Povestiri postume.

Povestiri despre Alin – am publicat și în Revista NEUMA!

Mulțumesc, Horia Garbea!

 

BIRMANEZUL MEU ESTE OM!

Astăzi l-am privit pe Alin, birmanezul meu, de parcă vedeam partea tăcută a unui om. Sentimentul meu este că nu are idee de vârstă, nu are probleme specifice unei feline, pare mai degrabă un terapeut al meu, un permanent medic. Este mănușa lui Dumnezeu, o simt prin acea privire pătrunzătoare, care te acaparează total. Lângă el pot să lucrez, pot să fiu liniștit. Lecturăm împreună cărțile acestei lumi, el stă așezat pe umerii mei precum un fular al lumii și eu primesc căldura lui, energia lui. Adoră muzica ambientală și cântecele de leagăn. Când doarme, devine om, diminețile le petrece alături de mine și soție la o cafea, este sigur că face parte din familie! Există o fericire reciprocă între noi și acest minunat pisic. Pare să aibă tabieturile soției, o mică aristocrată față de mine, un tip venit dintr-o Colonie. Este prietenos cu oaspeții mei, el se comportă asemeni familiei din care face parte, unde nu există agresivitate de nici un fel. Doamne, ce bine e să ai lângă tine o asemena ființă sinceră, devotată, pentru care a trebuit să renunțăm la multe călătorii, pentru că nu avem cu cine să-l lăsăm, așa am ajuns să călătorim prin rotație. Noroc că are un prieten bun, pe fratele meu, și putem și noi să mai plecăm împreună într-o mică vacanță. Uneori, vorbesc cu el la telefon, nu exagerez! Am scris aceste rânduri, pentru a vă spune că nu trebuie să ne ascundem după umbre șoptite în singurătate, că putem să avem un asemenea prieten, care poate este flămând pe străzi și de care avem fiecare nevoie. Nimic nu este mai frumos decât grija față de o asemena ființă care îți umple de bucurie viața. din ciclul (însemnări din cușca vieții).

 

DIALOG CU ÎNGERII

(despre cum se moare pentru libertate…)

Decembrie în lacrimi de bucurie și tristețe,

când copiii aceia aveau copii, voiau să trăiască!

Șuierat de gloanțe, prin zăpadă, prin trupuri!

Criminali ascunși după perdeaua lumii!

Mâinile curate ale îngerilor, care priveau la stele!

Ciute alergate, uimite, sorbind stelele în noaptea

când se înălțau flăcări spre pădure!

Piațeta înecată în sânge, scrijelit de mâini pe ușa Catedralei, caldarâmul plantat cu lumânări, crucile nepuse încă!

Decembrie în lacrimi de bucurie și tristețe,

eroii uitați, părinți cu mâinile tremurânde, amintind

ce viață ar fi vrut să aibă ei și cei plecați la stele!

Libertatea atârnată de amnezia lumii, care uită ce au,

ce nu aveau, când erau sclavi, când nu puteau să plângă!

Uneori se aude muzica bucuriei, a speranței,

eroii noștri sunt cu noi veșnic în sufletul lumii, în neuitare!

 

 

FIINȚE INELARE

era frig și era toamnă iar noi eram bătrâni-a câta oară

eu te țineam de mână sau tu mă țineai de mână

nici nu mai știu în care dimineață

nici nu contează în care zi sau an

nu știu când au trecut atâtea riduri peste noi

cum timpul cel parșiv ne vede ochii goi

și cum această toamnă rece ne plouă și pe noi

așterne amnezia flori de piatră pe morminte

iar dimineața viața curge înainte

doar într-o zi sfântă curge înapoi

iar noi ființe inelare care se roagă pentru voi

nici nu mai știm dacă suntem copii sau stele pentru voi

eu te țineam de mână sau tu mă țineai de mână

pășind spre Dumnezeu ca jurământ