În lațul oglinzii

Încă o zi înnorată, oglinda zeloasă

nu-și mai încape în cuarțuri

și mă calcă pe vârstă,

îmi mai onorează fruntea cu un dan,

îmi mai descoperă un fir de păr în ureche

și servește musacaua de vinete

chiar sub ochii mei.

Aseară am surprins-o tremurând

și mi-am spus că poate frecvența trenurilor

să-i fi slăbit prinderea în perete.

Mi-ar plăcea una care să mă aburească

de câte ori ies de la duș,

chiar mă gândesc că mi-ar fi mai potrivită

o parteneră de vârstă apropiată,

o vitrină mai ștearsă, un ochi de baltă…

 

Geroziune

Cu o inimă din piatră de Gizeh

nu m-ar durea geroziunea între tâmple,

aș îmbrățișa viața cu bucuria Nilului

când ajunge acasă,

ba chiar aș împărți dragostea din praștie

afroditelor lumii,

aș săruta-o pe Milița Petrașcu pe daltă

și mai sus, până la Brâncuși,

nedezmințindu-mă,

mi-aș rostogoli pulsurile înapoi

dintr-o explicabilă slăbiciune,

până la curata ștergere de praf.

 

Căutătorul de aur

Ce este prietenia

dacă nu un grăunte de aur?

La fiecare agapă,

în prundișul fiecărei sindrofii,

îmi suflec marginea sufletului

până la buze

și intru între malurile

înspumate ale viei,

urmând izvorul rece,

mărgelat, pe limba de pământ

de la marginea prunilor.

Trec prin șaitroc

vorbele ca pietrele,

unele mai colțuroase,

altele fine ca nisipul,

și dacă mă întorc

cu pepita bine înnodată

în batistă…

ei, atunci nu o voi desface

decât în ziua când

voi îngropa-o

din nou pământului.

 

Șireturi

Mama spune că mișcam mult

pe când era gravidă cu mine,

cred că legam șireturi,

învățam să mă încalț cu pământul,

greu, cum li se pare cailor îmblânziți

sau precum altui cal

care voia să încalțe Troia.

Doar noaptea mai descalță câte un vis,

mai-marele calapodurilor îmi trage pantoful de limbă,

cineva i-a bătut în cuie plachiul,

îmi spune despre ziua când,

în vizită la mama,

îmi va lăsa umbletul la ușă

să nu-i fie grea îmbrățișarea.

 

Din cULISE

Când m-am născut,

prin mine,

tata coborâse în lume ancora,

iar pe catarg înălța hrană

pentru mine, pentru vite…

 

Înfășat în vela rândunică,

pășteam vânturi pe sub streșini

așteptând să mă dezbrac de zmeie.

Timpul mi-a crescut și mie tuleie;

scrutam orizontul rumb cu rumb

să-mi aflu sirena, să o dezbumb

când voi fi găsit-o,

să ne legăm degetele cu parâma

așa cum l-a legat mama pe tata

de inelar…

 

Vânt din pupa, vânt din pupa

îmi strigau amăgitoare sirenele,

dar vasul meu nu se urnea,

cineva îmi aruncase în lume ancora!