Măiestria stilistică a scriiturii epice semnate de Iulian Margu constă în abilitatea de a trata o temă gravă, în formele unei viziuni moderne, unde psihologia, știința și conștiința religioasă se intersectează. Romanul intitulat Cu mintea razna propune o poveste interesantă despre experiența unui polițist aflat la granița dintre două lumi. E un scenariu deopotrivă filosofic, psihologic, polițist, din care se nasc problematizări cu caracter ezoteric. Protagonistul, Bogdan, polițist trăiește o experiență limită: în accidentul implicat, lovește din plin, o adolescentă, Amalia. Aflat într-o stare de surescitare nervoasă, după un telefon primit de la un coleg de serviciu, Bogdan pornește cu viteză să-și urmărească soția, pe Camelia, care plecase fără nici un motiv de acasă, de o săptămână. Fără să vrea, sub ipulsul vitezei, o lovește pe trecerea de pietoni pe tânăra Amalia. De acum începe întreaga aventură epică în subteranele semantice ale textului, declanșându-se infinite posibilități de receptare și interpretare a evenimentelor. Dacă la început avem senzația că avem de-a face cu un roman de acțiune, constatăm în câteva capitole că seria evenimentelor se deplasează într-o zonă a înțelesurilor ezoterice sau a interpretării parapsihologice.

După teribilul accident, fata este dusă la spital, fiind în comă, iar Bogdan va rămîne în arest la domiciliu până la clarificarea situației. Tensiunea epică a romanului se declanșează odată cu apariția fetei, pe neașteptate, în casa protagonistului. Bogdan, la o primă impresie, consideră că mintea îi joacă feste, în urma traumei suferite. Mai mult de atât, el însuși era accidentat fizic, suferind o lovitură la cap, ceea i-a accentuat ideea că apariția fetei nu e decât o proiecție coșmarescă a subconștientului. Amalia, o adolescentă cu chip angelic, îi mărturisește că e spirit, și a putut ieși din spital, fiindcă legile firești ale spațialității și temporalității se anulează în aceste condiții. La granița dintre fantastic și real, dintre miraculos și lumesc, Bogdan trăiește o experiență aparte. Întâlnirea cu spiritul Amaliei, al fetei lovite pe trecerea de pietoni, în propria casă poate fi doar o reprezentare a inconștientului, ca stare de vinovăție; pe de altă parte, poate fi vorba de o alternativă a planurilor temporale care implică schimbarea unor fapte, prin decizii altfel stabilite. Într-o altă ordine de idei, poate că protagonistul trece printr-o buclă temporală care transformă evenimentele sub aspectul retrospectiv, prin revenirea într-un punct al trecutului și schimbarea deciziei dintr-un anumit moment. Întâlnirea cu spiritul Amaliei produce o serie de întâmplări menite să accentueze caracterul ambiguu al faptelor. Romanul glisează cu mare ușurință într-un univers încărcat de simboluri alegorice, dar în același timp, își menține tensiunea firului epic în apropierea narațiunii de tip detectivist. Prelungirea fantasticului în cadrul evenimențial duce la înfiri- parea unei frumoase povești de dragoste dintre polițist și Amalia. Pentru început, legătura pleacă de la sinceritatea celor cu privire la aspectul de vinovăție în cazul accidentului. Deși fata subliniază de fiecare dată în conversații că el nu a fost vinovat, Bogdan nu reușește să scape de acest sentiment al culpabilității. De la prietenie la iubire, etapele se derulează destul de rapid, frumusețea angelică a adolescentei obligându-l pe protagonist să admită, cel puțin la nivel tacit, pasiunea pe care aceasta i-o stârnește. Deși conștient de diferența de vârstă, el are 49 ani, ea este mninoră de 17 ani, nu poate să nu recunoască faptul că se simte atras de frumusețea naturală a Amaliei. Dialogul deschis, comunicarea sinceră îl fac să se destăinuie asupra vieții personale, vorbindu-i fetei despre drama din familia lui. Căsătorit cu o femeie pe care o iubea, Camelia, soția lui a plecat de acasă fără vreun motiv, fără să mai știe nimic despre ea. Confidențele, destăinurile trasformă pe alocuri, paginile romanului, într-unul de tip psihologic, al analizei introspective, narațiunea prelungindu-se într-un discurs epic subiectiv, confesiv.

Amalia îi propune lui Bogdan să o lase pe ea să afle ceea ce s-a întamplat cu Camelia, pentru că deținea o altfel de putere asupra legilor spațiului. Străbătea cu ușurință distanțe mari, fiindcă spiritul nu cunoaște limitele materiei. Aventura Amaliei în această ipostază o aduce aproape de Camelia și află că ea este însărcinată cu bărbatul cu care plecase. Îi va comunica lui Bogdan această veste, lucru certificat de altfel și de prietenul său polițist, pe care îl rugase cândva să afle ce s-a întamplat cu soția lui. În acest punct, romanul își întemeiează o narațiune de tip realist, fiindcă detaliile cu privire la fuga femeii de acasă sunt proiectate într-o logică a verosimilului. Cronologia evenimențială a faptelor este analizată cu luciditate de protagonist, încercând să înțeleagă ce a determinat-o pe Camelia să îl părăsească, în favoarea unui bărbat mai în vârstă , chiar fostul lui șef de la poliție. La un moment dat, are prilejul să audă motivul chiar de la fosta soție, care îi va mărturisi totul cu sinceritate. Bogdan suferă o înfrângere în plan afectiv, fiindcă el o iubise în forme absolute, se dedicase întru totul aceste ființe. De la furie la dezamăgire, de la perplexitate la suferință, traseul emoțional al trăirilor interioare ale protagonistului e anevoios, greu. Aproape că nu poate îndura o asemenea suferință și se refugiază în sticle de vodcă.

Cea care îl va trezi din acest coșmar emoțional este Amalia, adolescenta cu suflet pur. Între timp, ea iese din spital, se reface și se va apropia treptat de sufletul lui Bogdan. Într-o noapte, găsindu-l într-o stare deprimantă accentuată, rămâne alături de el și desigur, de sticlele de votcă. Amalia intră în jocul stărilor și cuvintelor, apropiindu-se de povestea interioară a lui Bogdan, până găsesc un punct comun: nevoia de afecțiune. După o noapte de dragoste, Amalia are certitudinea că îl iubește sincer pe Bogdan, însă acesta nu poate admite o astfel de realitate, fiindcă ea este minoră, iar conștiința începe din nou să-l mustre. Deși se simte apropiat de ea, nu vrea să aibă procese interioare și mai grele. Cu toate acestea, situația se schimbă în momentul în care Amalia află că este însărcinată. Bogdan pendulează între acceptare și refuz: pe de-o parte dorește copilul, dar se teme de prejudecățile sociale cu privire la diferența de vârstă, pe de altă parte, îi propune fetei să facă avort, fiindcă este foarte tânără și are în față un viitor pe care și l-ar putea clădi împreună cu o persoană de vârsta ei. Aici este punctul forte al înțelesurilor romanului: incapacitatea protagonistului de a lua decizii, confuzia sa derulată pe un fond al lipsei de voință. Romanul depozitează în acest moment epic, întreaga aventură a interpretării pe un fond fantastic, ezoteric. Avalanșa semantică a subteranului textual se răsfrânge la nivelul interpretării simboli- ce printr-o suită evenimențială aglomerată. La un moment dat, după despărțiri și reveniri la colonelul iubit, Camelia apare la ușa protagonistului pentru a-i mărturisi că în urma analizelor medicale s-a dovedit că ea poartă copilul lui și nu al bărbatului cu care fugise. Aici intervine instabilitatea lui Bogdan: aflându-se în punctul de a o cere în căsătorie pe Amalia, renunță, pentru că poartă stigmatul vinovăției față de ea, dar și din cauza faptului că încă o iubea pe Camelia. Acest episod declanșează un scurtcircuit al conștiinței lui Bogdan: fie vorbim de o revenire la realitate din lumea onirică, fie vorbim de o analiză retrospectivă asupra propriilor fapte. Cititorul se află într-un moment de cumpănă interpretativă, narațiunea acoperind mai multe paliere posibile: psihologic, filosofic sau științific.

Dacă ne raportăm la ordinea interioară a evenimentelor epice dintr-o perspectivă științifică, am putea spune că protagonistul, și el grav rănit, se află în stare critică, în convalescență. Observăm că Bogdan rememorează scenele care au condus la nefericitul accident, într-o manieră retrospectivă. Află de la știri că victima nu a supraviețuit, ceea ce i-a produs o traumă irecuperabilă. Grav afectat fizic și psihic, el are convulsii, își construiește o realitate a lui pentru a-și apăra propria persoană în fața conștiinței, și de aici toate scenele de delir afectiv, în care victima apare ipostaziată în forma unui spirit. Dacă investigăm narațiunea dintr-o perspectivă psihologică, tulburările emoționale în urma accidentului au condus la un itinerariu de recuperare interioară prin raportare la o posibilă realitate. Scenele din trecut și prezent se întâlnesc la nivelul subconștientului, ceea ce dezvoltă un scenariu cu două fețe: un trecut sentimental legat de soția sa, Camelia, și un prezent al unei aventuri nepermise cu o adolescentă minoră. De aici rezultă vinovăția lui Bogdan, atât etic și moral, cât și juridic: fata rămăsese însărcinată cu el, iar incapacitatea acestuia de asumare a copilului, fiindcă încă o iubea pe Camelia a dus la gestul suicidal al tinerei.

Dacă mizăm pe o abordare filozofică a romanului, putem constata că protagoniștii ies din timpul profan, irumpe într-un timp al miraculosului. Ei se raportează la propria ființă prin prisma unei abordări spirituale. Aflați în moarte clinică, au acces la un alt timp și spațiu. Atât Amalia, cât și Bogdan găsesc un fel de buclă temporală, călătoresc în trecut și analizează cu o luciditate profundă, toate variantele care ar fi fost posibile în legătură cu accidentul. Funcțiile creierului au alte coordonate, depășesc cadrul fizic, materia, iar felul de a vedea lucrurile din moarte clinică, le conferă personajelor, un statut aparte: detașat, ei înțeleg că fiecare gest, decizie, faptă este premisa viitorului, a zilei de mâine, a următorului moment. Practic, depășinde legile materiei, creierul poate să exploreze spațiul și timpul, prin această experiență a morții clinice. Personajele se proiectează dincolo de ei, de timp și de spațiu, conștiința, subconștientul și inconștientul conlucrând în așa fel, încât spiritul poate exista el însuși dincolo de lume, prin poveste.

Romanul e interesant nu doar prin tema propusă, ci și prin resursele naratologice utilizate. De la discursaul obiectiv la cel subiectiv, asistăm la o viziune din mai multe unghiuri, ceea ce așează conținutul epic într-o savuroasă complexitate ideatică. Referințele livrești, fie din domeniul teatral, fie din cel muzical, dublează valorarea estetică a romanului, prin extrapolare semantică. Inserarea dialogurilor dinamice ale personajelor secundare investighează teme de actualitate: egalitate de gen, libertatea expresiei religioase sau legitimitatea avortului. Practic, romanul exprimă o problemă a lumii moderne, în care știința încearcă să dialogheze cu sistemele religioase, prin aducerea la un numitor comun al diferitelor teze cu privire la viață și la moarte, și nu numai. Iulian Margu trasformă epicul romanului, într-o scenă, unde marile provocări ale lumii moderne devin personaje