În 12 decembrie 2025, la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, am participat la debutul editorial, cu volumul Scriitorul de vise, al tânărului Darius Munteanu, student la Drept, originar din Râmnicu-Vâlcea. Volumul a apărut la Editura „Zorio”, București, 2025, cu o prefață de Petre Crăciun, redactor-șef al editurii. Cu această ocazie, am avut onoarea să-l cunosc personal pe domnul Petre Crăciun, scriitor de literatură pentru copii, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Președinte al Filialei București Literatură pentru Copii și Tineret, care l-a însoțit și prezentat pe tânărul nostru scriitor vâlcean, Darius Munteanu. Spre bucuria mea, am primit cartea Smârdei 34, volum autobiografic, al domnului Petre Crăciun, prin care „cheamă la neuitare aproape 200 de personaje” (p. 6).

Este o povestire despre străbunici, bunici și părinți, despre frați, el însuși și despre urmași, despre modul și locul în care și-au dus existența, cu bunele și mai puțin îndestulatele timpuri, despre educare și formare spirituală, despre spiritul ori, mai bine zis, duhul locurilor în care au trăit. Vrând-nevrând, citind Smârdei 34 (strada pe care a locuit autorul), ne întoarcem la propria copilărie, la vârsta de aur a omenirii, când asigurarea existenței noastre era în sarcina altora, iar nouă ne rămânea importanta sarcină a fericirii. Zugrăvindu-și mama ca „figura cea mai caldă” autorul ne împărtășește că mama sa: „A fost mândră să mă vadă profesor de Istorie la Mârșa, ziarist la ziarul „Argus”, din Ploiești, realizator de emisiuni TV sau mai târziu scriitor de literatură pentru copii și editor” (p. 35). Ce mamă n-ar fi mândră?!

Continuând lectura, Petre Crăciun ne poartă în primii săi ani de viață și năzdrăvăniile copilăriei, prin școlile absolvite și vacanțele de neuitat, poveștile auzite și apoi citite, despre dascălii săi și primele încurajări în ale scrisului, cercurile de elevi de tot felul, despre prietenii ce dăinuie încă, despre căutare de sine și descoperirea pasiunii pentru istorie și scris. Un loc de neuitat îl ocupă repartizarea sa ca profesor și primii ani de activitate, alături de soție și primul său fiu, zugrăvind „beneficiile” „epocii de aur”: frigul, foamea și întunericul compensate, însă, de o ideologie contradictorie. Cu regret, autorul ne readuce în memorie o seamă de monumente istorice, personalități uitate pe nedrept, făcând distincție între „oameni ajunși în afara istoriei” (p. 134), cei neglijați de istorie și cei care nu merită să facă parte din istorie.

Cunoscând-o pe pictorița Ecaterina Steurer, scriitorul a surprins: „Profunzimea aceea din ochii unui om superior (pe care) nu o putuse suprima tor regimul comunist” (p. 139), subliniind demnitatea simplității în care a fost obligată să trăiască și conchide: „Dacă este ceva ce nu i se poate lua omului, acesta este talentul” (p. 141). Continuându-și prezentarea, scriitorul ne amintește de înființarea Editurii „Zorio”, explicând evoluția toponimului, plecând de la zorio – loc pustiu, la San Giorgio, azi Giurgiu. Apoi, ne vorbește despre prima lansare de carte, volumul de debut, Cureaua cu ținte și încercarea editorului de a-l impune pe piață, prezentând volumul unui „distribuitor de carte” (p. 149) în București, care i-a spus: „Tinere, ai TREI mari probleme! Ești tânăr, ești român și ești în viață. Rezolvă măcar una… (p. 150). Istoria, spre fericirea autorului, a demonstrat însă altceva. Coincidență sau nu, pe 12 decembrie 2013 Petre Crăciun a prezentat la Giurgiu, „orașul domniei sale”, prima carte pentru copii, Basme, lansată anterior la Târgul Gaudeamus. De aici, au urmat colaborări care l-au făcut cunoscut nu numai în România, ci și în Republica Moldova și Bulgaria. Sperăm că prezentarea tânărului vâlcean Darius Munteanu, pe data de 12 decembrie 2025, și a volumului său Scriitorul de vise, la Râmnicu-Vâlcea, orașul lui, de această dată, să-i fie la fel de stimulatoare și binevenită în viitoarea carieră scriitoricească. În sprijinul celor afirmate mai sus, pe lângă volumele prezentate, mai enumerăm și celelalte cărți semnate de scriitorului Petre Crăciun: Alarmă la Peleș, Taina ghemului de ață, Fetița din Floare, Basme pentru familia mea, Cu Andersen în Regatul Poveștilor, Cartea basmelor, Când cimpanzeul devine om, Aripi de rouă, 100 de basme și povești, Roboțeii, Povești moderne – ediție bilingvă, Istoria și catalogul stilourilor românești. Spre finalul volumului Smârdei 34, Petre Crăciun face aprecieri pertinente despre o serie de obiective culturale și istorice, cărora autoritățile vremii ar trebuie să le acorde mai multă atenție, astfel încât să nu aibă soarta satului românesc: „Satul românesc începe să trăiască prin poveștile sale” (p. 179), din păcate.

Recomandând cartea prezentată, Smârdei 34, ne bucurăm că autorul a rezolvat măcar una dintre cele trei mari probleme, pe care n-am putea-o numi: tinerețea, naționalitatea, existența, și ne bucurăm că din 2014 este Cetățean de Onoare al Municipiului Giurgiu, din 2024 este Cetățean de Onoare al Județului Giurgiu, iar din 2023 Biblioteca din Adunații Copăceni, locul unde scriitorul și-a construit o casă și a creat aproape în-treaga operă, se numește, Biblioteca „Petre Crăciun”. Oprindu-ne aici, îi dorim Sănătate în longevitate și inspirație în creație!

16 decembrie 2025.

 

Darius Munteanu și „visul… ca specie literară”

Tânărul Darius Munteanu (20 de ani) mărturisește că: „pentru a mă descurca pe această planetă străină, îmi va trebui un job… Cum ar fi scriitor… doar scriu de când eram mic.” (p. 158). Găsim această mărturisire în recentul volum Scriitorul de Vise, prefațat de Petre Crăciun, apărut la Editura „Zorio”, București, 2025, cu toate că: „Scrie literatură din clasa a V-a” (Volumul colectiv Liternauții, Antologie de poezie coordonată de Iona Nicolaie, Editura „Paralela 45”, 2025, p. 86). Conștient de faptul că „nimeni nu mai este interesat de vise” (p. 12), scriitorul, „destul de solitar în public” (p. 39), este copleșit de „teama că va muri anonim” (p. 27) și își dorește „tinerețe plină de inspirație și bătrânețe plină de renume” (p. 78, 82), asumându-și devenirea: „Destinul meu este să înving căpcăunul!” (p. 52), nimeni altcineva decât: „Scriitorul de vise. El era căpcăunul.” (p. 64), iar cărțile sale să nu devină „cărămizi de construit… pe acest tărâm în care nu bătea niciun curent literar” (p. 76). Scrierile sale ne trimit la Kafka, Eugen Ionescu și alții, într-o lume a fantasticului și absurdului, a imaginarului insolit, presărate însă, din când în când, de o luciditate profundă, avertizat fiind de faptul că scriitorului: „Îi ardeau paginile cărții în față… și… îi aduceau în celulă un critic literar care îi biciuia toată opera” (p. 26). Darius Munteanu încearcă, și credem că va reuși, „să deschidă alte ferestre fermecate spre lumi nemaivăzute și nemaiauzite, prin coridoarele minții și ale imaginației” (p. 132). În scrierile sale își face loc, de multe ori, umorul, uneori politic, folosind în locul expresiei de politician anost, șters, pe cea de „radieră bătrână, cu un trecut mai întortocheat decât guvernul României în ultimii ani” (p. 143), atenționând, parcă, viața politică actuală, că nu este suficientă „porția zilnică de adolescență” (p. 100). De asemenea, în Tărâmul Norilor, luând în derâdere modul de administrare a unei societăți, ne propune o nouă taxă: „Fiecare țară să-și plătească vremea” (p. 152).

Despre poezie, Darius Munteanu ne face următoarea confesiune: „Când vreau foarte  tare  să  scriu poezie / mă așez într-un scaun cu rotile / și urc culmile unui deal foarte abrupt/ … / iar când aproape ajung în vârf / din capătul celălalt al dealului / apare un copil cu aripi uriașe de papagal” (Liternauții, „Înclinație”, p. 87), justificând, parcă, aprecierea Ioanei Nicolaie, despre poeții tineri: „Știu cât de multe și de uimitoare chipuri are poezia” (Liternauții, coperta IV). De remarcat sunt, uneori, exprimările oximoronice: „zarva condamnată la moarte” (p. 24); întrebări tăcute” (p. 25); „trezit la irealitate” (p. 30); „solitar în public” (p. 39) ori „dealurile joase și câmpiile înalte” (p. 120).

Nu în ultimul rând, trebuie amintit că Darius Munteanu este membru al Forumului Cultural al Râmnicului, participă activ la realizarea proiectului „Râmnicul tradiției – Râmnicul modern și contemporan – Râmnicul în viitor” și a fost premiat pentru eseul Râmnicul în viitor, publicat în Analele Râmnicului, Anul II, nr. 2, Râmnicu-Vâlcea, Editura „Antim Ivireanul”, 2024, pp. 331-334. Oprindu-mă aici, sunt de acord cu autorul, care afirmă: „Incredibil unde poate ajunge imaginația cuiva” (Scriitorul de Vise, p. 158), și credem că la multiplele genuri literare există și multiple gusturi literare, cu cititori care vor aprecia scrierile fantastice ale lui Darius Munteanu, pentru că tot el mai zice: „Doi oameni nu visează niciodată la fel” (p. 10), și-i dorim să facă parte din rândul acelor „scriitori plini de idei” (pp. 55-56).

8 decembrie 2025