***

soarta e o anexă a infinitului în care poposim (uneori)

câte doi

ca să ne amintim de un adam și-o evă (contemporani)

alteori e o capcană pentru cei care încă mai cred că

poate fi paradisul

nu năvăliți chiar așa

vă puteți ciocni de războaie

intrați în vârful degetelor

sunteți balerini stângaci

trupuri schilodite din lipsă de iubire

pe porțiunea dintre ieri și mâine

vă tociți azi

așa că easy

dacă vă apucă amețeala nu vă mai rotiți

plăcerea marilor înscenări v-a blocat sub roata soarelui

aveți nevoie de o bucată de hârtie pe care să (ad)notați primele cuvinte și să învățați

să răspundeți

la întrebarea:

ce soartă căutați?

 

***

roua sărată bandajează bolovanii crăpați de dor

timpul e atât de obosit încât a adormit chircit îmbrățișat pe pământ

ghid ambulant – soarele –

se strecoară fraudulos în potcoava întunecată a teatrului în care nu joacă niciun actor

toți au coborât în culisele anilor

scena a rămas singură

țipătul cucuvelei trezește moartea sau amintirile

nici eu nu mai știu

 

decupaje ilogice

***

din rochia de mireasă mi-am decupat păsări de hârtie

în dansul alb al zilei pășesc în iureșul lumii

la magazinul din colț se aud ritmuri amestecate de manele și rock agresiv

frânturi de vieți zgribulite se strecoară pe lângă biserica tăcută

în băltoace mai cade câte o lacrimă tulbure

zilele sunt variațiuni pe aceeași temă

care se rodează cu fiecare clipă

 

***

vântul dansează cu frunzele sub felinare

iubirea umblă pe străzi cal nărăvaș scăpat din chingile timpului

îndrăgostiții întârziați se plimbă zgribuliți

octombrie se trece în iureșul inimilor de mătase

ademeniri în balansuri suave (piruetă după piruetă)

mângâieri rebele

zâmbete cu aromă de cafea turcească și scorțișoară și gutui

amețitoare parfumuri de toamnă

 

***

ți-am dăruit inima frumos împachetată

un cadou pe care nu l-ai deschis (era de ziua ta)

a trecut un an

azi nu mai are rost să-l deschizi

mulțumesc că mi l-ai returnat

curierul mi-a zâmbit când a scuturat cutia

se auzeau cioburile

nu-i așa că e mai bine?!

între timp mi-a crescut alta

mi-am propus să fac dragoste în fiecare zi cel puțin 30 de minute cu inima mea cea

nouă

nu mi-e frică

ea nu se sparge

e din plastic (de ultimă generație)

rezistă la orice șoc

are și garanție: până când moartea ne va despărți…

 

***

un ursuleț de pluș, murdar își odihnește fruntea maronie de piatra rece a zidului pe

care a urinat cățelul vecinei de la doi (ostentativ un zuluf de vată albă i se răvășește în

rafalele de octombrie plângăcios)

lângă el pe un scaun de metal ruginit trăncănește un oarecare

uneori bolborosește întortocheat despre ce a deocheat, scuipat, mâzgălit, săpat, cules,

ratat

îmbrăcat într-un costum albastru scrobit

el crede că știe să se vândă, are inspirație

în văzduhul mirosind a mucegai ciorile croncănesc batjocoritor deasupra lui (din

când în când îi mai trimit câte un suvenir… mirositor)

chiar dacă i se aprinde beculețul

e penibil

discursul lui e tragicomic

răsturnat cu cracii în sus, cu poalele-n cap i se încântă visele

cineva să-l oprească!

cuvintele lui nu încap pe liniile astea galbene

desculțe se încurcă din doi în doi

ce minuni ar face acum un zâmbet… și ar fi suficient!

 

Cum să iubești o femeie?

 

cu atenție și înduioșare

cu sufletul și mai puțin cu mintea

cu temeinicie și fără regret

cu puțin chin și multă bucurie

sau invers (cine știe?!)

cu înțelepciune

(deși… ce rost are înțelepciunea în iubire?!)

Femeia…

ascultă-i vibrațiile, gânguritul, pălăvrăgeala

ascult-o… ea vorbește atât de mult

din prea multă iubire

de oameni, de flori, de păsări

de toate și de tine.

Ea simte că trebuie să-ți comunice despre tot ce mișcă sau nu

tu nu trebuie decât să o asculți…

să nu te prefaci Ferească Sfântul!

ea simte când te prefaci.

ai grijă să nu te lectureze ea

că ai încurcat-o.

Atenție!

citește-o printre rânduri,

printre ronduri cu flori

(îi plac florile, să știi!)

printre discuri cu Aretha Franklin sau Janiva Magness

între răsărituri și mai ales la apus de soare

să nu te aștepți să ți se deschidă cu fiecare filă

ai să aștepți mult și bine!

dă filele cu grijă să nu se rupă

mângâie și răsfață

fiecare față vezi să nu uiți

să te uiți drept și firesc în ochii ei

că altfel ai încurcat-o! (din nou!)

dacă ai ales cartea potrivită

vei avea o viață fericită de nu…

ai să vezi tu!

 

fapt divers

 

femeia-vioară cânta în fiecare zi piese de Bach.

în timpul acesta secundele au trecut ca un fulger prin staţia în care ea cânta.

majoritatea oamenilor în drum spre serviciu, spre piață sau spre nicăieri nu s-au oprit

nici măcar să-i arunce o privire.

mânat probabil de instinct, un bărbat i-a aruncat (totuși) o ocheadă în cutia viorii.

patru minute mai târziu: femeia a primit primul zâmbet, o bătrână i l-a aruncat (fără

să se oprească) mai mult în scârbă.

după alte șase minute: un rocker tatuat s-a rezemat de perete ca s-o asculte, s-a uitat

la ceas și a plecat în trap ușor spre alt peron.

în zece minute: o fetiță de cinci ani se oprește în fața ei și-i întinde mânuțele. (lucrul

ăsta se repetă cu mai mulţi copii/ părinţii îi împing de la spate/ îi forțează, supărați

și grăbiţi, să nu mai îmbrățișeze muzica sufletelor).

după o oră: femeia a colectat (în total) o ocheadă, un zâmbet și o tentativă de îm- brățișare.

a terminat de cântat și s-a lăsat tăcerea.

nimeni nu aplaudă…

nimeni n-a remarcat că ea era una dintre cele mai bune muziciene ale lumii: ea ar fi

putut umple orice sală, cu iubire, cu zâmbete și îmbrățișări, gratis.

povestea este adevărată.

trecem în fiecare zi pe lângă ea și o ratăm.