Motto 1:

„Apus peste apus

Ce iute trece timpul

Şi zorile s-au dus

Ce rece bate vântul…

Căci timpul nostru s-a scurs

În umbra marelui urs…”

Phoenix–În umbra marelui urs.

 

Motto 2:

„Cocoşii negri cântară

Zori albe nu să vărsară

Zorilor surorilor

Nu grăbireți a zorire

Pân’ cutăre s-o gătire

S-o găti, s-o-mpodobire

Cu podoabe de argint

Cum n-o fost nicicând

Pân’a fi mers în pământ…”

Phoenix–Cocoșii negri.

 

Albumul Cei ce ne-au dat nume a fost certificatul de naştere al unui nou gen muzical etno-rock! Şi al unui fenomen,numit Phoenix. Ne-a marcat viața într-o vreme trăită de noi În umbra marelui urs,în care Cocoșii negri cântau cu pliscul închis. Fenomenul continuă, e viu… „Phoenix este viața mea, …un gând frumos care trebuie dus mai departe.” Sunt cuvintele testament ale lui Nicu Covaci. Liderul trupei Phoenix, Nicu Covaci, a trecut vămile Cerului. Legenda sa continuă să se înalțe pe aripi de jar şi cenuşă. ”El zboară printre stele, dar va fi alături de noi toată viața. E nemuritor. ” (Țăndărică-Ovidiu Lipan, o altă legendă).

„Fie să renască numai cel ce har /are de-a renaşte, curățit prin jar, /din cenuşa-i proprie şi din propriu-i scrum, /astăzi ca şi mâine, pururi şi acum…” (din cântecul magic Invocație-versuri: Şerban Foarță şi Andrei Ujică). A dat aripi păsării cu har de a renaşte din jar, a făcut să cânte mugurii de fluier şi ne-a dat nume. Luna mai – Florar e un crainic de veşti bune. Prima veste: joi, 24 mai, a fost anunțat numele câştigătorului unuia dintre premiile literare cele mai importante din Europa, pentru anul 2024, laureatul Premiului Prințesa de Asturia pentru Literatură a fost de- semnată Ana Blandiana. În motivația care a însoțit acordarea acestei distincții, juriul a ținut să sublinieze: „Scrierea ei, care îmbinătransparența şi complexitatea, ridică întrebări fundamentale despre existența ființei umane, în zona privată şi în societate, în fața naturii şi a istoriei. A demonstrat prin poezia sa nestăpânită, o extraordinară capacitate de rezistență în fața cenzurii. ” La ultima ediție, premiul a fost decernat marelui scriitor şi traducător nipon, Haruki Murakami.

A doua veste: Mircea Cărtărescu a câştigat prestigiosul premiu literar european The International Dublin Literary Award cu romanul Solenoid. Mircea Cărtărescu este primul autor român distins cu acest premiu. Romanul „Solenoid” a fost singura traducere finalistă de anul acesta. De asemenea, Solenoid este al 12-lea roman tradus care câştigă, de-a lungul timpului, Premiul International Dublin Literary Award. Michel Houellebecq, Javier Marias, Herta Müller, Orhan Pamuk, Colm Tóibín sunt câțiva dintre câştigătorii din anii trecuți ai acestui premiu, considerat a fi cea mai importantă distincție literară după Premiul Nobel pentru Literatură. Am citit şi Tribuna, numărul 520(1-15 mai), binecunoscuta revistă de cultură din Cluj, elegantă grafic şi substanțială în conținut. Din sumar, am reținut editorialul Logos și adevăr-o istorie succintă, de Mircea Arman; eseul lui Vlad Moldovan: Ce este marxismul cultural? Diagnoze cu Andrei Marga: Spre pace în jurul Israelului; sub genericul Memorie culturală, Marea „recapitulare” Urmuz (Gheorghe Păun), de Constantin Cubleşan. O apariție de culoare în peisajul cultural al Clujului

Apostrof-ul din Gustar, pe copertă, face un rezumat al conținutului: In memoriam Ismail Kadare; Dosar Constantin Noica şi Ancheta: De ce mai scrieți? (II). În dimineața zilei de 1iulie a. c. , a murit, în urma unei crize cardiace, la Tirana, marele prozator albanez Ismail Kadare, un nedreptățit al juriului Premiului Nobel, deşi prezent pe lista acestuia de peste 30 de ori. Împlinise 88 de ani. La In memoriam, citim, în loc de editorial, fragmente din memoriile sale, Dimineți la Café Rostand. Un alt In memoriam Ioan Es. Pop are rezonanță biblică: Ioan-o poveste, sub condeiul lui Nicolae Coande. În recitaluri, în amintirea acestuia, când citea Ioan mergea la Athos, sau muntele venea la el-era un contrast puternic între glasul său limpede şi suferința ascunsă în poemele sale sosite ca din altă lume: ”Am aflat că, după moarte, ca deținător al acestui ordin, avem dreptul la o salvă de puşcă. ”Ioan Es. Pop a inventat povestea în poezie. Ion Hirghiduş are la Puncte de reper pe: Noica și cultura europeană în raport cu ființa istorică. Citim la estuar: O scrisoare de la Ion Zubașcu, adresată lui Ion Pop. Acesta dă spre publicare „această scrisoare mai ales pentru caracterul ei confesiv, de puternică vibrație umană, definitorie pentru o personalitate poetică (şi critică) profundă de exemplară ținută morală.” Dosarul întocmit lui Noica are probe: Scrisori către Nicolae Bagdasar. Din răspunsurile la Ancheta Apostrof: De ce (mai) scrieți? (II) m-a frapat replica lui Gellu Dorian: „Scriitorul adevărat se lasă înlocuit de scriitorul fals.” Elisabeta Pop ne aduce aminte că s-au petrecut 120 de ani de la moartea lui Anton Pavlovici Cehov. Un număr remarcabil. Ridic ochii la Steaua. Editorialul lui Ovidiu Pecican: Un poet din nord, are o stea polară: Ioan Es. Pop. Cel venit din Nord a dobândit statutul de poet de prima mână, cu o operă jucând-ce e drept, cu măiestrie-pe numai două-trei coarde. Plecarea lui de pe scena lumii româneşti de azi, trecerea lui abruptă şi prematură în istoria literaturii, ne sărăceşte şi ne întristează. Dacă l-ați uitat pe Ştefan Bănulescu, autorul care a bătut un Drum în câmpie şi a fost surprins pe drum şi de Iarna bărbaților, îl readuce în actualitate Ioan Holban, cu studiul-portret Ștefan Bănulescu. Rubrica Fragmente esențiale aduce la lumină un text din eseul Racine și Shakespeare (1823): Ce este romantismul, mani- festul romantic al lui Henry Beyle alias Stendhal. Laura Gheorghiu este preocupată de Geografie și estetică în istoria literaturii câtă există în Geografia literaturii, publicată de Cornel Ungureanu. O grafică elegantă împodobeşte acest număr, care pe coperta finală reproduce un fragment din Coresi: „Şi cine va ceti până la sfârşit, că va afla cu adevăr că e aşa că această carte aratăne noao păcatele noastre şi ne învață cumu ne turnăm şi ne pocăim.”

Nu cer să vă pocăiți, dacă veți citi sau nu până la capăt această însăilare, cititorii mei!

Trecem munții pentru un popas la Convorbiri literare din luna iulie. Semnalăm cronica literară Proza singurătății în căutarea Celuilalt, de Livia Iacob, la Castelul din Bălți, cea mai recentă ficțiune semnată de vâlceanul Puiu Răducan, cu multe alte inițiative. Iată un fragment din cronică: ”Ca în acest inspirat final, care desigur va da mult de gândit cititorilor pe care autorul cărții îi numeşte constant prin apelativul prieteni;« Îți promit sub jurământul cântecului pădurii, al Lunii şi al Soarelui, că nu te voi părăsi niciodată! Nu mai plec de-aici nicăieri! Rămân să facem castelul! Rămân să facem castelul.» „Editorialul lui Cassian Maria Spiridon: Actualitatea unui îndrumar aşează față în față Teoria literaturii, un clasic volumal americanilor René Wellek, Austin Warren şi Principii de estetică, de G. Călinescu. Din această confruntare, Cassian Maria Spiridon deduce: „Claritatea şi precizia în definirea unor termeni precum teorie, critică şi istorie literară se constituie într-un îndreptar de perenă actualitate…” Bujor Nedalcovici nu a avut niciodată o strategie a succesului îi declară în dialogul cu istoricul literar Anastasia Dumitru. La Ancheta revistei: Actualitatea junimismului i-a sosit rândul să răspundă şi lui Theodor Codreanu. Ion Papuc ne surprinde cu Exasperarea interbelică de care era cuprins Mircea Eliade. Cu Gheorghe Grigurcu urcăm Munții celești. Ion Hadârcă măsoară: Dimensiuni europene ale operei cantemiriene. Nu oboseşte Gheorghe Cliveti şi scrie al doilea episod din: Tema modernității românești în disputa Iorga-Lovinescu- Ibrăileanu și la „judecata” lui G. Călinescu. Ion Holban ne propune încă un capitol de istorie literară: George Bălăiță. Există O sacralitate fără Dumnezeu o decripteaza şi o relevă Ioan Lascu în poezia lui Jules Supervielle. Cu un eseu incitant ne surprinde Cristian Scarlat: Ricoșeu de lectură, arând tarlaua poeziei, prizând istoria sau vânătoarea de sens. Nu putea lipsi Constantin Coroiu (un mare admirator al lui A. P. Cehov) şi: Corespondența unui privitor al „paradisului banal”. Pomenim, ca de fiecare dată, exce- lenta comPRESA REVISTELOR. Citim (şi) în Formula AS, iulie, a. c.: Despărțirea de un mare și drag poet: Ioan Es. Pop. „Poezia e drumul cel mai scurt de la cele văzute la cele nevăzute”, dintr-un interviu mai vechi. Contemporanul. În loc de editorial, Nicolae Breban declanşează: Un atac asupra incompetenței, din regimul trecut. Cine are curajul să atace incompetența actuală răspândită ca o epidemie din societatea românească?… Şi impostura!Din arhivele demnității naționale, Ioan-Aurel Pop ne reaminteşte proverbul: Vorba dulce mult aduce, în textul din corpul revistei. Pentru Daniel Cristea-Enache Cel mai iubit dintre critici este Alex Ştefănescu. La Istorie literară, pentru Theodor Codreanu Pamfil Șeicaru. Spărgătorul de gheață, prezicerile marelui ziarist, făcute acum 60 de ani, se adeveresc în ceea ce priveşte Rusia, China şi Orientul Mijlociu. Constantin Toader, în: Rescrierea istoriei în era revolu- ției woke, ne avertizează: ”De câțiva ani, noul curent woke a trecut Atlanticul, reuşind să seducă elitele europene şi să impună cenzura. ”Mă întreb la ce mai sunt bune elitele?! În Agenda culturală, Răzvan Săcrieru punctează: Recunoștința capitalei României față de geograful francez Emmanuel de Martonne. În adevăr, duminică, 2 iunie 2024, a avut loc, la Bucureşti, inaugurarea bustului geografului Emmanuel de Martonne, în prezența a numeroşi invitați din țară şi străinătate. Cartografii simbolice îl are în chenar pe Adrian Majuru şi Timpul orașului București. Această carte se doreşte un şantier deschis. Este o poveste a Bucureştilor de la o mahala la alta, de la un secol la altul, cu treceri prin peisaje umane diferite. Lectură plăcută!…

Luceafărul de dimineață ne invită la o lectură din Varujan Vosganian şi ale sale: Poeme în proză. În pagina următoare, Horia Gârbea creionează un dublu autoportret pe care îl tuşează Varujan Vosganian în Cartea șoaptelorşi Statuia comandorului. Articolul se cheamă: David după Caravaggio. În intervenția sa, Sanda Cordoş se(ne) întreabă: Ce făcea Ion Vinea acum o sută de ani?O pagină cu Poeme ale lui Adrian Popescu, laureatul Premiului Național de Poezie, citim în acest număr: ”Mi se spune tot mai des, /scrii prea grav, ca demult, /azi, acum, aici, pretutindeni, /se caută un stil mai lejer… ”(Stilul minimal). Ovidiu Pecican dezleagă enigme ale istoriei noastre din secole trecute şi neştiute: Două narațiuni istorico-legendare din secolele al XIII-lea-al XIV-lea (2). Ion Lazu îşi continuă serialul, cu episodul 4 din Scriitori români în exil;avem datoria de a nu uita. Pagina ultimă dă ocazia lui Aurel Maria Baros să formuleze pentru titlu un joc de cuvinte: Edgar de Gas, zis Degas. Acestea am zis şi eu aici despre revistă.

Orizontul lunii iulie are un documentar: Centenarul unei opere fundamentale. Ştim acum! Istoria civilizației române moderne, de Eugen Lovinescu, a împlinit venerabila vârstă de un veac. Pe aceeaşi foaie, Cornel Ungureanu scrie: Alexandru Ruja, de la o carte la alta. Cartea cu pricina se intitulează: Istoria literaturii române contemporane din Vestşi este una din cărțile memorabile ale anului. O carte pentru totdeauna. Interviul lui Cristian Pătrăşconiu îl are preopinent pe Theodor Paleologu: Piatra de pe Acropole. Un Theodor Paleologu, rătăcit peste 20 de ani, prin țări străine, se-ntoarce la obârşie, acasă, ca un Ulise modern, pentru a-şi împlini menirea. Ancheta revistei aparține aceluiaşi neobosit Cristian Pătrăşconiu: Elegant/necioplit? Volumul tandemului Adrian Alui Gheorghe şi Vlad Alui Gheorghe: Mușcătura de măr este prezent în monologul lui Alexandru Oravițan: Dialogul generațiilor. Distinsului om de cultură Ion Pop, Grațiela Benga îi află o: Unitate de adâncime în cărțile tipărite Ore franceze, 2 volume. Volumul- sinteză: Filosofia lui Blaga, de Marta Petreu constituie o necesară invitație la (re)lectura operei gânditorului ardelean. O face cu aplicație Alexandru Colțan: Luciditatea sintezei. În colecția de Opere fundamentale, inițiată de Eugen Simion după modelul Pléiade, au apărut de curând două masive volume Charles Baudelaire, Florile răului, pe hârtie de biblie. Vasile Popovici îi scrie cronica: Un mausoleu somptuos pentru Baudelaire. O opinie interesantă avansează Adina Baya despre: Literatura în era corectitudinii politice. În final, citim Tur de orizont şi Cronica măruntă.

Şi Ramuri publică două texte evocatoare la petrecerea dintre noi a poetului Ioan Es. Pop, semnate de Gabriel Coşoveanu („… Ioan Es. Pop se arată, din nou, ca un locuitor nu al acestei planete, ci al poeziei sale… ”) şi Gabriela Gheorghişor cu studiul literar: Ioan Es. Pop și poezia ca Evanghelie pe dos. Reproducem: ”Ioan Es. Pop (n. 1958-d. 2024), important reprezentant al promoției ‚90, este, din punctul meu de vedere, şi poetul de maximă valoare (alături de Cristian Popescu, vârful de lance al nouăzecismului, dispărut prematur). Volumul său de debut din 1994, Ieudul fără ieșire, a devenit o carte-cult a epocii post-comuniste, … opera lui nu este voluminoasă. Dar el reuşeşte, folosind cuvintele tribului, să creeze un univers poetic original, recognoscibil, în care până şi simplitatea vibrează ca o aureolă. ”La focus, Cristian Pătrăşconiu este în pagini cu: 10 (zece) de la Corint. Mai consemnăm cele două pagini cu poeme în proză, de Varujan Vosganian. Numărul are ilustrații din: Nicolae Grant, un pictor aproape uitat. Culegem roade bune din Ramuri. Viața Românească ne propune un număr dublu, iar editorialul este al lui Nicolae Prelipceanu: O școală a toleranței. Frapant este finalul şi îl reproducem, care, la rândul său, reia nişte gânduri prețioase ale lui Ismail Kadare: ”La prima sa vizită în România scriitorul albanez Ismail Kadare, pe atunci cunoscut la noi doar prin romanul Generalul armatei moarte, declara într-un interviu « Pentru o țară, arta şi mai ales literatura sunt ca nişte arbori care împiedică alunecarea pământului. Dacă o țară nu are o literatură, ea se împrăştie, se pierde. Ea, arta, o ține, o păstrează. Un exemplu: eu m-am născut în sud, la Arghirokastra. Am scris un roman despre şi pentru oraşul meu. Acest roman cred că are un rol similar cu al grănicerilor. » „Un adevăr extraordinar, literatura are pentru o țară rolul grănicerilor care o apără, o păstrează întreagă şi în bună stare. Cine are urechi de auzit să audă!? De la vlădică pân’la opincă! Alexandru Visarion alege din lumea teatrului şi-i dă rolul lui : Ștefan Iordache-insomnia întrebărilor. Magicul har al talentului lui Ştefan Iordache hrăneşte insomnia întrebărilor şi întăreşte visării singurătatea. În călătoria pe meridian-e, Dinu Flămând citeşte FadoAlexandrino, romanul scriitorului portughez AntónioLoboAntunes, pe care îl recenzează sub titlul: Un fado ca o spove- danie. Cartea Fado Alexandrino nu este o oglindă deformată a societății portugheze într-un deceniu de răscruce, nici o fabulă ficțională despre moartea vechilor ideologii la orizontul voalat şi imprecis al actualității, nici măcar o carte despre condiția omului; ci în primul rând o voce puternică de scriitor cu o excepțională capacitate de a investiga existența noastră prin magia limbajului. Liviu Bordaş revine cu al treilea episod al studiului: Mircea Eliade și contemporanii săi. Miron Constantinescu. Alina Gherasim ne predă arta de a compune o scrisoare, pe texte din corespondența lui A. P. Cehov, în: Îți trimit aceste rânduri. Şi noi închidem excursul prin revistă cu rânduri pentru Liviu Ioan Stoiciu şi a sa Revista revistelor.

În nr. 25 al revistei România literară, Drăgaica ne indică un excelent interviu acordat de Alexandru Călinescu lui Cristian Pătrăşconiu. Cităm un răspuns despre baricadele ridicate de bunul simț împotriva prostiei şi nebuniei lumii noastre: „Bunul-simț este, prin el însuşi, cea mai redutabilă baricada. Acolo unde el funcționează, prostia dă îndărăt. Cultura bine asimilată, nu folosită în scop propagandistic, nu răstălmăcită, nu supusă unei selecții orientate ideologic. Fireşte, nu e o soluție cu care să mergi la sigur. Sunt oameni foarte culți care sunt totodată nişte mari ticăloşi. Totuşi, un om cultivat are mai multe şanse să reziste în fața imposturii, a manipulării ideologice.” Şi, din acelaşi interviu, un fragment despre riscurile corectitudinii politice: „Ştim că iadul este pavat cu bune intenții. Inițial, proiectul corectitudinii politice a fost unul pozitiv: el cerea moderație în limbaj, condamna rasismul, xenofobia, sexismul, violența şi alte şi alte fenomene de care, din păcate, lumea noastră nu duce lipsă. Era corectitudinea politică o soluție? Greu de spus? În mod cert, ea a corectat, a ameliorat anumite lucruri. De la un punct încolo, însă, ea a devenit ea însăşi o derivă, îndeosebi de când a eşuat în ideologia woke. Wokismul împinge până la caricatură principiile corectitudinii politice. ”

Suntem şi rămânem pe baricade!!!

Mihai Mustățea