Estetica rătăcirii

Călătoream prin gânduri sătule de nesomn

pe vârfurile degetelor să nu fac zgomot.

Cu orizonturi saline,

marea clipea complice,

ispitindu-le rada.

Din sânge purpuriu neliniștindu-și matca,

respiram pulsul grabnic al chemării

spre centrul libertății din mine

ca un întreg de gânduri.

Când am părăsit căminul copilăriei

spre orizontul consternat de hazard,

Tata întorcea brazda

gândind la pâinea cea de toate zilele.

În pridvorul casei,

Mama pregătea provizii de îngrijorări…

Și un ultim tablou cu pensula înmuiată

în curcubeul toamnei timpurii.

Pe rute mai mult sau mai puțin planificate,

furbisând fusele orare

cu nisipul singurătății,

am bătut lumea în lung și în lat,

talpa fiindu-mi cea mai bună unitate de măsură.

Când Neptun a cercetat insula din mine,

în numele planetei cu halat albastru,

mi-a dat certificat de brațe coapte

pentru gesturi majore

pre potecile-i morgane.

După această călătorie,

stârnind pricini de iască

pentru amnarul cuvintelor,

mă declar învingător,

acostat la dana riverană a amintirilor,

gândind la liniștea cea de toate zilele

cu duh de circumstanță.

 

 

 

Efectul nemărginirii

Când își imprima pasul ferm pe nisip,

lichefia toate privirile înfiorate

năpădind infinitul de urme.

Indiferența ei avea ceva irezistibil;

,,Cât curaj în această precauție instinctuală!”

 

Către asfințitul verii,

pe plaja unei înserări crepusculare,

cu dragoste de vis și de viață,

o zeiță telurică,

atemporală,

căuta să regăsească natura primară.

 

Cu magnetismul hieratic

al ochilor de smaragd

– mare nesfârșită,

la ora mareelor înalte –

plini de taină și mister,

a pus stăpânire pe inima mea

tulburându-i vadul.

Entuziasmul privirii

– încercuită de gheruțe scânteietoare–

mi-a împresurat întreg orizontul

ca o pasăre de pradă.

 

Între frumusețea ei și nebunia mea,

sângele mi-a devenit mult mai sărat;

sufletul,

o corabie de dorințe

mai puternică decât toate dezlănțuirile furtunii.

 

 

 

Moara de apă

Luna îmbrățișează matern

necuprinsul mării.

Îmi tolănesc privirea la

pieptul orizontului

 

cu scânteieri magnifice.

În fiecare sâmbure de lumină

presărat din cer,

răsare un gând viguros.

Năpădit de neuitări,

trepidez senzorial

 

în ecouri crescute

pe trunchiul rămuros al gândului.

Din ciorchinele lunii,

se scurge mustul luminii

în clepsidra sufletului.

Sub însetarea fiecărui pas,

în ispitirea altor răsărituri,

nisipul

– măcinat fără încetare

în moara de apă –

continuă să pigulească

miezul clipelor nenăscute.

 

 

 

Infinitul care atrage gânduri profunde

Peste câmpia largă și zâmbitoare a mării,

Dumnezeu întinde cerul amurgului;

în talazurile sale,

se afundă corabia gândurilor.

 

Încercând să o descarc,

acostez pe linia tremurândă

dintre fantezie și realitate.

Cu sufletul obosit

de povara cuvintelor inaudibile,

respir aerul salin;

pe coasta sălbatică,

aud respirația stelelor

dătătoare de viață

ca răsuflarea mării

într-o scoică.

Destul de repede

– ca o pauză de grijile lumești –

mă cuprinde un sentiment general de încredere.

Suspendat în afara timpului și spațiului,

experimentând calmul temporar

al infinitului pururea mișcat,

simt cum toate problemele

încep să se topească.

 

 

 

Crepuscul nautic

Un altar neterminat pare cerul cuprins de-nserare ca într-un brâu de humă;

Suspin de vreme regretând urmele unei zile frumoase cu irizări de-agat;

Briza abia trezită din somnul său diurn cravașează herghelii de valuri-n spumă;

În hamacul orizontului, mi-am ancorat gândul la crepusculul catifelat;

Amintirile mă ning acrobatic cu-aripi de pescăruși albaștri și petale de lună.

 

În tonuri de crepuscul nautic, nechemate, imaginile se strecoară fantomatic;

Fulgeră câmpia mării cu ecouri albastre ce mă-ndeamnă, peste timp, la taifas,

Bântuindu-mi carnea cu-nrobitoare atingeri pasionale,-n amurgul alocromatic;

Pagini cu poeme de-altădată se desfac nostalgic, se aureolează și prind glas;

La ora mareei, ascult mugetul mării și, trecutului meu, îl suprapun cinematic.

 

Lampa cu petale de fluturi albaștri pâlpâie ritmic în siajul cu tâmple de sare;

Pentru magnetul uriaș al mării, inima mea va rămâne-n veci o bucăţică de fier;

Amprentele încrustate adânc în pelicula memoriei îi sunt adăpost și-alinare.

 

Pentru sufletul încercat, suava tortură a amintirilor este-o desfătare-n amurg,

Pentru prezentul fără zăbală și frâu, este singura bucurie pe care pot să i-o ofer

Din care, cu scânteieri firave, pentru coala de hârtie, scurm gânduri care curg.