„Ne apasă vremea, ne-ncovoaie timpul,/ ne dă prin oase iarba încolțind;/ precum mistreții bălților pe grind,/ simțim mișcând în sânge anotimpul.” Horia Bădescu – împlinește 80 de ani.

„Ia de mănâncă din astă psaltire!/ Bea și o gură de votcă din veac,/ Să-ți amintească-ntre îngeri și drac/Din al cui cer cazi cu blagoslovire  // La poarta veacului, unde se-adună/ Lumea ta și-a mea, lumea noastră nebună!/” Petrinel Ștefănescu – Înger căzut.

A plecat din lumea noastră nebună Petrinel Ștefănescu, într-o altă lume, poate nebună. și boemă.

Un număr al revistei Tribuna clujeană, luna martie, titrează o știre uimitoare:

„Premiul pentru cea mai bună carte străină a anului 2021 în Italia: La struttura dell ‘imaginativo umano, de Mircea Arman. Nu e puțin lucru ca o cultură mare cum este cea italiană să recunoască și să acorde un asemenea premiu. Cine e Mircea Arman? Este manager/redactor-șef al revistei în cauză, frecventabilă pentru amatorii de filosofie, teologie, drept și literatură. Cu editorialul revistei Apostrof, nr.3: A fost de-ajuns, ne luăm la revedere sau adio de la Marta Petreu. Să-i dăm cuvântul: „. era în 2 aprilie 1990 când, în urma unui telefon al lui Mircea Dinescu, a luat ființă o revistă nouă, cu mine redactor-șef. Am făcut revista Apostrof vreme de 33 de ani, 394 de numere. O părăsesc. De bunăvoie și nesilită de nimeni. Începând cu numărul viitor, tot ce se va întâmpla cu Apostrof-ul și în Apostrof încetează să mai aibă de-a face cu mine. Mie mi-a fost de-ajuns.” Oboseală sau…? Numărul din luna aprilie are editorialul: Mihail Sebastian, descoperit sau redescoperit?, semnat de noul redactor-șef, Ion Vartic. Ei, bine! Ceea ce se anunța ca o descoperire a unui fragment inedit din Jurnalul lui Sebastian fusese, de cel puțin două ori, descoperit, mai întâi de George Voicu, apoi Leon Volovici îl semnalează și citează din „inedit” în 2007, la Simpozionul Mihail Sebastian, organizat de Universitatea Ebraică din Ierusalim. Marta Petreu este prezentă prin cronica lui Iulian Boldea, la volumul de poezii Haita, prilej pentru critic de a face o caracterizare generală a poeziei Martei Petreu. La ancheta Literatura și cititorii ei, răspund Ioan-Aurel Pop și alții. Mircea Popa este semnatarul eseului: Marin Preda – azi. Citim, în acest număr, un Dosar Mircea Eliade: Adio!, poeme de Hanna Bota și Marko Béla; texte critice de Iulian Boldea, Anca-Daniela Mihuț, Mirela Nagâț, Mircea Moț. Un număr remarcabil ca și precedentele.

Următorul popas, fiindcă nu-i prea lungă calea, îl facem la revista Steaua. Un centenar este numele editorialului semnat de Ovidiu Pecican. Are cuvântul: „În 19 noiembrie, în urmă cu un secol, s-a născut cel mai cunoscut critic radio al culturii și literaturii române – Monica Lovinescu”. Școala Ardeleană – premisele unei reeditări este articolul lui Eugen Pavel. Iulian Bitoleanu este cititorul negrăbit, vigilent și va sesiza în Cred (Ideea Europeană, 1926) contradicția din articol, ba a respingerii voalate a stilului calofil, a volutelor conotative, ba a admiterii rolului major al expresiei, glosează în Rebreanu despre scris/literatură. Citindu-i opera, putem, oare, găsi dovezi ale unui Cioran îndrăgostit? se întreabă Alexandru Sereș in Cioran îndrăgostit. Citiți și aflați! „Sunt scriitor de istorie și, uneori, mai cred că istoria poate să fie o artă”, este răspunsul lui Ioan-Aurel Pop în dialogul cu Elena Abrudan. Mircea Cărtărescu și Redacția Steaua se angajează într-un dialog și, apoi, Adrian Lesenciuc descoperă, în Theodoros, Levantul de secol XIX ca etalon fractal. Victor Cubleșan, în Distanța dintre voci, ne asigură că: „Gabriela Adameșteanu livrează un roman credibil, bogat în detalii, despre ultimii ani ai comunismului românesc…” Pentru Mircea Muthu: Scrisul este o prelungire a pulsației vieții tale. Cronica plastică, susținută de Ruxandra Cesereanu, ne seduce din formulare: Încântări și descântări transilvane. Același încântări și pentru lectorii revistei.

Contemporanul, nr.3, evocă la In memoriam pe Răzvan Theodorescu-personalitate cu vocație enciclopedică. Alături de comunicarea Academiei Române, scrie frumos Adriana Scripcariu: „La plecarea lui Răzvan Theodorescu, mă gândesc la Divina Comedie. Cine îl va însoți pe cărările celor plecați, să-i arate Iadul și Raiul și pe cine, unde va afla… Fie în paza Brâncovenilor pe care atât i-a iubit! Dumnezeu să-l odihnească în pace!” Ion- Aurel Pop, în Românii și ginta latină”, ne amintește: „Juriul, prezidat de poetul francez de limbă provensală Frédéric Mistral, a acordat marele premiu poeziei Cântecul gintei latine, de Vasile Alecsandri. A fost un mare triumf pentru literatura română. „S-a întâmplat acum 145 de ani, în 1878. Să nu uităm! La Portrete în filigran, Marian Victor Buciu face unul cu Eugen Negrici și voința de destin. Theodor Codreanu contabilizează Două secole de sonet românesc. Un strălucit studiu al lui Daniel Cristea-Enache are în vizor Doi prozatori canonici: Ion Druță și Vladimir Beșleagă. Constantin Toader la Polemice e preocupat de: Centenarul Constituției României Mari. Evaluări, îngrijorări și speranțe. Magda Ursache, în Tolerăm intoleranța?, ne dă soluția: să avem curajul întrebării, dar și al răspunsului. Adrian Dinu Rachieru este convins: Dumitru Radu Popescu și cărțile care rămân. Invadată de tristețe, Dana Pocea anunță Plecarea lui George Banu. Remarcăm punctualitatea apariției Convorbirilor literare, în prima decadă a fiecărei luni. Un număr substanțial este și cel din luna martie. Nu e lipsit de interes să amintim că primul număr al revistei a apărut în luna martie 1867. La atitudini, Cassian Maria Spiridon publică episodul al doilea din studiul: Totalitarismul de mătase și corectitudinea politică. Avansul nestăvilit și lipsit de umanitate al tehnologiei și revoluția sexuală sunt esențiale în dirijarea la toate nivelurile a vieții contemporane, împreună spulberând tradiția, familia, credința, moralitatea, educația, apartenența națională… Aflăm, odată cu George Motroc, Despre detractorii lui Eminescu?: au existat din prima clipă a apariției sale publice, în dialog cu eminescologul Constantin Cubleșan. Din Centrul tot mai blazat al lui Gheorghe Grigurcu extragem: „Parfumul: o umbră a umbrei frumuseții feminine”. Cu un studiu remarcabil: Sub imperiul Unirii este prezent Ion Hadârcă. Mircea Platon scrie un medalion obiectiv: Răzvan Theodorescu: istoricul văzut de aproape. Pentru a vedea istoricul de aproape nu există călăuză mai bună decât cartea de convorbiri cu Răzvan Theodorescu, realizată de Narcis Dorin Ion: Despre cultura de ieri și românii de azi. Antonio Patraș ne asigură de: Utilitatea falsului literar, cu referire la Octav Minar. La istorie literară îl dibuim pe Constantin Coroiu și: Un mit cultural: Eminescu și Veronica Micle. Ioan Holban continuă exegeza: Dumitru Radu Popescu, cu al doilea episod. Surpriza celei de a XIV-a ediții a Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu- Opera Omnia a fost poetul Șerban Foarță și, pentru Gellu Dorian –Șerban Foarță- Amor Amoris. Triada Eliade, Buddha, Hegel îl atrage pe Ovidiu Pecican.

Aceeași prețuire pentru comPRESA REVISTELOR. Revista Luceafărul de dimineață a primit Premiul Național Iacob Negruzzi pentru cea mai bună revistă literară la Zilele revistei Convorbiri literare, ediția a XXVII-a, Iași 20-22 aprilie 2023. Numărul acestui aprilie are editorialul Alternative și alegeri, semnat de Horia Gârbea. Alegerile de la Uniunea Scriitorilor consemnează un moment bun, dacă ne raportăm doar la interior: continuitate de plan și de acțiune, un calendar de evenimente bogat, reviste-orișicât-subvenționate. Să fim optimiști! Cronica literară la romanul Gabrielei Adameșteanu: Voci la distanță, în exegeza minuțioasă a lui Dan Cristea, se intitulează: Istorii de familie în comunism și postcomunism. Alex. Ștefănescu ne explică în pagini delectabile: De ce a scris I.L.Caragiale, Farmecul scrisului lui Sadoveanu și Marin Preda și rolul vieții lui. Suntem în anul Urmuz, iar Lucian Costache vizitează Urmuz Muzeum. Doina Jela, din reflex se întoarce la Raftul Monica Lovinescu, în: Recitind-o pe Monica Lovinescu. Receptăm și al treilea episod în Altă lectură. Despre Orfeu, în viziunea lui Mircea Bârsilă. Pentru amatorii de poezie, Ion Tudor Iovian are o pagină de Poeme și George G. Daragiu, o jumătate de pagină. Dacă nu v-au ajuns, Horia Gârbea citește multe cărți și extrage: Poezie în doze mari. Le citim și noi în doze mai mici sau mai mari.

Orizont-ul timișorean este sedus de noua traducere a magnificului roman: Ulisse al lui Joyce. Cristian Pătrășconiu este prezent la datorie și consemnează un dialog cu autorul noii transpuneri: Rareș Moldovan. Dacă a fost sau nu apăsat de umbra precedentului traducător, Mircea Ivănescu, vom ști din Cuvânt înainte. Noua variantă stârnește interesul lui Raul Săran în recenzia: Eterna (re)întoarcere. La studiul lui Tudor Dinu despre Revoluția Greacă de la 1821, Alexandru Budac scrie niște Clarificări: „Într-o cultură sănătoasă, cartea lui Tudor Dinu ar trebui să fie un bestseller. Nu este, pentru că suntem așa niște mincinoși nenorociți. Nu ne plac decât istoriile contrafăcute.” Ancheta infatiga- bilului Cristian Pătrășconiu are subiectul: Cine vă cunoaște cel mai bine? La Universitatea de Vest de la Timișoara, în februarie, a conferențiat unul dintre cei mai importanți filosofi din lumea contemporană – Peter Sloterdijk – și a rostit: Gânduri despre Europa de azi. O cronică la Istoria românilor, de Constantin C. Giurescu, are un titlu inspirat sub penița lui Radu Jörgensen: Cum ne alegem istoriile, așa ne va alege istoria. De neocolit pagina cu două titluri: Tur de orizont și Cronica măruntă.

Ultima apariție din luna aprilie a Observator-ului Cultural ne dă vești despre ce isprăvi au mai făcut ai noștri scriitori. Gabriela Adameșteanu a lansat cu emoție și cuvinte de laudă, în Granada, traducerea romanului: Provizorat. Dar vestea cea mare: „Mircea Cărtărescu e laureatul de anul acesta al lui Los Angeles Times Book Prize, la categoria „ficțiune”, pentru romanul Solenoid, în cadrul unei ceremonii în aula Universității din California de Sud. Printre laureați, de-a lungul timpului, se numără Gabriel Garcia Marquez, Margaret Atwood, Milan Kundera, Ian McEwan ș.a. Cu acest prilej, scriitorul român a acordat și un interviu. Doina Ioanid comentează o altă carte a lui Jonathan Coe: Ploaia înainte să cadă în Poveștile din care suntem făcuți. Pentru exegetă: „Romanul nu creează atât o saga a unei familii, ci o saga a unor femei care nu se supun normelor epocii, precum și o saga a sensibilității feminine.”

Într-un dialog despre tiranie și libertate, filosoful iranian Taymaz Azimi îi declară lui Edward Kanterian: „Neînfricarea tinerilor iranieni pare a nu avea limite.” Mă întreb cum stau cu Neînfricarea tinerii noștri, care nu învață la Paris sau altundeva… La Dosar, o surpriză de proporții: Platforma Umanistă UBB. Punct-cheie. Universitatea din Cluj- Napoca, cea mai bine plasată universitate românească în clasamentele internaționale de specialitate ale ultimilor ani, a lansat recent, sub titlul Platforma umanistă o „propunere pentru redefinirea ideii de universitate.” Un număr impresionant de profesori ai acestei universități, veniți din cele mai diferite orizonturi umaniste și științifice, au colaborat și au produs un text dens, care cheamă la regăsirea sufletului pierdut al universităților timpului nostru. (Sever Voinescu – Dilema veche). Ar putea fi o șansă reală ca universitățile noastre să-și regăsească reperele mari, fundamentale, care le pot ghida să fie cu adevărat bune. Bune în toate sensurile.

Ramuri din aprilie, la rubrica semnal(e), prin penița lui Nicolae Prelipceanu, știm de-acum încolo: Ce multe am pierdut!: unde s-a dus limba asta românească, atât de colorată și de puternică și de sugestivă și de trezitoare de reverii? Aceste întrebări sunt provocate de limba folosită de „progresiștii” zilelor noastre. Mihai Ghițulescu, într-un titlu cu rime: Și uite-așa, pre românește,/ Prostescul nostru caft se căftănește, elogiază cartea: Rapul este poezie a lui G. P. Volceanov. Cronica literară de Gabriela Gheorghișor, cu un titlu parafrază: Gâlceava poetului cu sine, este pentru un poet de frunte al generației optzeciste: Liviu Ioan Stoiciu. Acesta „scrie, într-un fel, de peste patruzeci de ani, o singură carte de poezie, în rătăcirea lui prin lume.” Monica Pillat, în interviul realizat de Cristian Pătrășconiu, e convisă că: „Trăim în miezul unei maree, între veghe și vis.” Dacă nu vorbim noi de bine despre noi, o face William Maz, în interviul realizat de Simona Preda: „Iubesc românii, bunătatea pe care o văd pretutindeni în lucrurile mărunte din viață: umorul pe care îl au chiar și în cele mai întunecate vremuri și prieteniile care durează o viață.” Ditirambi îi înalță lui Mihai Șora: Gabriel Coșoveanu și Marius Ghica. Din Ramura traducerilor, culegem pe Ismail Kadare, care ar fi trebuit să primească Premiul Nobel, de mulți ani (n.m.), în viziunea Vioricăi Gligor și pe Yukio Mishima în: Jocul cu timpul, pe care îl face Gabriela Nedelcu-Păsărin. Întâlnim întâia dată Revista revistelor; rezumă revista Vatra, nr.1-2/2023, care îl omagiază pe criticul și istoricul literar, profesorul Eugen Negrici, sub genericul: Portret în palimsest: Eugen Negrici.

Scrisul Românesc, nr.3, prin Florea Firan, readuce în actualitate pe Constantin Virgil Gheorghiu, personaj controversat, autor prolific, uneori inegal, rămâne în special cunoscut pentru romanul Ora 25, publicat în 1949, după care s-a turnat filmul devenit celebru: A 25-a oră (1967), regizat de Henri Verneuil, cu marii actori Anthony Quin și Virna Lisi, unul din puținele bestselluri internaționale date de un autor român. Despre Un dicționar-eveniment, Dicționarul romanului central-european din secolul XX este recenzia lui Mihai Ene. Carmen Firan se află între: Lamentații și Catastrofe. Rămâne să vedem deznodământul. Emil Boroghină nu-l uită pe Dumitru Radu Popescu, plecat într-o altă lume. Mai bună sau altfel, nu vom ști. Okeanos privește spre Cafeneaua literară și Tomis. O revistă elegantă și cu o ilustrație în ton.

Popas cu folos la nr.3 din Viața Românească, al cărei prim număr a apărut într-un martie al secolului trecut (1906). Editorialul lui Nicolae Prelipceanu: Iaurtul și gogoșelele azi – o parafrază după un clasic – surprinde epidemia de plagiate la politrucii naționali. Ion Barbu a inventat categoria „metodician al delirului”, în care îl plasează pe Rimbaud. Eugen Negrici folosește formularea în capitolul destinat poetului Nichita Stănescu din Figura spiritului creator, în subtila analiză a modului de producere a discursului său liric. Ion Pop reia formularea în: „Nichita Stănescu, un „metodician al delirului”, el însuși un sagace și avizat cunoscător al operei marelui poet. Din grupajul de poeme publicate de Adrian Popescu, nu știu ce să citez, întrucât totul e de citit și citat, de la mirabila Arca, în Leul albastru, un poem excepțional, cu trimitere la scrierea emblematică a lui 1R. Popescu: „Acum că e bătrân și bolnav,/ și ochii lui obosiți văd ca prin sită,/ în timp ce animale mici, dar crude,/ îi dau târcoale, tiptil, pândindu-l,/ iar spinii și scaieții i se încurcă/ în coama altădată glorioasă,/ ce ar putea să mai facă ?”, și premoniția din Barbare saloane: Vom șterge tot și vom scrie noi corect!/…/ Adevărul absolut îl stabilim numai noi.” Ion Bogdan Lefter ajunge la Final de „serial” cu portretele „cerchiste”: Eugen Todoran și Deliu Petroiu. Ioan Scoruș ne surprinde cu: Suntem cu mult mai puțin decât am fi vreodată în stare să credem că suntem. Lucian Scurtu sintetizează poezia zămislită de Mircea Bârsilă în medalionul: Despre mine și despre viața mea. Mircea V. Ciobanu citește sârguincios antologia lui Ion Pop, în patru volume – Poezia românească după 1945 și compune: Schimbarea la față a poeziei române contemporane. Numărul se închide cu miscelanea lui Iulian Bitoleanu și Ecaterina Țarălungă. Nu omitem revista revistelor lui Liviu Ioan Stoiciu.

România literară, nr.10, din 10 martie, ne propune editorialul lui Nicolae Manolescu: Există adevăr în istorie? Prilejul, apariția unei cărți despre identitatea noastră: Românii. Stigmat, patrii imaginare. O căutare istorică. Dimitrie Cantemir scria: „Istoria are adevărul [ei], precum trupul are sufletul [lui]”. Cei dintâi istorici așa credeau; cei de azi, nu neapărat. I se alătură în demersul cunoașterii trecutului, Angelo Mitchievici prin cronica literară la cartea lui Ovidiu Pecican: Românii. Stigmat etnic, patrii imaginare. O căutare istorică. Hermeneutul realizează un discurs articulat, iar titlul este edificator: „Istoria între basnă și letopiseț pe marginea unei teme identitare”. Ceea ce reușește admirabil acest istoric cu aplomb filologic este să reconstituie o problematică mult mai amplă, pornind de la un text cu aspectul unui bruion, a unei mistificațiuni în termenii lui Mircea Anghelescu. Vasile Spiridon este interesat de figura lui Miron Costin și „de neamul moldovenilor și al polonilor.” Cronicarul s-a aplecat asupra originilor pentru a arăta el măgarilor de poloni ce e un român. Știm că, în tinerețe, a făcut carte serioasă la un institut iezuit din Bar (nu este ce înțelegem azi prin comunul substantiv). Acolo se putea întâlni o lume cosmo- polită (orașul era situat la o intersecție de drumuri comerciale), compusă din călători și negustori veniți de departe. Barul nu asigura o ambianță de convivialitate asemănătoare cu aceea de la Hanul Ancuței sau poate că polonii nu au avut o pană sadoveniană pe măsură. Deși a fost instruit departe de fruntariile țării, Miron Costin a fost animat mereu de un profund caracter patriotic, reieșit din opera sa. El a valorificat întreaga instrucție, însușită în afara țării, căreia i s-au adăugat experiențele de viață ale unui mare dregător al Moldovei, de om aflat „sub vremi.” Cronicarul are ambiția de a scrie istoria tuturor românilor aflați sub „cumplite vremi.” Nu putem să nu gândim la tragicul sfârșit al căr- turarului, răpus de călăi analfabeți și îmi vine să exclam: „O! Moldovă, di ar hi domnii tăi, care stăpânesc în tine, toți înțelepți, încă n-ai pieri așè lesne.” Astăzi, privind starea nu doar a Moldovei, ci a României, „ieste inimii durere.” În astă țară nu numai că se nasc oameni, ci că sunt scurtați de cap de către cei care nu-l prea au. Lumea a luat-o razna, nu doar la noi. Trăim într-o lume manipulată. În cazul tentativei de asasinat a regretatului scriitor egiptean Naguib Mahfouz, laureat al Premiului Nobel-1988, judecătorul l-a întrebat pe bărbatul care l-a înjunghiat:

  • De ce l-ai înjunghiat? Teroristul a spus:
  • Din cauza romanului său Copiii cartierului

Judecătorul l-a întrebat:

  • Ai citit acest roman? Criminalul a spus:
  • Nu!

Câteva vorbe și pentru proiectul România literară pe ecran. Nu, nu este o păcăleală! De la 1 aprilie, România literară pe micul ecran laTV România Cultural. Sumarul emisiunii, divers, bogat, se deschide cu editorialul criticului literar Nicolae Manolescu, lecție de spirit critic și civic. Împreună cu reporterii televiziunii, moderatorul neobosit, spontan și bine informat este Cristian Pătrășconiu. O invitație, în fiecare sâmbătă, de la ora 15, pe canalul TVRomânia Cultural, emisiunea România literară TV. Vizionare cu spor.

Astea sunt date din cele adunate!