A trecut la Domnul academicianul Eugen Simion. A fost criticul meu literar preferat. Îmi aduc aminte că în prefaţa ediţiei operelor lui G. Călinescu, a Academiei, Eugen Simion a spus ceva grav şi anume că din cauza criticilor literari care iubesc lucrurile sofisticate, deoarece îşi justifică astfel meseria, romanul a devenit excesiv de experimental. Nu pentru asta îl amintesc însă aici, ci pentru o întâmplare stranie din viața mea care este în strânsă legătură cu regretatul.

Pe când învățam demografie istorică la Paris, am dormit pe sub poduri şi în mansarde, apoi m-a căutat la facultate un alt recent dispărut, profesorul Claude Karnooh, de la Sorbona, care mi-a spus că îmi găsise o gazdă la periferie, în Kremlin – Bicêtre, la o anume domnişoară Danielle Macon. M-am dus la adresă, am găsit-o cu greu, pe vremea aceea metroul nu ajungea până acolo, am fost nevoit să iau şi autobuzul, până la o stație cu un nume simpatic – Les Coquettes. Danielle m-a primit bine, nu mi-a cerut chirie, toate bune şi frumoase.

Ei bine, într-o seară, când proprietăreasa mea nu era acasă, am căutat prin bibliotecă şi, ce să vezi, am dat peste o carte a lui Eugen Simion: “Timpul trăirii, timpul mărturisirii”, titlul amintind de Eclesiast şi de Albert Camus. O citisem acasă, îmi plăcuse enorm cartea asta, totuşi, m-am apucat să o răsfoiesc şi, minune mare! Pe o pagină spre final, viitorul academician povestea că, atunci când a predat la Paris, a locuit la domnişoara Danielle M., undeva în Kremlin – Bicêtre, chiar la stația Les Coquettes, iar fata avea o motocicletă, ba chiar îi dăduse o dată să fumeze o țigară de marijuana.

Coincidență perfectă, absolut perfectă! Era acelaşi apartament, la aceeaşi adresă, aceeaşi proprietăreasă, cu acelaşi nume, cu aceeaşi motocicletă, aceeaşi țigară de marijuana. Atâta doar că din carte reieşea că profesorul se cam amorezase de Danielle, pe câtă vreme eu nu, nu era genul meu, ca să zic aşa.

Peste ani, i-am povestit marelui critic această întâmplare şi a rămas cu gura căscată. Ce coincidență cosmică făcuse să locuim amândoi, la interval de câțiva ani, la aceeaşi domnişoară, în marele Paris? Sau fusese vorba de o întâmplare secretă legată de servicii secrete? Profesorul Eugen Simion s-a înroşit, a transpirat, s-a bâlbâit. Era clar, fusese îndrăgostit de Danielle, ceea ce poate fi un delicios episod de istorie a literaturii.