PSALMUL PESCARULUI

Cum mineralu-şi strânge metalul sfânt de aur –

Agonisire-a strunei în cel mai vin acord,

Busola fără Tine ştirbită-ar fi de nord,

Atoatelor meu Mire, nu-mi sta-n plutiri de plaur,

 

Nor fără rădăcină, livezi planând acvatic,

Iluzia ce doare când vreau să Te-nfirip,

Topeşte-mă-n oglindă să fim întregi la chip

Cum dragostea înscrisă-i nu-n flăcări, ci-n jăratic.

 

Zi cu trei nopți în frunte, mormântul Tău când beu-l,

Lumină fără ceară, cum Unul eşti şi-n Trei?

Mă fă ulcior-mireasă ca noaptea să mi-o bei,

Ce rost prisaca-n floare de nu Ți-aş fi ştiubeul?

 

Nu doar pescar de oameni, pe Tine vreau în mreajă,

Să-Ți muşc din trupu-Ți mărul cu Dumnezeu sub coajă!

 

 

1. STRATFORD, ONTARIO

Speculăm timpul frumos al verii până la ultimul centimetru de timp. A tunat şi ne-a adunat, cum e tata, e şi fiul şi eu şi cu Matei ne potrivim de minune în gustul artistic pe care numai drumul l-ar putea descrie. Demult am dorit să iau pe iubitul meu cititor la drumeție spre Oraşul Lebedelor – Stratford. Canada este mare, dar şi măreață, cantitativul devenind un cântec subtil al calitativului. Ne suim în maşină pe la 5 după-amiază să mergem în oraşul pe care pionerii englezi, irlandezi, scoțieni şi nemți l-au dedicat lui Shakespeare, un oraş chiar cu acest nume se află la câțiva km. Străbatem Kitchenerul, un oraş americanizat în bună parte, chiar dacă îşi mai păstrează ceva din specificul nemțesc din fostul oraş Berlin, aşa cum se numea până în 1916. Aici are loc Festivalul Oktoberfest, cel mai mare după cel din Germania. Un oraş obişnuit, cu străzi curate şi multe flori, cu McDonald, Money Mart, Walmart, Swiss Chalet, Starbucks, Mr. Sub şi Mall-uri etc.

De la sensul giratoriu de pe Highland St.West trecem prin Waldau şi începem să ne bucurăm de tot ce ne-a dat Dumnezeu ca o grădină a Planetei Albastre din iubirea Sa necondiționată pentru om. Noi, dacă iubim natura, o facem tot din interes pentru ce putem profita din această iubire. Matei îmi spune: „Se cunoaşte că n-ai mâncat, că iar te-ai apucat să te tânguieşti şi să predici!” Are dreptate. Hai, dragii mei, să ne bucurăm de tot ce ne poate oferi „lumea şi toate cele ce sunt într-însa”. Din Waldau traversăm Notre Dame Dr. şi ieşim afară din oraş. Încep minunate ferme de care nu te mai saturi de parcă un film în culori s-ar derula încet prin fața ochilor. Ferme de porumb pentru boabe şi porumb furajer, mirişti de grâu secerat ca nişte recruți cu părul tuns la zero, o carieră de piatră, o moscheie albă în mijlocul câmpului, lucernă, fasole, ferme de cai, de porci şi de vaci. New Hamburg rămâne la dreapta şi deasupra drumului se deschide o poartă de poveste cum numai norii de vară ştiu să zidească, prin care vezi pe cer trăsuri trase de cai cu prințese şi prinți cu straie de aur. Interesant cum întinderea geografică a acestor provincii din sudul Canadei face să ți se pară cerul atât de aproape, că uneori îți vine să te joci cu norii. Nici chiar aşa, dar nici prea departe!

Calmul acesta, pacea şi liniştea peisajului te fac să te simți, folosind o imagine biblică, precum ”în sânul lui Avraam” sau cum ai putea să exprimi acest sentiment de a pune pe limba inimii câțiva stropi din mierea veşniciei. Îl întrebam pe Părintele Anania cam ce vrea să spună această sintagmă. Nu-i aşa că acei care sunt în sânul lui Avraam se simt cam incomod? Râdea Părintele: ”Of, Mitrel, parcă nu te-ai fi născut la țară! Orientalii, ca şi țăranii noştri, foloseau partea de jos a hainei ca mijloc de transport, iar mamele puneau bebeluşul în poala hainei şi-i legănau somnul şi visul până ajungeau acasă de la țarină şi de aici vorba de a te simți ca în poala sau sânul lui Avraam.”

va urma