Idila cerească

Pictez cerul în culori supreme de violet

Ce explodează dansant în mintea nebunilor

Te văd pe geam, aruncată în brațele draperiilor

Alcătuiesc un scenariu concret împreună cu singuratice umbrele

Rupte fiind, împușcate de vânt și cutremur

Picături valsează suspinând la alesul negăsit

Iar tu îmblânzești tunetele cu graţie

Ochii tăi galbeni strălucitori sunt accesorizați cu ploaia ce-ţi înlocuiește mâhnirea

Venele cerului renasc în bătaia tobelor

Iar tu, dirijorul beției pomilor

Încă zâmbești, încă te înalți spre surprinderea unui joc de șotron abia șters.

Moartea străzii se apropie

Se face din ce în ce mai întuneric

Nu-ţi mai văd decât buzele sub un roi de frunze decedate

Plecarea ta frânge inimile indicatoarelor stinghere

Îmi croiesc cărarea spre tine, ajungând în vârf într-un timp inexistent

Îmi atragi sufletul prin liniile trasate de mintea ta suspectă

Tainele culorilor se tot apropie de mine

Vântul mă va aduce lângă iubită

Oh, lună luminează-mi drumul, căci astăzi trebuie să zbor spre tine!

Fluturii mirosului de ploaie mă cheamă

Iar eu aterizez frivol pe un cuib de berze destrămat de coșmaruri.

Am căpătat o paletă de negru, de beznă,

Alături fiind mâna ta albă bătută de timpul nemuritor ce-mi încolăcește gâtul.

Balta de sânge parchează perfect pe strada abia vopsită.

Însă, finalul fericit a închis cartea vieții pentru încă un ciob de sticlă al unui muzeu părăsit

 

 

Dezamăgirea ploii

am vrut să-mi simți privirea

dar tu ai clipit, zburând mai departe

ai lăsat un val puternic de parfum

ce a ucis ultimul sunet din încăpere

mi-ai rezemat pe umeri ultimele gânduri ale ploii

iar cu ochii mi-ai portretizat furtuna

m-ai hipnotizat pentru o seară

rupând a doua zi finalul cărții

te-ai evaporat pe versurile norilor

și ai lăsat în urma ta o simplă răceală

deși ai destrămat inima cerului

soarele mi-a destăinuit secretele geloziei

și ai picat din nou în plasa ochilor mei

m-am închis în mine și te-am alungat

lăsând în urma mea cuvinte zdrobite de tristețe

nu regret idila noastră ce exploda atunci

iar acum nici măcar nu se mai aprinde

am găsit în drum spre suferință

o pereche nouă de ochi, ce nu avea să știe

secretele mâinilor mele ce te-au cuprins cândva pe tine

acum, împrietenindu-mă cu timpul

l-am descoperit pe el

mi-a desenat un nou univers, unul mai bun decât cel schițat pe venele trecutului poate cândva, știam că vei fi o fantomă

nu credeam că vântul nu mă va mai îndrepta niciodată spre cimitirul cuvintelor tale dulci

se aud noaptea păsări încercând să te aline

însă la sfârșit eu rămân cu el și tu cu o amintire.

 

 

Zebra

Miopia credinței încă aspiră la o eclipsă solară pietrificată

Cuburi de gheaţă mângâie obrajii plini de crizanteme ofilite

Amenințarea frunzelor anunță ploaia gândului

Becuri sparte zgârie venele virușilor

Leziunile provocate de aerul infect dictează apocalipsa respirației

Deodată culori de roșu suspectează pânzele albe ce au înșelat pictorul cu bani

Lanțurile soarelui atârnă și veghează sudoarea asfaltului

Ruginesc ghioceii și formează indiferenţa universală

Corbi fumează gloanțele armatei,

Iar deținuții creionează pe hârtie idei ultraviolete

Ochii se închid, buzele se usucă, iar inima depășește termenul de valabilitate

al speranței.