Lecția de murit

Iau, gratis, zilnic, lecții de murit:

Profesorul de viață, niciodată,

în dreptul morții stând mereu pitit,

oricât îl rog, făptura nu-și arată.

 

Când, zi de zi, pe-o coală, semăn vis,

răsar poeme, cine le-o culege,

că-n lacrimă te port, cum ți-am promis,

fiind singura ce plânsul mi-nțelege.

 

Cu trup de jar și sânii aburinzi,

te voi visa mereu ca prima dată,

și, de-mi privesc, orb, vârsta, în oglinzi,

și marginea de-apus mi se arată.

 

Îmi clocotesc privirile a chin,

iar anii-mi au arome de poveste,

când le măsor, în cupe mici de crin,

zăpezile ce i-au albit pe creste.

 

Azi, inima îmi scormonește-n piept

și-n gând te macină precum o moară.

Precum zăpezile de mai, te-aștept

să te topești în mine-ntâia oară.

 

Sunt singur, Doamnă, cum nicicând n-am fost,

prin ceruri duc pământul pe picioare,

iubirea-mi intră-n zodia ei de post

și viața mă învaţă cum se moare…

 

 

Iubire la senectute

De la-un timp, și iubirile-ncep într-o vineri

și sfârșesc totdeauna-ntr-o miercuri spre marți.

Ne mințim într-o joi că și morți vom fi tineri

și cu alta nici gândul nu accepți să-mi împarți.

 

Primenește-ți privirea cu amurguri de toamnă

și îngroapă-ți și ochii, până-n văz, în culori!

De dureri pământene, lecuiește-te, doamnă,

și, când dorm, fură-mi moartea și cu ea mergi să mori!

 

Împărțim chiar și viața între noi, nopți și zile,

doar pe mine, cu nimeni, nu accepți să mă-mparți,

cum de marți până joi înfloresc doar zambile,

pe un lujer, și-apoi, crini, de joi până marți.

 

Ce mă fac, ce te-ai face fără tine din mine,

căci, pe trup, fără unul, viața altuia n-ar sta?

Ca un stup părăsit, ocolit de albine,

flori de tei dospind mierea, eu te voi aștepta.

 

Să nu plângi: pentru tine, cu lumini plânge cerul!

Să nu fugi: pentru tine astăzi curge un râu!

Fără tine, în mine și-ascund iernile gerul

și zăpezile-mi urcă-n suflet până la brâu.

 

În genunchi plec spre tine, pe cărări neumblate

nici de zei, nici de lume, iar de noi nicidecum.

Ne-om iubi în neștire și pe nesăturate,

într-un pat de lumină, pe cearceafuri de fum

 

Rătăcind unu-n altul, două ființe năuce,

ne-om prescrie-n iubire viețile reciproc.

Te-oi găsi, după umbră, pe oriunde te-oi duce.

Să murim, doar o șansă-i, sau în doi sau deloc…

 

 

Sonetul iubirii târzii

Tu-mi spui, cum spun mai toți, că te iubesc

ca ursul, când e plin cu miere, stupul,

iar eu că zilnic sufletul și trupul

în limba palmei ți le tălmăcesc.

 

Știi că mi se întâmplă deseori

ca după ce mi te cobori din brațe,

să îți deșir și rochia de ațe

ca paparuda ploile din nori?

 

Poate știi tu, că eu nu pot să știu

când s-a făcut în mine-așa târziu,

și, de o vreme, nu-mi ajunge timpul,

 

ca altcândva, să-mi umplu anotimpul,

iar în clepsidre e atât pustiu,

încât și orele și-amână schimbul…