***

ai venit ca o mușcătură de șarpe

mi s-a părut că nu e veninos

abia acum dintr-odată veninul

a început să-mi intre în os

 

o, Doamne, ce șarpe frumos îmi ziceam

vezi mărul? din el am gustat fiecare

ce dulce, ce bun, ce gustos

dar veninul îmi intră în os și mai tare

 

***

o pasăre cântă la căpătâiul nopții

privește cerul îmi spui

pentru ea a fost dăltuit zborul

noi

trecem dintr-o parte în alta a timpului

pentru a ne salva

poate că înainte să murim de tot

ar trebui să zgândărim abisul

fără să ne gândim să renunțăm

precum cerul și pământul

foarte departe trăind

același răsărit

 

***

cum se leagă cu degetele ascuțite

la fiecare asfințit e clipa

nu încerca totuși să vezi

masca de mort a lumii

o să-ți aducă aminte de lutul și

piatra din hăul care pornește ploaia

lasă țărmul să picure flămând

în carnea ta privește

oglinda zilei roua și lumina

din cuibul păsării

să nu mai poți vedea nimic

în afară de ziua aceasta

din ce în ce mai albă

 

***

și nu-mi e ușor

să vorbesc despre dragoste

tu și părul tău arămiu

ți-aș fi ieșit în întâmpinare

precum Argus

să-ți desenez în palmă o ureche

doar așa

să mă auzi cum te strig