Halouri

Atunci când luminile se sting, pulsul provoacă timpul ridicându-i mingea la fileu pentru o nouă zi.

La galerie,

speranţe aprind licurici, îi învaţă să zboare

prin lumea mare.

Irişi cu pupile mărite

îşi caută cheia dimineţilor în oceanul de căldură, senzori tactili rezonează în explozii tăcute,

ori declamate exponenţial. Atunci când luminile se sting, inimi împrumută valori binare pentru relaxare,

sau preschimbare fără zecimale.

Şi atunci,

halouri interacţionează, tandre volte

în spectaculosul dans al vieţii.

 

Combustie spontană

mai ştii ziua aceea

inevitabila zbatere de pleoape după duelul artezian din priviri atunci am încetat să respir

temător a nu risipi    aerul

care-ţi curgea atât de frumos pe sâni amândoi eram în criză de unghii aruncându-le bezmetic peste noi rubinul îşi picta poemul

pe trupurile noastre albastre

zâmbetul tău plajă fierbinte

pentru o inimă sinucigaşă o fărâmă de timp

în combustie spontană

 

Avatar

M-a cuprins poezia ochilor tăi, fulminantă apariţie, contratimp în armonii

ce tocmai rezonau în spaţii dedicate…

În călimara sufletului îmi picur o lacrimă.

O voi ascunde

în piatra filozofală, din cerneala incoloră a vorbelor nerostite.

Voi fura o clipă din mine, cea mai fierbinte, compensaţie pentru adâncul

de sub untdelemnul cotidian, prima din avatarul

ce tocmai se întâmplă!

 

Conjuncţie

ne-am duelat repetat

ne ucideam narcisismul

cu pasiunea florilor de câmp atunci când sărută cerul acum

în armistiţiu

albastrul îşi înverzeşte ziua

infraroşul se insinuează în ultraviolet în epicentru

căldura îşi conservă performanţa primei îmbrăţişări

primim anul nou pregătiţi pentru încă unul şi următorul

şi următorul atâta cât anii vor curge în noi vânturi

soare ploi apoi

ne vom lipi de ani prin constelaţii spre alte destinaţii