„— Bună, Pavel! — Salut! — Ne vedem la o cafea cu trupa… Vii și tu? — Am treabă.” În ultimii ani nu prea era liber – avea responsabilitatea familie, ca tot omul gospodar din Banat: își creștea singur băiatul și își adusese mama să stea cu ei. Ne vedeam aproape săptămânal la ședințele de redacție ale revistei Orașul unde întârzia mereu: A trebuit să fac mâncare!, îmi șoptea mie. Prieteni de mai mulți ani, era un respect spiritual tacit între noi, ca unul ca mine cu mulți ani petrecuți la nemți, el în Banatul influențat de aceeași cultură. Cumpătat la vorbă ca un bătrân înțelept, intervenea mai rar, dar atunci obiectiv și fondat. Avea o (auto)ironie fină, plină de uman, care nu jignea pe nimeni – nu l-am văzut nervos vreodată sau să se certe cu cineva, nu era tipul veleitar care să se impună „prin forță”, ca mulți alții.

Așa mi-l amintesc la Zilele Revistei TRIBUNA, acum câțiva ani, cu noul său op liric Mică idilă feroviară: V-am mai citit, dar slavă Domnului că voi uitați repede! (https:// www.hotnews.ro/stiri-cultura-26756276-cunoscutul-poet-critic-film-ioan-pavel-azap- decedat-doar-56-ani.htmm) Ne vedeam des la Cinema Victoria (unde prezenta la festivaluri) după filme: comentam și ne bucuram că avem mereu aceleași opinii obiective, știind să păstrăm distanța critică neutrală. Discutam ades și de Noul Val Românesc, fiind de acord că e mult „umflat” de mass-media, real bune și meritând acest titlu sunt puține. Este greu să știu că nu ne vom mai întâlni acolo, dar îmi voi închipui că va mai trece, virtual, să-și astâmpere pasiunea pentru film și ne vom opri, din nou, la o „radiografie cinematografică”…

Născut în 15 mai 1967 la Ticvaniul-Mic, județul Caraș-Severin, a absolvit Filosofia la UBB Cluj-N. / 1995 și a fost redactor la revista Tribuna. Volume: lirică: Autoportret cu mască, 1993 (Premiul de debut Filiala Cluj Uniunea Scriitorilor); Funigei, 1997; Poeme de cinci stele, 2002; Ușa cu picioarele pe pământ, 2011; Mică idilă feroviară, 2016; Zgomot de sticlă spartă, 2020; cărți de film: Traveling, interviuri cu regizori români de film, vol. I, 2003; Stop-cadru, cronici de film, 2005; Toga de gală, 2010; Prim-plan, cronici de film, 2011; 7 capodopere ale filmului românesc, 2015; Cine-Verité, 2016 etc. Premiul „Ion Cantacuzino” al Asoc. Criticilor de Film – Uniunea Cineaștilor (2011); premiat la mai multe ediţii Concursul Naţional de Proză Scurtă „Pavel Dan”. Lucra de mai mulți ani, cu succes, în redacția prestigioasei reviste culturale clujene TRIBUNA. A plecat dintre noi, spre regretul tuturor care l-au cunoscut și apreciat, în decembrie anul trecut.

În volumul cu titlu premonitoriu Zgomot de sticlă spartă ne spune cartezian: Niciodată nu mi-a fost atât de dor de tine/ ca înainte de a te fi cunoscut! (Confesiune) Noi îi dăm dreptate și lui Marcel Proust acum: apreciem cu dureros regret pe cineva când nu-l mai avem. Minimalist în sensul frumos latin Non multa sed multum în operă, a făcut-o, involuntar, și în viață: ne-a părăsit la doar 56 de ani, în 14 decembrie 2023. Aici ne-am fi dorit atât de mult să facă o excepție. Nu te vom uita, prietene!