Primăria comunei Bârsești a afișat mai multe anunțuri pe ușile celor cinci bufete din satul Brusturi format din 43 de locuințe, prin care cetățenii erau anunțați că în ziua de 16 iunie, la ora doisprezece, se vor distribui pachete cu ajutoarele primite de la Uniunea Europeană persoanelor nevoiașe și cu grave probleme de sănătate. Ajutoarele se vor preda direct beneficiarilor pe bază de semnături, astfel că toți trebuie să fie prezenți. Acțiunea se va ține la bufetul Rădulescu, care are o curte încăpătoare, unde putea avea loc și camionul.

La data stabilită, încă de la ora opt, deja se aflau în fața localului peste șaizeci de persoane care stăteau pe marginea șanțului, unii pe bordura podului și mulți în picioare pe mijlocul drumului. Când a venit patronul și a deschis porțile din față, câțiva l-au rugat să-i lase să intre în curte ca să poată sta pe scaunele de pe terasă.

  • Da, da! Puteți intra și așeza, dar să știți că nu e gratuit! Trebuie să comandați ceva: o bere, un suc, o Altfel, vin clienții și se-mpiedică de dumneavoastră.

Când auziră așa ceva, cei de pe uliță se încruntară și înjurară în gând, dar vreo șapte-opt inși intrară și comandară câte-o bere la doi inși, ca să aibă prilejul de a sta pe scaune. Între timp, continuară să vină pe uliță, când de jos și când din deal, tot mai mulți săteni. Pe la ora unsprezece, a venit și primarul Petre Vătaful și văzând peste o sută cincizeci de oameni, l-a cuprins deruta. Fu sigur că toată suflarea umană era acolo: bărbați, tineri, maturi și bătrâni, copii, femei, babe. Vreo cinci persoane erau în scaune cu rotile, doi-trei fuseseră aduși de familii cu paturile deoarece erau imobilizați.

  • Bună ziua! li se adresă primarul. Mai lipsește cineva? Ce e cu atâta lume?! Eu am venit puțin mai înainte să văd care e situația, iar camionul cu ajutoarele UE vine peste o oră. Mulțimea era extaziată și mulți și-o exprimau în cuvinte:
  • Să trăiască frații noștri europeni!
  • Săru’mâna UE! Să-ți țină Dumnezeu obiceiul!
  • Vedeți, măi oamenilor, că UE nu ne lasă și are grijă de noi?
  • Să ia exemplu și statul nostru că el nu ne-a dat până acum nimic pe gratis! Ne cocoșează cu taxe și impozite!
  • Dar nici românii mai bogați nu se gândesc la noi! Nu ți-ar da o bucată de pâine!
  • Parcă-ar fi părinții noștri! Nu ar băga în gură o îmbucătură, până n-ar ști că și noi avem ce pune pe masă!
  • Creștini adevărați! se gândesc și la oamenii sărmani!

Când se terminară mulțumirile, primarul întrebă iarăși de ce a venit aici tot satul.

  • Să ne trăiți domnule primar! Păi nu scria în anunțuri că nu se dau ajutoarele dacă nu suntem prezenți?
  • Da, să știți că eu mi-am oprit pe cei trei copii de la școală să fie aici, ca să primească și ei!
  • Eu m-am învoit de la serviciu ca să pot veni!
  • Eu mi-am externat bărbatul din spital și l-am adus cu căruciorul!
  • Eu trebuia să fiu azi la prășitul porumbului, dar am amânat pe săptămâna viitoare!
  • Și eu am lăsat rufele să le spăl pe altă dată!
  • Iar eu trebuia să merg la piață că aveam de vânzare niște zarzavaturi, dar nu-i problemă, că merg mâine!
  • Eu nici nu am scos vitele la păscut pe islaz și le-am dat niște iarbă în iesle!

Primarul îi întrerupse și le zise:

  • Dacă știam ce nenorociri aduc pe capul dumneavoastră acele ajutoare, refuzam să le mai primesc! Văd că unii au venit cu roabele, la ce vă trebuie?
  • Ei, na! Noi suntem șapte membri în familie și nu aveam cu ce să cărăm
  • Dar de ce ați adus cu paturile pe cei bolnavi, că rezolvam într-un fel situația și fără prezența lor?
  • Păi nu trebuia să semneze și ei? Și poate lua altcineva în locul lor!
  • Dar, ia spuneți dom’le primar, suntem curioși, ce ne-au pus europenii în acele pachete? Dumneavoastră știți că ați mai dat și în alte sate!
  • Ce să fie, măi oameni buni? Lucruri obișnuite și necesare! Două kilograme de zahăr, două de făină, niște orez, două pungi cu bomboane din ciocolată, cutii cu conservă de pește și carne de porc, detergent, paste făinoase, niște sucuri, paste și periuțe de dinți…
  • Dar ceva băutură? întrebă cineva cu substrat între glumă și seriozitate.
  • Știu că la mulți le-ar conveni! Să știți că toate valorează cam o sută de lei pentru fiecare pachet.

Urmă apoi din mulțime o rafală de opinii:

  • Numai atât?! Zgârciții dracului! Ei mănâncă numai bunătăți și nouă ne trimit doar lucruri ieftine care se găsesc și pe la noi!
  • Ziceau la televizor că le e milă de noi, fiindcă avem nivel de sărăcie foarte ridicat!
  • Ei ne-au luat pădurile, gazele, curentul, fabricile și ne scot ochii cu bulion expirat!
  • Eu parcă nici nu le-aș lua, dar dacă acum tot am venit și sunt prezent, fiind și gratuite, nu le pot refuza!
  • Să vă fie rușine, îmbuibaților!
  • Asta e o jignire! Cum să ne dea alimente numai de o sută de lei? Și aceasta doar o dată pe an!
  • Atâta valorăm noi în ochii lor! Ce, ne consideră milogi? Ne-aruncă așa, câteva oase ca la câini!
  • Ce să ne mai mirăm? Copiii noștri, care lucrează la ei, fac cele mai grele și mizerabile munci, pe salarii la jumătate decât primesc ai lor!
  • Să le stea în gât bunătățile pe care le mănâncă ei!
  • Era mai bine cu comuniștii! Aveam servicii, școala și medicamentele gratuite.
  • Hei, hai potoliți-vă! Destul! interveni primarul. Tăceți că mai am ceva de comunicat: degeaba ați venit aici tot satul, că ajutoarele se dau cu respectarea unor condiții. Nu pot fi acordate la toată lumea! Sunt instrucțiuni precise, că beneficiază numai cei grav bolnavi, pe bază de acte, persoane cu handicap, fără pensii și venituri, care n-au pământ, cu condiții de trai minimale. Noi am făcut mai înainte tabele cu asemenea persoane și sunt numai cincizeci și trei de cazuri. Ori în satul dumneavoastră locuiesc o sută optezeci de oameni.

Iar porniră din public o serie de comentarii:

  • Asta-i discriminare! Nu se poate așa ceva! Cei defavorizați n-au aceeași gură ca noi ăștia, ceva mai înstăriți?
  • Nu e adevărat ce ne spuneți, domnule primar! Cei de la UE au statistica localităților și știu câți oameni sunt în fiecare sat, așa că au trimis pachete pentru întreaga populație.
  • Condițiile le-ați inventat dumneavoastră! Vreți să vă rămână pachete să le împărțiți cu birocrații din primărie!
  • Rușine! Rușine să vă fie! Vreți să ne luați din drepturile noastre, nu v-ar mai ajuta Dumnezeu!
  • Nu vreau să mă cert cu unii dintre dumneavoastră, căci m-aș coborî prea jos! Ajutoarele materiale se dau pe baza unei hotărâri a Comisiei Europene, în care sunt precizate condițiile. Statul nostru cunoaște situația și numărul persoanelor vulnerabile, care au nevoie de sprijin și ajutor suplimentar, așa că au trimis pachete pentru numărul total al persoanelor în cauză. Mai mult n-am ce să vă spun!
  • Eu vreau să fac o propunere, strigă un tânăr vânjos din mulțime. Desfaceți pachetele cuvenite pentru satul nostru și dați la fiecare câte ceva, să fie toată lumea mulțumită!
  • Nu sunt de acord! Strigă unul dintre bolnavii aduși cu patul. Dacă alimentele au venit numai pentru noi cei nevoiași, ca să ne mai îmbunătățim traiul o lună, două, pentru voi, care aveți cu ce trăi, câteva kilograme de zahăr și ulei reprezintă un mizilic!
  • Mi-ar fi rușine, zise o femeie sprijinită în cârje, să iau de la gura unui handicapat felia de pâine!
  • Dacă desfaceți pachetele și împărțiți ajutoarele la toți de-aici, vă fac reclamație!
  • Atâta nesimțire nu am mai văzut!

Văzând întorsătura pe care au luat-o lucrurile, ca să evite un scandal și mai mare, primarului îi veni o idee:

  • Eu, ca primar, vă cunosc pe toți și vă știu necazurile, mai mari și mai mici, vă fac o propunere: voi cere Consiliului Local să adopte o hotărâre ca să fie acordată o sumă de bani, respectiv 100 de lei de persoană, să cumpărăm alimente la fel ca cele din pachete și să le dăm și celor care nu se încadrează în acele reguli, ca să nu se creeze dușmănie între dumneavoastră.
  • E bine! Foarte bine, domnule primar! Să ne trăiți! Vedeți că ați găsit o soluție?!
  • Să știți că o să vă votăm și peste doi ani, căci așa primar, omenos, nu am mai văzut!
  • Totuși cei o sută lei de persoană în alimente, nu se pot aloca decât cu respectarea unei condiții, silabisi cu tărie primarul.
  • Ne complicați, domnule primar, cu condițiile dumneavoastră! Nu mai înțelegem nimic până la urmă! Ne puneți condiții peste condiții! Acum ce obligație ne mai impuneți?
  • Uitați la ce m-am gândit: ulița dumneavoastră este cam degradată. Are multe gropi și denivelări. Aducem de mâine douăzeci-treizeci de rabe cu pietriș și vă rog să veniți pentru a fi împrăștiat. Punem lopeți și sape la dispoziție, îl compactăm și până la toamnă asfaltăm drumul de la șosea până în capul Ce ziceți, începem treaba? Cine se oferă, că eu întocmesc pe loc tabelul!

Deodată, ca un firișor de apă se porni un zumzet care se amplifică baritonal, zgomotos ca un muget provocat de tăuni, producând un boom sonor ce zgudui geamurile locuințelor din apropiere. În cinci minute, porțiunea de uliță se goli, în afară de cei îndreptățiți să aștepte sosirea camionului. Hârtia din mâna primarului a rămas goală!