Epistolă

E frig în seara asta, iubito!

Mi-am lăsat însă mâinile la tine,

în buzunarul inimii.

Șuieră vântul,

se tânguie unduind salcia noastră,

eu aud doar liedul vocii tale

acompaniat de valuri,

mângâind stabilopozi de timp.

O umbră zgribulită alunecă prin parc,

eu sunt orbit până la lacrimi

de ochi de cer încălzindu-mi obrajii…

E frig, mă-ngrijorez,

mi-a rămas sufletul fără apărare.

Alarmă falsă,

am uitat că e plecat

să te protejeze.

E totuși frig,

un frig mimetic pe spaţiu,

însă eu m-am adăpostit demult

în căldura secundei noastre…

E de găsit ușor: radiază dor.

 

 

Speranţă

Și totuși ninge cerul cu alb de căi lactee,

Spirale necuprinse de galaxii celeste,

Și ninge pe pământul a cărui epopee

Începe din lumină și crește, crește, crește…

 

Azi ninge să mai spele o maculată lume

Drogată cu emfatic, cuprinsă de morbid,

Avidă de putere, de spaţiu-ntins, anume

Să-și satisfacă jalnic egoul insipid.

 

Și tot azi ninge altfel, cum nins-a de când firea

Pentru copiii zilei plecaţi pe derdeluș,

O primă-nvăţătură, că asta li-i menirea,

Să știe cum coboară pentru un nou urcuș.

 

Azi ninge peste oameni și toţi se înfioară,

Cei vechi se-acomodează cu-a albului căldură,

De pe obrazuri crude, de-o lacrimă coboară

Fulgul curat ce-oprește a timpului măsură.

 

 

Nu plânge, Ană!

Nu plânge, Ană, ci iubește!

Am încăput, cumva alunecând, într-o poveste

Cu tine, dulce Ană Cosânzeană,

Cu mine căpcăun sau Don Juan, de bună seamă…

Doar tu alegi ce personaj să reprezint

Și ce dorești a deveni: să te alint

Fiindu-mi hrană sufletească-n plai de dor,

Sau doar ca proteină să te gust eu, căpcăun frivol?

Nu plânge, Ană, ci mă-nvaţă

Că pe un Univers de vise tu mi-ești soaţă,

Frânge-mi aripile de Don Juan rătăcitor

Și fă-mă pământean pe-ogorul tău de-amor

Și risipește-mi simţuri olfactive

Către naiade ne-mplinite și lascive

Fă-mă să-ţi fiu matrice vie de speranţă

În astă lume ce trăiește-n circumstanţă

Și fă-mă vector către orizont,

Tu fi-mi cometă-șef pe salvamont,

Să călărim lumină către Soare,

Să răspândim iubire-n Lumea Mare.

Și vom uni în veci geană în geană

Și n-om muri nicicând,

Nu plânge, Ană!