe atât de exterioarele “figuri de stil“ la care – fie că le adoptă cu semn pozitiv sau negativ, ca “mărci“ poetice sau antipoetice – aproape fiecare tânăr poet aspiră.