clepsidră

domină în întuneric

o marionetă încâlcită în sfori de imaturitate şi cuvinte expirate

într-o clepsidră se sufocă nerăbdarea

ce îngheață sufletul şi se sparge rănind intern plăcerea

rădăcini arse de improbabilitate construiesc licoarea singurătăţii

deşi aspre, fire de independenţă reuşesc să înflorească trupul

într-o pictură contemporană plină de nuanțe radiante

rafinamentul amorului propriu şi zâmbetul îmbătat de esență

descifrează o nouă pereche de ochi ce străpung cu putere

vitrinele ce promovează petalele falsității

fericirea se simte,

iar tristețea se scrie în versuri încolăcite cu atacuri de panică

o încredere oarbă transcende vulgaritatea buzelor pictate în zgomote

tabloul final se semnează într-o producere de căldură continuă ce se zbate cu frigul

trupurile pline de alcool şi tutun se îngroapă unele pe altele în trecut şi amintiri

toate conţin suflete slăbite ce se luptă pentru o ultimă imagine dinamică.

 

 

 

monolog

în funia de la gâtul raiului

îmbibat în mucegai şi dinamită

ramurile cereşti iau formă de pensule

pe planşa cuvântului

calci pe cioburi unite ieftin în razele lunii şi

te îneci în cuie prevestite inimii

continuu atragi lumina şi o preschimbi în moarte prăfuită

într-un punct culminant toate simțurile cedează

frisoane cuprind esența unor restanțe definite pe sufletul cicatricilor

o compoziție de defecte şi înflorire călătoreşte în migrene

ce demolează trupul şi le seacă de tine

firicele de perfecțiune se înnoadă şi umbresc soarta

catapultată de ghinion şi blesteme

fredonezi rețeta succesului într-o groapă adâncă a cerului

în aşteptarea scopului te îneci în furtuna panicii

încui un sentiment de retragere în spatele retinei

dinții se sparg în timpul devorării cromatice a buzelor

într-o cutie de urlete doar cuțitul mai face loc simțirii

când pe obraji jenează nemurirea

dar timpul explodează în durerea cuprinsă de mâinile trecutului

pasezi pasional furia în bătaia simptomelor sfârşitului

sub cutremur mai curge o picătură de vin

lăsată în voia parfumului iubirii.

 

 

 

insanitate

mă sufoc într-o mare de spini

ce tatuează un sentiment permanent de insanitate

mă înec în sângele ce se scurge pe coloana vertebrală devenită pământ

mestec cuvinte în nonsens şi înfăşurate în regrete

cântecul de jale răsună încețoşat pe ritmul amorului înfundat în paroxism

iadul se încolăceşte pe retină,

iar picături de satisfacție formează funia de la gâtul destinului

se decolorează cerul într-o amăgire continuă dintre univers şi fantezie

se descuamează o iubire îmbibată în lipsuri şi frământări

lovituri în uşa necesității vibrează anotimpul panicii

catastrofe în suflet nimicesc ascendent creierul

răceala nopții fragmentată de vânt vesteşte

sfârşitul oricărei note muzicale

continuitatea absurdă capătă forma de pumnal

în flancul drept al gesturilor meschine

umbra unor manechine ridicole acoperă o lume desprinsă de viziune

idealul, închis în cuşca unui caracter plin de vulgaritate,

se zbate în aşteptarea unei fantome

semne divine sunt lăsate cicatrici pe simple ruine.

 

 

 

temporizator

ochii tăi iau forma unor cadavre sfâşiate de timp

fluturii din stomac sunt mutilați de şerpi

ce implementează venin în amintirile de atunci

combin iadul pe care l-ai înfățişat cu privirea raiului ce satisfăcea arta buzelor

fumul țigării interzise ne-a desenat distanță şi răceală

încrederea că o oglinda spartă va defila ca una nouă a devorat o inimă

ce a mărturisit elemente sincere de amor combinat cu vise turmentate de dependenţă

zilele ce îmbinau bătăile inimii aflate în ring s-au scurs ilegal

prin ispitele la care este supusă orice frunză

iar tu, muritor vrăjit de verdele ierbii ai căzut din copac, ofilindu-te încetul cu încetul

degeaba îți era dor să te uiți la soare, când tu te-ai desprins,

fără ca mintea să se împace cu inima

te-ai alăturat unui covor mort de păcătoşi călcați în picioare de sirene oarbe,

lăsând în urmă 11 paşi

buzele tale uscate aşteaptă să vâneze dinții într-un zâmbet provocat doar de portretul meu

scânteia din ochii noştri căprui ce odată lumina întregul drum

spre o idilă misterioasă s-a stins uşor

gânduri şi râsete inocente ofilesc pietrele zilelor de primăvară

iar mâinile acum aspre au devenit pentru tine povara sufletului manipulator

ce-şi va aduce singur sfârşitul.