Întoarcerea acasă, la rădăcini, este motivul recentului roman Rotirea neamurilor, de Veronica Balaj (Editura Victor Babeș, Timișoara, 2023).

Cătălina se află în căutarea unor răspunsuri privitoare la familia sa, așa că se hotărăște să facă un drum înapoi în țară, deși în prezent locuiește în Vest, în capitalism, într-o țară „dușmană”. Aici află despre problemele pe care le pot avea cei cu care se întâlnește fie și numai pentru simplul fapt că poartă un dialog, considerent pentru care la loc de cinste este ridicată clandestinitatea, iar nimic nu s-ar fi putut întâmpla fără sprijinul necondiți- onat al Bertei, o prietenă evreică. Locul de baștină este văzut ca un eden terestru, tocmai de aceea are o forță de atracție deosebită, căreia Cătălina nu i se poate opune („Locul acesta, într-un fel, îmi aparține și mie, ca un fragment de eden afectiv, își are o istorie cu fugarnice povești de viață”).

Din familia sa răzbate cu putere imaginea bunicului, de o forță interioară deosebită, gata să sară în sprijinul semenilor săi, indiferent de consecințe. Bunăoară, i-a salvat pe socrii tușei Estera pe vremea pogromului („Puțini ar putea rezista să-și vadă casa și bunurile în flăcări. Așa au pățit socrii mei pe vremea pogromului. Au fost salvați chiar de domnul Filimon, bunicul tău”). Acesta a fost primar în perioada interbelică, dar nu pe listele vreunui partid, ci candidând ca independent, ceea ce nu i-a împiedicat pe comuniști să-l prigoneasacă în fel și chip, ba chiar întemnițându-l în două rânduri („Fostul primar era deja sărac. Statul îi luase totul. În afară de casa în care locuia. N-ai mai recunoaște-o, arată altfel acum, doar temelia și zidurile sunt tot cele vechi.

 

Acum sunt acolo birouri”).Estompată, apare și figura tatălui, mare crai, care și-a negli- jat soția bolnavă. Mama Cătălinei e prezentă tot impul, ca o fantasmă, pierderea ei la vârstă fragedă fiind văzută ca o pedeapsă divină, de unde și imboldul Cătălinei de a afla fapte, întâmplări de demult. O mare dezamăgire a fost produsă de schimbarea totală a locurilor cunoscute, cu greu recognoscibile („Totul se arată pe dos decât speram să fie”). Peste această căutare a rădăcinilor se suprapune o poveste de dragoste nefericită între Axe (circar) și Nadia, din care a rezultat un copil din flori, Axe fiind prins pe când încerca să treacă granița la sârbi și încarcerat într-un loc necunoscut. Cătălina a primit de la tatăl Nadiei un pachet cu hârtii vechi, o mărturie a trecerii pe pământ a familiei sale, de o valoare sentimentală deosebită („Am în mână un crâmpei din viața, din gândurile unor vremuri trecute și lăsate zălog”). Rotirea neamurilor poate fi văzută din patru perspective: rotirea celor aflați la conducere, începând cu ungurii, continuând cu rușii și terminând cu românii; plecarea și întoarcerea oamenilor dintr-o țară în alta, peste granițe; rotirea sentimentelor unor neamuri asupra altora, prietenia fiind înlocuită cu ura; rotirea în sens de înălțare și cădere a membrilor aceleiași familii. Romanul de față este despre trăire, iar textele cu caractere italice (unde e prezent un limbaj afectiv) se combină fericit cu cele scrise „drept” (unde rolul principal revine acțiunii, fără podoabe lexicale). Așadar, suntem în prezența unui roman care merită a fi citit!