Piesa a cărei acțiune se desfășoară între iluzoriu și real este o fină analiză a societății umane traversată de aspirații neîmplinite. Într-o mică localitate din Ungaria, Irgacs, în cârciuma comunității, unde un tată și fiica sa, Fundă, o tânără necăsătorită, acceptă să fie gazde poveștilor triste ce se petrec sub ochii lor, cu personaje neînsemnate ce-și duc traiul de pe o zi pe alta, sosește la un moment dat un scriitor din Budapesta în căutarea libertății patetice.

Comunitatea este caracterizată de eroi populari, recunoscuți și acceptați de mica societate. Ei poartă porecle proprii, distincte. Sfeclă, un fost polițist căruia i s-a desfăcut contractul de muncă pentru abuz în serviciu, este interpretat cu multă pasiune de Kostas Mincu. Personajul său simte nevoia de a fi important, imaginea sa poartă amprenta jocului sugestiv. Dintr-o naivă credință are accese de personalitate, dându-se polițist, spre amuzamentul grupului de petrecăreți din bar. Nu are un vis, la el găsim dorința de a face dreptate, de a fi erou. Nu se identifică cu aspirația libertății. Înțeleptul grupului  este Cârciumarul, interpretat cu eleganță de Radu Constantinov. La fiica acestuia, Fundă, o tânără de 26 de ani, găsim dorința libertății. O vedem refugiindu-se în urmărirea telenovelelor, cu toate că este conștientă de mediul în care trăiește și că aspirația sa este idealizată. Actrița Bianca Cuculici joacă frumos („jogue bonito”). Rolul Clamă, interpretat de Andrei Cătălin, este al unui taximetrist din Budapesta, tipul întreprinzătorului falit, model al descurcărețului, care este dispus să viseze fără să depună însă efort spre împlinirea dorințelor.

Veșnic prezent în bar este Satană, jucat de Cosmin Pană, rol de bețivan, profund resemnat în fața vieții, care adună amărăciunea existenței și înghite în sec. Aceștia, cu toții, sunt resemnați, toleranți. Pentru ei zilele sunt uniforme, niciunul neavând suficient curaj de a se desprinde. Formează o populație molcomă, prizonie- ră într-un ținut ce pare uitat de timp. Alături de aceste caractere este Preotul, rol ce-l deține Constantin Dogioiu, un preot ce ar fi vrut să fie fotbalist și căruia îi place viața, neîntârziind să se bucure de micile plăceri. La umbra credinței sale sumare se dovedește a fi, însă, un personaj frământat de răspunderea ce o poartă în fața comunității.

Singurul familist este Clamă, dar distant de soția sa, Femeia. Uimitoarea actriță Cătălina Sima joacă acest rol, al unei femei rătăcite ce pare că s-a refugiat în băutură. Ea nu are parte de tandrețea pe care și-o dorește, aflându-se permanent într-o singurătate chinuitoare, ocolită de soț și acceptată de milă în comunitate. Această atmosferă pestriță, tulbure, resemnată, din care Dumnezeu pare să lipsească, este deranjată de sosirea unui scriitor din Budapesta. Aparent un tip idealist, acceptat în localitate, dar neidentificat ca reprezentativ de către grup, capătă porecla de Poreclă. Actorul Ștefan Pavel, distribuit în acest rol, interpretează un tip visător, în căutarea liniștii, al cărui unic țel este să ajungă în Portugalia, unde infinitul să-i dea posibilitatea de contemplare, de a-și găsi echilibrul interior prin starea de „saudad”, echivalentă cu împăcarea de sine.

Fundă găsește în scriitor un prieten și este cucerită de el. Se construiește o frumoasă relație care tinde spre armonia conviețuirii în doi, doar că, brusc, acesta înțelege că astfel nu își va putea duce la îndeplinire aspirația de a găsi starea de „saudad” pe țărmul Atlanticului, că nu va găsi libertatea, că nu va putea evada din constrângerile societății și să simtă pe deplin integrarea în absolutul contemplării. De asemenea, liniștea este tulburată și de sosirea de la Budapesta a Soției sale, interpretată de Reká Szász. Un rol important îi revine lui Sfeclă care, spre împlinirea destinului său, ucide un personaj neelucidat de autorul piesei, care ar putea reprezenta persoana care pedepsește puritatea. Crima este un șoc pentru comunitate. În urma evenimentului au loc schimbări de atitudine în micul grup ce-și duce împăcat viața. Piesa sugerează o perspectivă asupra libertății individuale ca aspirație către împlinire, dar este îngrădită de răspunderile  sociale.  Într-o  societate injustă, personalitatea umană se închide, aspirațiile sunt limitate, dar rămâne visul ca singura posibilitate de evadare, de împlinire. Libertatea este dorința ce nu ține de visurile individuale, este cumulul aspirațiilor. Responsabilitatea socială tinde spre conștientizarea de grup. Nu poți fi liber cât timp porți răspunderea unei familii. Libertatea individuală cumulează și egoism.

O altă idee care se desprinde este cea a apartenenței, a sprijinului. Apartenența este ca o recunoaștere a utilității în cadrul grupului, ca un remediu împotriva singurătății. Cei din bar se sprijină, discuția lor îi ține împreună. Ei sunt împreună. Soția scriitorului, venită după el, îi reproșează acestuia lucrurile ce le-a făcut pentru el, pentru că fără a face acele lucruri, ea s-ar simți inutilă și singură sau chiar stingherită de idila ivită între soț și tânăra Fundă. Femeia lui Clamă se simte atrasă de acesta din dorința de a nu fi singură și este gata să facă orice pentru Clamă. Frica de singurătate este cumplită. Visurile sunt diferite, aspirația spre libertate este comună.

Regia este semnată de Tavi Costin, actor și manager al Teatrului Anton Pann. El realizează o montare excelentă care pune în lumină talentul actorilor și dă dovadă de inițiativă și curaj. Piesa beneficiază și de scenografia modernă a Mădălinei Mihai, care se integrează perfect în ansamblul valoric al spectacolului, unul pe deplin reușit, ce smulge ropote de aplauze binemeritate.