Pe marginea subțire

Cu tălpile ude

Dimineața aceasta calcă pe trotuar,

Pe tocul ferestrelor, până pe marginea subțire

A inimii mele.

Plouă

Moale, ondulat, ca o muzică leneșă coborâtă

Dintr-un samovoar uriaș, suspendat peste toate

Dramele.

Miroase a cărbune încins ziua de ieri, a catran,

Dar cui

I se mai năzare să răscolească trecutul

Când plouă

Moale, ondulat, ca o muzică leneșă coborâtă

Dintr-un samovar, pe marginea subțire

A lumii?

 

Secvență epistemiologică

Uite,

Ciugule pasărea geamul lipit de cer.

Adună

Bob cu bob nisipul de pe plaja

Albastră

A intimității mele aproximative.

Răstoarnă

Pasărea asta fotoliul în care ațipeam

Citind

Despre teoria cunoașterii, senzații,

Rațiune.

A cui este, domnilor, pasărea asta

Care își face de cap?

 

Danger!

Poeții

Sunt niște extraterestrii deghizați

În oameni.

Fiecare cuvânt

Este o planetă demnă de cucerit

Își spun ei, bâțâindu-se pe sub trapa

Cu lumină fumurie-a veiozei

De aceea

Vă avertizez să nu mai lăsați cuvintele

Nesupravegheate

Mai ales Primăvara când pot

Încolți în mintea acestor extratereștri.

Poeții.

Nici nu știti ce pericol vă paște!

 

Escapade

Aveam câteva escadrile de avioane din

Hârtie.

Când voiam să scap de făcut lucruri

Serioase,

Pentru oameni mari,

Mă urcam într-un avion și zburam peste

Casele acelea înalte, înalte

Peste salcâmi, fântâni, peste întreaga Câmpie.

Dedesubt,

Lumea părea alcătuită doar din păpădii

Și furnici.

Plus câteva păsări zburând ca și mine, zevzece.

Am uitat să mentionez. Toate se petreceau

În Copilărie.

 

Cântec pentru cineva străin

Să nu crezi

Că te va mai așeza cineva în capătul mesei,

Al bucatelor,

În afara mamei.

Cui să-i mai pese de tine, străinule?

Mergi mai departe, deranjezi când întârzii

Pe la porțile

Care nu te mai recunosc.

Le-au schimbat noii stăpâni, încuietorile.

Te latră într-o bună zi chiar câinii

Cărora le-ai dezlipit ochii

Și le-ai arătat cum să se apropie de oameni.

Să nu crezi

Că se vor întoarce la izvor,

Apele care au adormit jos în câmpii, amnezice și tare

Bătrâne.