O viață are omul

O viață are omul

Una, doar atât

Nu rodește pomul,

Ani de irosit.

O viață cu probleme,

Griji și îndoieli,

Plină de dileme,

Eșecuri și greșeli.

Nu poți cu radiera

Să ștergi ce nu-i pe plac,

Munca și cariera

Într-un final sunt fleac.

Se duc pe rând părinții

Și frații, la cei drepți,

Cauți în raza minții

Cuvinte să te ierți.

În multe situații,

N-ai proceda la fel,

Ușoară mâna sorții

Te mângâie nițel.

O viață are omul

Ce cauți? Unde alergi?

Tot ce rodește pomul

Întârzii să culegi.

 

 

 

 

Prea multe stele căzătoare

 

Prea multe stele căzătoare,

Ah, Dumnezeule, prea multe

Pământul geme, rău îl doare

Tinerețile pierdute.

Nu reușesc salcâmii, teii

Să-mprospăteze răsuflarea,

Demult au amuțit toți zeii,

Săngeroasă-i răzbunarea.

Ca altădată, vântu-n glie,

Sună-n spice a roadă nouă,

Păsările în câmpie

Se scaldă-n bălți atunci când plouă.

Ca altădată curcubeul

Înfrumusețează zarea,

S-ascunde în apusuri hăul,

Ca altădată cântă marea.

Strigoii dorm în întuneric,

Nopțile ard revoltătoare,

Ne-nghite haosul nemernic,

Prea multe stele căzătoare.

 

 

 

 

Viața-i de la Dumnezeu

 

Am cules din tine viață,

Ascultare și povață,

Am sorbit din plin venin,

Dar și cana cea cu vin.

Am citit pe îndelete

De pe florile buchete,

Cântecul l-am învățat,

De la păsări de pe gard.

Am știut că nu se poate

Să-ntinzi mâna, să ai de toate,

Prin muncă și nesomn,

Omul devine mai om.

Am avut sau n-am avut,

Nimeni nu m-a știut

Iar acum când am din plin,

Cu plecăciune mă închin.

Te-am voit viață bogată

Pentru mama, pentru tata,

Unica fiindu-mi vrerea

Ei au fost toată averea.

Îmi învăț acum urmașii,

Nepoții și copilașii,

Viața-i de la Dumnezeu

Să iubească cum iubesc eu.