Analia Selis aduce pe scena românească tangoul autentic, iar pasiunea ei pentru muzică este evidentă în fiecare notă pe care o interpretează. Anul acesta împlinește 20 de ani de succese muzicale în România. Cu această ocazie am invitat-o să realizăm împreună un interviu în care am vorbit despre artista Analia Selis și viața sa muzicală. Distinsa solistă mi-a răspuns cu multa amabilitate.

Ovidiu Dinică: Tangoul a descoperit Argentina sau Argentina a descoperit tangoul?

Analia Selis: A fost o colaborare din ambele părți, pentru că tangoul a fost inventat de „compadritos” și „negros”. Principala activitate a unui „gaucho” (datează din 1816- când s-a declarat independența Argentinei față de Spania), era războiul, iar când războiul s-a încheiat copiii născuți din „gaucho” nu s-au mai numit „gauchito” ci „compadrito”. Locuiau în periferia din Buenos Aires și le plăcea foarte mult să se ducă să danseze acolo unde dansau africanii care fuseseră aduși în Argentina prin 1580 ca să fie sclavi.

„Compadritos”, care dansau ritmuri venite din Europa în formula de perechi legate, vals de exemplu, adorau acel ritm de „candombe”, pe care îl dansau și africanii. Era un dans care avea mișcări din șolduri și opriri bruște, spectaculoase. Din aceea amestecătură de muzică și mișcări s-a născut tangoul, prin 1870. Tangoul, atunci, era ca o formă de viață. În poveștile lui se regăsesc povești de viață de zi cu zi, identificându-se chiar cu atmosfera din Buenos Aires. Tangoul este muzică din Buenos Aires, este o pictură a ceea ce este Buenos Aires. Și tangoul a evoluat odată cu orașul Buenos Aires. Tangoul este Buenos Aires și Buenos Aires este tangou. Nu aveți decât să ajungeți acolo și să vă plimbați prin străzile lui ca să vă dați seama că tangoul este o radiografie a orașului Buenos Aires.

Ovidiu Dinică: Când și unde ați început să cântați?

Analia Selis: Cânt de când am amintiri. Probabil datează de mai devreme, dar din păcate nu îmi aduc aminte de când. În Tucuman, orașul meu natal, în Argentina, acasă, cu siguranță, am început să cânt.

Ovidiu Dinică: Ce înseamnă pentru dvs. să cântați? Există o filozofie sau un crez care vă ghidează în cariera muzicală?

Analia Selis: Să cânt este ceea ce știu să fac și ceea ce iubesc să fac. Scena îmi e locul sfânt și obiectivul meu este să simt, ca să simtă și cei care mă ascultă. Trebuie iubire, trebuie dăruire, trebuie sinceritate, trebuie muzică frumoasă și texte care să transmită un mesaj care merită spus. De aceea îmi aleg repertoriul cu mare grijă. Obiectivul principal este să simțim, într-o lume care nu prea gândește și simte din ce în ce mai puțin, și cei care mă ascultă să plece acasă cu gândul că viața e mai frumoasă decât înainte de concertul meu.

Ovidiu Dinică: Ce artiști v-au influențat în carieră și cum ați integrat aceste influ- ențe în muzica dvs.?

Analia Selis: O mulțime, pe care și acum îi ascult, dar câțiva sunt mai aproape pentru că ei îmi transmit, de la muzică extrem de comercială (latino, rock, pop din toată lumea) până la muzică clasică, jazz, tango, blues. Nu am un ghid anume și s-ar putea să vă plictisesc dacă vă spun lista mea lungă de muzicieni pe care îi ascult.

Ovidiu Dinică: Cum a evoluat stilul dvs. muzical?

Analia Selis: Ador în continuare latino, dar drumul m-a dus spre Tangou și cred că am evoluat eu ca artist, ca vocalistă, ca muzician și ca argentinian. Tangoul mi-a deschis uși către filarmonici, către o colaborare cu o lista nesfârșită de muzicieni fantastici din toată România și nu numai, pentru că Tangoul m-a dus în țările unde nu am crezut niciodată că voi ajunge. Dar evoluția presupune studiu pe care îl fac zilnic acasă, pentru că Tangoul necesită mult studiu personal, ca să pot să îl cânt cum trebuie, cum merită el să fie cântat.

Ovidiu Dinică: Cum ați ajuns să vă stabiliți în România și cum a influențat țara noastră cariera și viața dvs.?

Analia Selis: Am venit după o iubire inimaginabilă de frumoasă și nebună. A fost frumos cât a fost, și când nu a mai fost mi-am dat seama că România era a mea. Și ce fantastică a fost această descoperire! Influența cred că provine din simplul fapt că eu prin muzică am adus mai departe ceea ce sunt (țara mea), iar publicul din România a fost și este mereu deschis să primească ceea ce eu le ofer. Deschiderea publicului m-a determinat să le cânt ceea ce eu am vrut, fără grijă că nu va fi acceptat, și acolo este influența mea mai frumoasă. Recent, desfășor un proiect de tangou românesc, dar asta este o declarație de respect și de iubire. Un tezaur, fantastic, descoperit, care mă ajută să-mi exprim iubirea și respectul meu pentru România, iubire care a crescut de 21 de ani.

Ovidiu Dinică: Ce înseamnă pentru dvs. să fiți un ambasador spiritual între Argentina și România? Cum vedeți rolul dvs. în promovarea culturii și a valorilor comune?

Analia Selis: Am descoperit tango interbelic romanesc. Este un tezaur care vorbește de o perioadă determinant pentru România, o perioadă care a influențat mult în ceea ce este România acum. Mi-am dorit să aduc acest tezaur cu o viziune proaspătă, diferită, argentiniană, să îl pun în valoare. Am încredere că asa fac.

Ovidiu Dinică: Despre Turneul Național Aniversar „Tango Auténtico” ce ne puteți spune? Cum a fost colaborarea cu invitații din Argentina?

Analia Selis: A fost impecabil. Turneul a fost organizat de mine și numai în timpul turneului mi-am dat seama de puterea mea organizatorică și cât de mult sunt respectată. Cu muzicienii a fost fantastic, o relație de iubire de 21 de ani, condensată în concerte în doar 30 de zile.

Ovidiu Dinică: Cum vă pregătiți pentru un concert? Aveți ritualuri sau obiceiuri speciale înainte de a urca pe scenă?

Analia Selis: Fac sport, am o viață sănătoasă, beau multă apă, dorm, și înainte să întru în scenă îi dăruiesc lui Dumnezeu tot ceea ce sunt și-i aduc aminte că voi cânta și pentru el.

Ovidiu Dinică: Cum vă conectați cu publicul în timpul concertelor? Aveți vreo amintire specială legată de reacția fanilor?

Analia Selis: Relația mea cu publicul este de iubire. Scena este un loc sfânt și iubirea mea pentru public este limpede. Când pășesc pe scenă și încep să cânt se impune o relație doar de iubire. De obicei publicul o acceptă și dăruiește iubire înapoi și astfel se creează o energie frumoasă. Probabil cine nu suportă atâta iubire pleacă… Am multe amintiri. Foarte multe. Nu îmi vine acum una anume.

Ovidiu Dinică: Ați avut colaborări surpriză sau invitați speciali în timpul concertelor? Dacă da, cum ați ales acești artiști?

Analia Selis: Lista este lungă. Sunt mulți artiști pe care-i respect, nu doar muzical, dar și uman, muzicieni care își duc meseria știind că obiectivul este să dăruiești, dincolo de cât de cunoscut sau cât de mult apari la TV, radio, presă. Am colaborat cu mulți artiști. Pe vremea când cântam latino. cea mai frumoasă colaborare a fost cu Anca Parghel. Acum că nu este printre noi, mă simt și mai binecuvântată că am cunoscut-o. Atunci cântam latino și surprinzător pentru mine acum, am ales să cânt un tango cu ea! Dintre cele mai frumoase colaborări din ultimi 10 ani sunt cu Virgil Ianțu, Adrian Despot și Radu Almășan.

Ovidiu Dinică: Percepeți tangoul ca formă de exprimare a iubirii? Ce anume face tangoul atât de special pentru dvs.?

Analia Selis: Pentru că a fost conceput pentru viața de zi cu zi și vorbește despre viața de zi cu zi, într-un limbaj cult, frumos, demn de a fi spus, cântat, pentru că este un stil atât de impunător încât a devenit inconfundabil și atât de greu de cântat încât m-a provocat.

Ovidiu Dinică: Ați avut momente în care tangoul v-a ajutat să depășiți obstacolele sau să vă exprimați sentimentele personale?

Analia Selis: Da, sunt piese, multe, care descriu și anumite momente din viața mea și descriu ce simțeam… așa de clar încât ar putea să fie povestea mea. Muzica, în general, este un bun prieten. când avem nevoie să simțim. Pentru mine e terapeutică.

Ovidiu Dinică: Tangoul este despre comunicare prin mișcare și muzică. Cum vă conectați la această expresie artistică și cum reușiți să transmiteți emoții prin cântec și dans?

Analia Selis: Doar cânt…, e suficient cred. Am încercat să învăț să dansez dar este atât de greu încât am spus că mai bine doar îl cânt. Dar la fel de greu este și să cânți tango corect. Mulți cântă tangou, dar nu mulți îl cântă cum trebuie. Mulți dansează tangou, dar nu mulți dansează cum trebuie. Mă mișc în scenă așa cum îmi vine atunci, probabil nu într-un anume stil…, dar îl dansez cu sinceritate.

Ovidiu Dinică: Cum explicați că tangoul este o formă de exprimare spirituală?

Analia Selis: Pentru mine este spirituală pentru că am realizat că îmi este în sânge, am realizat că tangoul va fi un drum de dus în viața mea, de unde nu mă mai întorc, pentru că zice-se ce zice, și se zice bine! Pentru că este profund, senzual, un fenomen cultural, un fenomen estetic, cu povești de viață de zi cu zi spuse într-o poezie fantastică, probabil de acolo este legătură spirituală.

Ovidiu Dinică: Cum a fost să aduceți tangoul în cultura română și să împărtășiți pasiunea pentru tangou cu publicul din România.

Analia Selis: Este de bine, de succes, dar nu doar pentru ceea ce fac eu ci datorită și publicului din România care este un public deschis să primească muzică nu numai din România ci din restul lumii. Tangoul, pe de altă parte, este un stil iubit în toată lumea.

Ovidiu Dinică: Ce legătură există între muzica românească interbelică și tangoul argentinian?

Analia Selis: Europenii, plecați în Argentina în timpul primului război mondial care s-au întors între primul și al doilea război mondial, au adus tangoul. Acolo este legătura între multe, foarte multe piese din repertoriul interbelic românesc care au la bază un ritm de tangou.

Ovidiu Dinică: Gășiți conexiuni spirituale între cele două țări, Argentina și România?

Analia Selis: Vorbind de religie, nu știu…, în mine este o conexiune spirituală, dar este cazul meu personal.

Ovidiu Dinică: Cum a fost colaborarea dvs. cu Filarmonica Ion Dumitrescu din Râmnicu Vâlcea? Despre colaborarea cu dirijorul Daniel Manasi ce ne puteți spune?

Analia Selis: Ador să vin la Râmnicu Vâlcea. Colaborarea este așa cum s-a văzut, de respect, de iubire, de apreciere, de plăcerea de a cânta împreună. Pe dirijorul Daniel Manasi îl știu de mult, mă bucur de prietenia și de bucuria reciprocă de a cânta împreună.

Ovidiu Dinică: Care sunt proiectele cu care veți veni în întâmpinarea publicului meloman?

Analia Selis: Anul acesta continuă cu multe concerte, în România și în străinătate, iar anul 2025 va începe cu un turneu în luna februarie, cu un chitarist care vine din Argentina, Julio Santillán și pianistul Mariano Castro (argentinian stabilit în România). Tot pentru 2025 pregătesc primul meu album solo care se va bucura de un turneu de promovare în luna noiembrie dar până atunci am mult de spus pe scenă.

 

Cristian Ovidiu Dinica