semeni realități

zeii arareori mai îngăduie câte o speranță

și totuși un gând tenor dă startul

lăcustelor de cristal

pentru evadarea personală

 

ne gestionăm reflexe întârziate

la capătul cerului săvârșim realități defuncte

minunată salvare a vidului inert

picăturile de apă

înșurubează curcubeul

în poezii ca niște păpădii

nu trageți în orbi cu gloanțe oarbe

amprentele Braille privesc vina înconjurătoare

nu sunt decât remușcarea ce-și plimbă

un ceva

prin altcineva

 

dăm cărțile pe față atunci când universul exersează

poți umple o coală de hârtie?!

sufletul meu știe când să plece

al tău știe când să vină

 

intempestiv

haide să ne-nțelegem

trăim libertatea fotografiată

fără a avea nici cea mai mică încredere

în statuile ce respiră cuvinte interzise

 

oceanele sughiță după ce în cârciuma

din Odessa tristețea ascunsă

printre absinturi seci

ascultă naivă fragmente de Rahmaninov

 

o stare de zgârie nori

apune la intersecția cu strada celor o mie de magnolii

înflorite din bun simț

 

măcar o clipă să ne altoim frica de a evada

odată cu primăverile întârziate

rechizitoriul propriei beții

departe de parfumul atâtor locuri absente

 

o dronă legată de vene

se înalță ca un zmeu

desprins de adevărul fragmentar

căruia nu i-ai fost martor

 

scrie chiromanția poeziei

cu liniile de tramvai

 

în mâna stângă un pumn de nuci

motivând depărtarea

dacă nu m-ai fi iubit

umbrele necoapte nu s-ar fi așezat

docile în pocal

 

cel puțin trei premoniții au luat-o la fugă

rateu intermediar

pe scara evoluției continue

a unei singure lumi

 

ce frumoasă nebunie

confecționată pe sub driblinguri artificiale

divide chiar numerele prime

prin semnul renașterii

să ne rotim

 

ca dervișii plutitori

să ne rotim

poate e ultima dată

când ne motivăm depărtarea

 

eu crâng

tu copac

și paralele îmbrățișate

 

 

prezent trunchiat

îți scriu peste distanțe trunchiate

în mână cu un râu mare albastru

vâslesc până în Piața San Marco

 

parfumul arogant al mărgăritarilor

alunecă-n gol

prin ochi fără cornee

 

paginile albe își caută mântuirea

mai sus de genunchi e vârful peniţei

nu vreau să mai strig

citește-mă

 

puțin mai târziu sting veioza

dar adorm cu lumina aprinsă

Dumnezeu nu a plecat încă în cealaltă

emisferă

 

desprindere

eram eu

o pasăre de argint

erai tu

o liniște vorbitoare

eram eu

o bufniță de lut

erai tu

lupul din sânge

eram eu

balerina complotând pe poante inegale

 

numai formă să nu fii

de ce m-ai scrie?

viitorul meu s-a sfârșit de mult

tu ești traducerea după-amiezii

dincolo de care

poetul este o doică

crescând cuvântul