În toată studenţia mea am avut o singură restanţă. La ce credeţi? La filosofie în anul I la Movilă, unde tot prostul lua măcar 8! Cum ajunsesem să fiu luat la ochi de către fostul coleg de facultate și chiar de grupă al lui nea Puiu, fostul meu profesor de științe sociale din liceu? Din cauza gurii mele mari, evident! Două întâmplări l-au făcut pe Movilă să-mi hotărască soarta la filosofie, încă din timpul anului universitar. După două cursuri de antireligie, predate de Movilă cu încrâncenare și ură, demne de un vajnic slujitor al marxismului ce era, înaintea celui de-al treilea curs, le-am spus câtorva colegi:

  • Măi, dacă și la cursul ăsta Movilă tună și fulgeră împotriva religiei, eu mă iau de el, pur și simplu nu mai suport, bate câmpii ceva de speriat!…
  • Ești nebun, ce ai?! N-ai de lucru? Lasă-l dracului de dobitoc să latre și vezi- ţi de treaba ta! – m-a sfătuit Sucă, adică Viorel David, astăzi patronul SC Artego SA Târgu-Jiu.

Bineînţeles că Movilă și-a început cursul tot prin ponegrirea religiei. La un moment dat, nemaiputând suporta prostiile pe care le debita politrucul acela, am dat cu caietul studenţesc de bancă, nici eu nu mă așteptam ca lovitura aceea să facă atâta zgomot.

  • Ce-i asta, ce s-a întâmplat? – a tresărit speriat Movilă.

Eu m-am ridicat din bancă și i-am spus repezit:

  • Domnule profesor! Suntem la al treilea curs de antireligie. Tunaţi și fulgeraţi împotriva religiei, împotriva creștinismului, găsindu-i numai și numai părţi negative. Dar religia și în special creștinismul nu au avut oare și părţi pozitive? Eu, unul, am convingerea că religia constituie baza culturii oricărui În preistorie și antichitatea timpurie, cine erau cei învestiţi cu autoritatea supremă? Preoţii templelor! Unde au apărut primele cărţi? În mănăstiri! Unde au apărut primele școli? Pe lângă biserici și mănăstiri! Cine au fost primii învăţători? Preoţii! Luaţi în derâdere Biblia și ne cereţi s-o combatem, dar v-aţi întrebat oare câţi dintre noi am citit-o? Cum putem combate ceva ce nu cunoaștem?

Ca oricare politruc ateu, Movilă se credea mare și tare având partidul în spate și, de aceea, acum nu-i venea să-și creadă urechilor! Luat prin surprindere de debitul verbal și vehemenţa expunerii unui pârlit de student de la chimie, în primele secunde n-a făcut altceva decât să caște niște ochi de broască în spatele ochelarilor cu lentile groase și rame așijderea. Apoi, profitând de o pauză făcută de mine pentru a-mi trage sufletul, mă ambalasem rău de tot, ca de obicei când nu eram de acord cu ceva, Movilă a început să strige:

  • Tovarășe student, cum îţi permiţi să mă întrerupi în timpul cursului meu?

Părerile dumitale personale nu mă interesează și nu au nicio relevanţă aici. Ia loc imediat și ţine-ţi gura, altfel nu mai ai ce căuta la cursul meu!

Nu mult după acest incident a avut loc o mare adunare cu anii I, II și III, tema pusă în discuţie fiind felul în care erau predate știinţele sociale studenţilor de la chimie; era vorba de filosofie, socialism știinţific și, respectiv, economie politică. Eu am întârziat puţin, ședinţa începuse deja. M-am furișat tiptil și m-am așezat în ultimul rând din amfiteatrul II-6. Habar n-aveam că la prezidiu, pe lângă profesorii de curs și secretarul de partid pe facultate, cele câteva persoane pe care nu le cunoșteam, dar care fuseseră prezentate înainte de venirea mea în amfiteatru, erau reprezentanţi din partea Ministerului Învăţământului și a Uniunii Asociațiilor Studenților Comuniști din România veniți de la București. Bineînţeles, toţi băteau câmpii cu graţie. Plictisit, n-am avut de lucru și am cerut și eu cuvântul, aveam eu un of al meu, ceva foarte concret, credeam eu, în comparaţie cu banalităţile debitate de antevorbitori cu limbajul lor de lemn… Nu am spus decât o singură frază, că prezidiul a și luat foc:

  • Cursul de filosofie este plictisitor, dar seminarul este foarte interesant și ar fi și mai interesant dacă domnul asistent ar mai și veni din când în când să și-l ţină!

A ieșit un scandal monstru… Delegații din București, de a căror prezenţă în amfiteatru habar n-aveam, s-au luat nu de asistent, ci de titularul cursului, adică de Movilă, muștruluindu-l zdravăn. La primul curs după acea adunare, Movilă a intrat în amfiteatru nervos, negru de supărare și s-a repezit imediat la mine, strigându-mi:

  • Oricât ai știi, tot te pic! Vii tu în toamnă și poate o să pupi și un re-, așa, ca să te-nveţi minte! Iar dacă n-o să-mi știi tot cursul, cuvânt cu cuvânt, la anul poţi să-ţi iei adio de la studenţie!

Seminarul de filosofie îl făceam cu un asistent extrem de inteligent și cultivat, despre care aveam să aflăm că era homosexual. Acesta venea la seminar cam când avea chef, înfuriindu-ne mai ales pe noi, băieţii, pentru că, pe de o parte, discuţiile cu el erau o încântare, iar pe de altă parte, dacă am fi știut că nu vine, ne-am fi dus la o bere în II-6 (cârciumile frecventate de studenţii ieșeni aveau pe atunci nume de amfiteatre sau biblioteci: Copou era II-6, Vânătorul era III-10, Bolta Rece era Biblioteca Eminescu etc.). Personal, eram surprins mai ales de curajul cu care asistentul iniţia cu noi discuţii libere pe diferite teme sensibile, nonconformiste. La unul dintre aceste seminarii, s-a încins o discuţie aprinsă – evident, din cauza mea – pe tema drepturilor și libertăţilor omului în România. Nemulţumit de părerile profund ipocrite și oportuniste ale celor mai mulţi dintre colegii mei, deși asistentul încerca să obţină și unele păreri originale, eu mă tot foiam în bancă. Asistentul m-a observat și, la un moment dat, m-a întrebat:

  • Dar tu, de colo, ce părere ai?

Am răspuns repezit, deranjat și de faptul că asistentul mă luase la per tu, ceea ce pe atunci în Iași era de neconceput, până și elevilor de liceu erai obligat să li te adresezi cu dumneavoastră:

  • Eu cred că în România nu există libertate deplină!

Stupoare printre colegi… Abia scăpasem de o acuzație de anticomunism, în urma căreia fusesem convocat la Rectorat și luat la întrebări de un securist, că acum iar o… comisesem. Asistentul era în continuare calm, doar o grimasă trecătoare i-a schimonosit figura la auzul răspunsului meu nesăbuit. După câteva momente de adâncă tăcere, m-a întrebat, în sfârșit:

  • Cum așa?! Păi, cine te oprește să te duci la București, în Piaţa Palatului și să strigi cât vrei tu: Jos Nixon!?

Fără să stau pe gânduri, i-am replicat:

  • Da? Dar, dacă aș striga Jos Ceaușescu!?

Tăcere mormântală… Asistentul m-a fixat cu privirea preţ de câteva secunde bune, după care mi-a spus cu voce joasă, dar apăsată:

  • Nu știu, nu mă-ntreba, nu te cunosc!

…Movilă s-a ţinut de cuvânt: la examen știam tot, am început să turui despre subiectele pe care le trăsesem, dar, la un moment dat, Movilă a făcut semn a lehamite cu mâna și numai ce-l aud că-mi zice:

  • Ajunge! Vii tu la toamnă!

Atât de năucit am fost de verdictul lui, că nici n-am mai reacţionat! Și bine am făcut, că, dacă mă luam la harţă cu el, cine știe ce ar mai fi ieșit! Ce mai, era jale! Pe atunci, dacă rămâneai repetent în anul I, erai eliminat din facultate.

Când am venit în toamnă să dau restanţa, singura din toată studenția mea, temându-mă că Movilă mă va pica din nou, m-am dus mai întâi la decanul facultăţii, domnul Ioan Adam Schneider, titularul cursului de cinetică chimică și i-am relatat toată tărășenia, după care l-am rugat politicos să fie de faţă a doua zi când voi da restanța.

  • Nu, nu e cazul acum – mi-a răspuns amabil domnul Schneider – doar dacă vă pică din nou faceţi cerere de reexaminare, eu am să v-o aprob și atunci am să asist și eu la examen, da?
  • Am înțeles, domnule decan, vă mulțumesc foarte mult! Să trăiți! – am răspuns eu plecând cu inima îndoită…

A doua zi la examen, tot timpul cât am vorbit, Movilă se uita aiurea, aruncându-mi din când în când câte o privire plină de scârbă și chiar de ură. Culmea este că din cauza stresului și a emoțiilor, am mai scrântit-o pe ici pe colo, am avut numeroase ezitări și reveniri, prezentându-mă incomparabil mai rău decât la examenul normal când am fost picat, căci toată vara nu avusesem niciun chef de învățat, deși renunțasem pentru asta și la biletul gratuit de tratament la Eforie Nord primit de la UASCR, media celorlalte note de la examene fiind de peste 9,50. La final, Movilă mi-a trecut în scârbă un 6 în carnet pe care apoi mi l-a aruncat pe jos până în celălalt capăt al sălii de examen, evident – pentru a mă mai umili încă o dată…

…Mai târziu, începusem anul II de mai bine de o lună, întâlnindu-ne întâmplător la Catedra de Chimie Fizică, tocmai ieșeam din cabinetul doamnei Beldie, titulara cursului de termodinamică chimică și viitoarea conducătoare a lucrării mele de diplomă, domnul decan Schneider mi-a spus:

  • Ei, aţi văzut că n-a fost nevoie să fiu de faţă când aţi dat restanţa la filosofie? Atunci am avut într-adevăr confirmarea faptului că domnul decan avusese o… discuţie cu Movilă despre cazul meu chiar după ce plecasem din biroul domniei sale, înainte de a-mi da restanța la filosofie…