Un eseu referitor la Ion Predescu

Apărută la Editura-Fundația Scrisul Românesc, din Craiova, în anul 2015, cartea
lui Ion Predescu,
„Stil, scriitură, sentiment livresc” este o „demonstrație a competenței
profesionale” (Ion Haineș, p. 183), „om care a cultivat erudiția ca pe un lucru necesar și
firesc” (Traian Dobrinescu, idem).
Volumul cuprinde „eseuri, studii, cronici literare, recenzii – și alte articole”, în
care „Ion Predescu ni se relevă ca un… cronicar de carte și istoric literar” (Constantin
Zărnescu, pp. 5-9).
Metabolizând lecturile creatorilor toposului de sub munte, vâlceni ca și domnia sa,
Ion Predescu s-a oprit asupra mai multor făuritori de cultură, originari ori stabiliți în
Vâlcea.
Prin „Autoportret cu bască” și/ori „Tablouri dintr-o expoziție sau nașterea unei
ficțiuni”, Constantin Mateescu „lasă urme (ousia)… în sufletul… lectorului” (pp. 10-16).
La fel, Doru Moțoc, prin scrierile sale, „Foca albastră” și „Textul înainte de toate”,
„sublimează un spațiu (toposul muntelui) ca o formă de ființare și religiozitate cosmică”
(p. 18), iar prin volumul de poezie „Ce a mai rămas”, dovedindu-se un „scriitor autentic”
(pp. 20-22).
Referindu-se la volumul „Aforismele și textele lui Brâncuși”, Ion Predescu constată

«discursul raționalist al lui Constantin Zărnescu, pentru sculptorul care a creat
„Semnificantul”» (p. 24).
„Mentalitatea în textele lui Traian Dobrinescu… este esență, sens, metafizică…” (p.
25), „o loboscopie… asupra răului”-romanul
Cei morți înainte de moarte (p. 176).
Metabolizând „Iluziile literaturii române”, a lui Eugen Negrici, autorul ne propune
„Emanciparea privirii”, prin „Expresivitatea involuntară” (pp. 27-40).
Despre profesorul domniei sale, academicianul Eugen Simion, Ion Predescu afirmă
că volumul „Nodurile și semnele prozei”, (cu referire la Mircea Eliade, „constituie o
formă de paideia” (p. 42).
Citindu-l și citându-l pe Marin Beșteliu, volumul
Tudor Arghezi-poet religios

(București, Cartea Românească, 1999), autorul apreciază aserțiunea «Ființa argheziană ni se
evidențiază tragic, torturată de aspirații și cenzura de neputință…» (pp. 43-45).
Dacă nu personal, prin intermediul lecturilor lui Ion Predescu aflăm despre cartea lui
Andrei Pleșu
Parabolele lui Isus-Adevărul ca poveste, din careînvățăm că există „întrebări
ultimative… ele nu trăiesc din răspunsurile pe care le pot suscita, ci din însăși substanța
lor interogativă. E bine să fie puse și e bine să nu capete răspuns” (pp. 77-79).

Pe Daniel Cristea-Enache, prin dialogurile sale „Literatura de azi”, îl asemuiește
cu Ariel, aici îngerul creației (pp. 86-88), iar despre „Discursul critic integrator” al profesorului

Gabriel Coșoveanu, Ion Predescu ne spune că se realizează „prin desfolierea
structurii de adâncime a lexemelor” (pp. 93-99).
Revenind la creatorii vâlceni, și vorbind despre Petre Tănăsoaica, nu putem să nu
observăm influența toposului muntelui asupra „forma mentis”, emicitate și ipseitate (pp.
96-97).
Memorabile pagini rezervă Ion Predescu poetului Felix Sima, „întrupare a fenomenului în cuvânt
”,

„poezie a rostirii esențiale”. Încântătoare versuri dedică poetul lui Dragoș
Vrânceanu:
„bătrânii vor să-și culce viața/ copilul vrea să și-o mai joace”(pp. 111-116).
Tot așa, profesorul Ion Predescu sesizează, în poezia lui George Țărnea, „celestul care
tulbură cotidianul” și „smerenia comunicării emice”:
E frumos, e prea frumos la tine-n
suflet/E târziu, e prea târziu la mine-n gând…
(Balada blondelor iubiri) (pp. 129-132).
De aprecierile profesorului Ion Predescu, în acest volum, se bucură, alături de alții,
și pictorița Tina Popa, care prin creațiile sale „semnifică spațiile idealității în structurarea
artelor plastice românești” (pp. 51-52), «legenda vie de la „Dealul Malului” în libajul
plastic bine temperat” (pp. 69-71).
La fel, „profesorul doctor Gheorghe Deaconu este un argument pentru existența axiologică a tradiției

creatoare în spațiul vâlcean” (pp. 59-61), „editorul și ascetul vremurilor
moderne, al cutumei scripturalității” (p. 163).
Găsim, de asemenea, aprecieri despre „seninătatea ipseității” poetului Dionisie
Dubinciuc, în volumul de poezii
La umbra sufletului (p. 62) ori aflăm despre „erudiția
universitarului” Ioan St. Lazăr, în volumul
Mitologie și literatură comparată (p. 63), și
despre „deschiderile cognitive și afective” ale lui Ioan Barbu, despre „valorile culturii
române” și „strategiile comunicării” (p. 64).
Despre un împătimit fidel al clasicismului, am putea spune, Ion Predescu ne mărturisește că:

„Eseizările lui Petru Pistol sunt… liberator pătimitoare” (p. 89), pentru că
„apelează, unic, la cultura veche, cât și la cea modernă și postmodernă” (p. 67).
Poezia Părintelui Mitropolit Bartolomeu-Valeriu Anania „este… o iluminare în sens
creștin” (p. 81). „A creat Istorie… prin viața devenită opră și prin opera devenită viață”
(p. 80).
Autorul remarcă, de asemenea, tymosul, spiritualitatea la Nicolae Steinhardt (pp.
98-99) și la Antim Ivireanul, „celesta retorică” (p. 135).
Cinstind istoria, autorul aserționează: „Constantin Brâncoveanu este domnitorul
care a instituit ca mijloc de existență nu războiul, ci diplomația”, chiar dacă „Istoria, în
general, se construiește călare, afirmă Thomas Mommsen, prin forță” (p. 119).
Prin Gheorghe Bobei, exponent al „spiritus loci”, al toposului muntelui (BărbăteștiVâlcea),

s-a realizat „recuperarea simplității din complexitate”, politropia (Gabriel
Liiceanu, p. 121), iar prin creațiile sale nu a imitat, ci a amplificat, a adăugat „ființei lumii,
ființă nouă” (Andrei Pleșu, p. 122).
„Kalokagathon valah”, Alexandru Popescu-Mihăești, prin coubialitatea moralului
cu frumosul, propunându-ne „calea, adevărul și viața”, „reaprinde rugul credinței întru
cultură” (p. 140).


Despre semnificația acordării Premiului Nobel pentru Literatură unei srciitoare
născute în România, Herta Müller, profesorul Ion Predescu a stat de vorbă cu trei personalități românești. Andrei Marga constată „angajamentul moral” (p. 141), Eugen Negrici,
„suferința creatoare” (142), iar Nicolae Manolescu, „diversitatea sa culturală” (p. 144).
În romanul lui Ștefan Găitănaru,
Codul lui Dracula, Ion Predescu constată că „retorica verbului tranșază lumile” (p. 166), iar volumulPândă neîntreruptă, al profesorului
universitar Lazăr Cârjan (din Bărbătești-Vâlcea), „poate fi circumscris conceptului de
aletheia («ca limbaj și complex tematic, synoikism de fonem», (dar și celui-n.n.) de (ne)
uitare” (a-lethea-n.n.) (p. 168).
Reamintim, cu această ocazie, că profesorul Ion Predescu este unul dintre reprezentanții limbajului și filosofiei noiceene/nicasiene, student al profesorilor: Ioan Alexandru,
Alexandru Elian, Alexandru Dragomir… Petru Creția… analizând și aprofundând filosofia greacă.
Parcurgând volumul, o să-i dăm dreptate lui Ștefan Găitănaru: „Ion Predescu utilizează toate instrumentele sale critice… analizează în câteva rânduri criticii, detectând
15 direcții mai importante… Ion Predescu nu este un critic, ci pare să fie Criticul, ce
controlează aceste orientări, pe care, de altfel, le cunoaște foarte bine. Această detașare îi
dă posibilitatea de a nu se înregimenta… deoarece criticul vâlcean, dacă se iau în calcul
tipurile de critică (textual-filologică, lingvistică-semiotică, stilistică-exponențial-tematică, socio-culturală, arhrtipală etc.) se constată că… le aplică ad opportunitatem pe toate,
cunoscute și aprofundate încă din perioada studiilor universitatare” (p. 184).
Pentru susținerea celor afirmate de Ștefan Găitănaru, amintim studiul profesorului Ion Predescu „Taxonomia criticii literare”, publicat în „Bibliografii asumate”,
Editura Hoffman, 2019 (pp. 101-102). Conform mărturiilor domniei sale: „Am realizat
Taxonomia criticii literare după lectura a 3000 de volume”.
Încercând o concluzie, credem că volumul profesorului Ion Predescu,
Stil, scriitură,
sentiment livres,
poate fi recomandat a fi luat în seamă, dacă nu (a)letheiei, (ne)uitării.
De luat în seamă este, credem și recomandăm, de asemenea, volumul
Cezar Baltag,
conceptul și priviera,
apărut la Craiova, Editura-Fundația Scrisul Românesc, în anul 2013,
una dintretezele de doctorat ale profesorului Ion Predescu, coordonată de profesorul
universitar doctor Eugen Negrici, prefațatorul volumului.
Tot de luat în seamă este și activitatea critic-literară, a profesorului Ion Predescu, din
spațiul virtual. Aproape zilcnic, ne împărtășește din lecturile sale.

30 august 2023,
Mihai Călugărițoiu