Giurița Kârstin aduce un elogiu celui care a fost Mihailo Pupin Idvosrki, un luptător pentru apărarea drepturilor sârbilor, a limbii sârbe și a alfabetului chirilic, un adevărat patriot (Suntem urmașii lui Pupin, Editura Castrum de Thymes și Societatea literar artis- tică „Tibiscus” din Uzdin). Apariția lui Pupin a fost, de altfel, anunțată încă de la bun început, cerurile deschizându-se spre a-i fi aproape: „Anul acesta și-a deschis larg porțile. / S-au deschis cerurile… / Dinspre Sighet coboară un flăcău … / Și cântă cu voce de învingător / că anul acesta Banatul va fi bogat / și nici nemții nu-i vor putea face ceva”. Informațiile despre Mihailo Pupin Idvosrki abundă, fiind enunțate aici inclusiv instituțiile care s-au bucurat de spijinul material și moral al acestuia. Bunăoară, aflăm că a fost om de știință, inventator, dar și protector al tradițiilor și obiceiurilor sârbești, al bisericilor ortodoxe și al scrierilor autorilor sârbi: „În știință — luptător și om de știință,/ luptător și învățător al unirii sârbilor în Serbia și în întreaga lume. /(…)/ Protectorul multor școli și societăți / care cultivau obiceiurile și cântecele sârbești / al poeților și pictorilor. / Restaurator de biserici și mănăstiri. / Scriitor și susținător al editurilor / care tipăreau publicații în limba sârbă în America și Serbia”. Descoperirile sale au fost apreciate și aplicate în industrie și economie, fiindu-i recunoscute meritele („ai mișcat economia mondială, / telefonia, radioul, industria ustensilelor medicale, / militare și cele de pace”), fapt care l-a ajutat să sprijine neamul său pe care nu l-a uitat niciodată („În fiecare casă sârbească / ai dorit să aduci norocul, / libertatea, o viață mai bună. / Să aduci alfabetizare în școli și biserici”). Întotdeauna, Mihailo PupinIdvosrki a considerat că există o legătură strânsă între știință și credință, cele două neputând exista cu adevărat una fără alta: „Unde știința și credința în spiritul uman / nu se vor împotrivi”). Totodată, acesta a fost conștient de importanța artei: „Dacă arta n-ar exista / ar dispărea urmele existenței umane”. Prin tot ceea ce a întreprins, Mihailo PupinIdvosrki a fost un căutător al luminii, pătruns de speranța că poporul sârb va izbândi în lupta sa împotriva nedreptăților și a dușmanilor de orice fel, iar lupta aceasta nu va face altceva decât să-l întărească. Tocmai de aceea, de fiecare dată a spus cu mândrie că este sârb și dorul său de casă l-a însoțit în toate peregrinările sale: „Cu sine, Mihailo întotdeauna purta o ciutură / a unei dimineți de primăvară și a strălucirii soarelui/ din câmpia Idvorului”.

Prin urmare, sârbii trebuie să se revendice ca urmași ai acestuia și să-i desăvârșească opera: „Suntem urmașii lui Pupin. / În fața picioarelor sale nopțile se transformă în zori noi. / În paharele noastre se scaldă stelele Idvorului / se stropesc și bucuros beau lumina precum vinul care le sărută”. Este nevoie să readucem în atenția cititorilor oameni care au fost, care și-au pus amprenta asupra istoriei, ai culturii, pentru că numai așa vom înelege unde ne aflăm în prezent și numai așa lumina va învinge întunericul. Iar exemplul lui Giurița Kârstin este demn de urmat.