STATORNICIA SPERANŢEI

Nu stă în puterea frunzei

să aleagă cântarul

zidirii în mugur.

 

Sâmbure-amar,

trupul ei zvâcnește

în rana sărată a timpului.

 

Vaste absenţe sufocând

neputincioase prezenţe.

Doar gândul ei,

strop de rouă

prins în plasa nedumeririi

înveșmântează statornicia

speranţei din sevă.

 

 

ANUL LĂCUSTEI

Învelișuri concentrice

se desfac în oglinzi mincinoase.

E anul lăcustei.

Un mâine suspendat

în ochiul verde

caută orb fluiere

pentru gândul eliberat

din cuferele spaimei.

 

În ciobul zilei

nădejdea,

lainic trubadur,

își mistuie disperarea

sătulă de-ncătușare.

 

Sub plumbul pleoapei,

timpul luminii se apropie.

 

 

 

SUFLET RĂBDĂTOR

Cu lanţurile lumii rupte

pământul geme, destrămat.

În cearcăn aspru de cenușă

seninul verde a-ngropat.

 

Azi, clipa-i bulgăre de gheaţă,

potop de pricini, nechemat,

îi calcă umbra chipul morţii,

de veghea gândului trădat.

 

Din necuprins azurul vag

animă pasul tremurat,

răsfrânge în sclipiri fugare

al așteptărilor regat.

 

Iar clipa-n cercul rotitor

fulgi de lumină răspândind,

adastă-n suflet răbdător

poteci de verde risipind.

 

 

ANXIETĂŢI TEMPERATE

Copac putrezind

urcă în mugure

până la ultimul gând:

din caruselul spaimei

bulgăre rostogolit.

 

Treptele-s pătate

de inutilităţi

măsurate în

suficienţe latente.

 

Silabe distanţate de miez

dansează poeme dezbrăcate.

Umbrele rodesc legănarea

între viaţă și moarte.

 

Plutesc cu Chopin în lesa ferestrei.

 

CAUT

Cu fluierele

rupte-n iarmaroc,

de culpa anonimă ce dezbină,

mai caut – călăuză fără vină –,

în trup năuc,

poemelor, un loc.

 

Și-n tălpile de stradă mă strecor,

trăgând în piept

noptatice iluzii,

mai istovesc

speranţe și confuzii

cu bob de gând

întors din viitor.