Se scrie mult și se citește puțin, este realitatea de care ne tot lovim în ultima perioadă, afirmă unii și alții, mai ales că tehnologia ne invadează casele, viețile. Ce-i drept, comoditatea primează. O carte e mai dificil de explorat, necesită răbdare și o adevărată pasiune pentru lectură, pe când „biblioteca” virtuală e la un click distanță. Și atunci, de ce există atâtea modalități de a citi online materiale din variate domenii? Nu este oare și acesta un mod de culturalizare? Cu siguranță că da, atâta timp cât cel care citește are capacități selective: Cititul îl face pe om deplin, vorbirea îl face prompt, iar scrisul îl face exact sau Lectura dă omului plenitudine, vorbirea, siguranță și scrisul, precizie, afirmă Francis Bacon. Totuși, oamenii scriu…

De ce scriem? Pentru că scrisul e un mijloc de comunicare înainte de toate, e o manifestare continuă a socialului și sociabilului din noi, e codul lingvistic ce ne ajută să evadăm din sinele solitar pentru care omul nu este și nu a fost niciodată conceput. Extrovertit sau introvertit, individul simte o nevoie acută să vorbească, mai mult sau mai puțin, mai rar ori mai des, chiar și în mediul online. Pentru a conviețui în societate, omul necesită o permanentă raportare la ceilalți, prin comunicare și informare, manifestarea în și prin cuvânt realizându-se atât oral, cât și în scris. Nimic nu ne învață mai bine să vorbim, decât scrisul, spunea Cicero, de aici conchidem că acesta este primul pas în exprimarea zilnică. Fie că ne referim la interacțiunea cu ceilalți, fie că evadăm din existențialul banal în lumea noastră interioară, afectivă, scrisul este un portal de trecere din empiricul obișnuit al vieții în lumea senzorială a artei, el este, după Gabriel Liiceanu, un mod de a te concentra asupra a ceea ce nu știai că știi. Deprinderea de a scrie îmbracă forme din cele mai diverse: jurnal, memorii, publicistică, dar mai ales se transformă în artă sub penița scriitorului și, indiferent de natura lui, ne oferă libertatea de a fi noi înșine. Dacă pentru Isaac Asimov, Scrisul,…, este doar gândire prin degetele mele, pentru Paulo Coelho, Scrisul este una dintre activitățile cele mai solitare din lume… privesc la marea necunoscută a sufletului meu, observ că există acolo niște insule-idei care se dezvoltă și sunt gata să se lase… Dincolo de toate aceste afirmații, scriem mai ales ca o manifestare prin cuvânt a propriei personalități, căci astfel putem transmite și recepționa mesaje în relațiile interpersonale și intrapersonale, pornind de la scris ca exercițiu cognitiv ce ne ajută să transmitem și să selectăm informații, să asimilăm idei, și ajungând la scrisul ca artă literară ce implică percepția lucrurilor, a realității, a existenței în general, dar la un nivel sentimental, emotiv a acesteia.

Prin urmare, fie rațional, fie intuitiv, scrisul este acea deprindere a omului de a evada din existențialul banal într-o lume a ideilor ce dezvoltă intelectualul din noi, până la pierderea de sine pe tărâmul sensibil al artei cuvântului, în care se împletesc trăiri din cele mai variate, cu scopul de a îmbogăți esteticul vieții: Scrisul? Evadare prin înflorire. (Costel Zăgan).