Dincolo de pădure

e un sat acoperit de brumă

căzută din cerul necuprins

aducând în brațe frigul și tăcerea.

 

soarele se-nalță deasupra munților

și brazii adorm precum pruncii

ascultând ciripitul pițigoiului.

 

Dumnezeu își îndreaptă privirea

spre valea uzei unde sălăjuiesc

bătrânele case acoperite cu paie

ascultând durerea zidurilor.

 

în fiecare săptămână cineva

urcă muntele să ajungă la cer.

când trupul e cuprins de nostalgie

n-ar vrea să mai coboare

nici măcar pentru o zi

cât durează traversarea lui

de la agonie la extaz.

 

 

Puiul de căprioară

își așteaptă cuviincios mama

în intersecția dintre două lumi.

el nu știe să mintă

când îi este dor.

el înțelege că acolo printre oameni

viața se sfârșește într-o clipă.

el se bucură când un străin

îl hrănește cu boabe de iubire

ca un prunc ce privește chipul mamei.

 

chipul mamei lui

nu-l mai văzuse niciodată.

 

 

Refugiu

uneori mă refugiez în cuvinte

acolo e bine.

mă înghemuiesc într-un colț

cu amintirile firave

ale vremurilor apuse.

ținându-le strâns la piept

îmi aduc aminte

cu câtă ardoare

mă strigau mereu

când le cădea roua din ochi

în splendoarea dimineții

și nimeni nu le înțelegea limba.

 

 

Ființa din flori

ieri am zărit

ieșind o ființă din flori

ce îmbrățișa puternic

iubirea pălită de tristețe.

 

priveam

prin trupul ei

o lumină pătrunzătoare

despicând pântecul iubirii.

 

și când ți-am spus

că ești antidotul tristeții

m-ai zidit în inima ta.

 

 

Furnizorul de suflete

curierul a greșit adresa

ștrengarul a primit un suflet în plus

îl păcălește pe Dumnezeu cu primul

și fratele lui devine părtaș.

 

se aruncă în gura unui măr

mușcat cel din urmă neprins

își leagă cotorul de bronhiile unui înger.

 

mai suflă puțin ștrengarul și moare

acolo în bortă femeia-i un șarpe

acolo în bortă se uită și plânge

strigă din buzele lui pline cu ceară

auzindu-l al său suflet curmat.

 

totul devine SCRUM DE ȚIGARĂ.