Cititorule! E Toamnă în lume și cârduri de gâște zboară spre Sud. Din copaci cad
frunze ostenite și anii se duc. Toamna va pleca și Ea trasă pe cer de-un șir de cocori.


Merg vorbind căruțele pe drum,
Obosite, dârdâind de frig.
Peste zare, luna lui septembrie
S-a făcut, strângându-se, covrig.


Caii merg încet. De-o parte și de alta,
Câmpurile-s tunse de otravă.
Câte-un cal, din când în când, se joacă,
Scăpărând chibrituri pe potcoave.


Ici și colo, câte-un pom de veghe,
Îmbrăcat în frunze pân-la brâu,
Se apleacă salutând sfielnic
Trecerea căruțelor cu grâu.

(Virgil Carianopol–Însemnare de drum).

Lasă-mi, toamnă, pomii verzi,
Uite, ochii mei ți-i dau.
Ieri spre seară-n vântul galben
Arborii-n genunchi plângeau.

Lasă-mi, toamnă, cerul lin.
Fulgeră-mi pe frunte mie.
Astă-noapte zarea-n iarbă
Încerca să se sfâșie


…Lasă-mi, toamnă, ziua, nu mai
Plânge-n soare fum.
Înserează-mă pe mine,

Mă-nserez oricum.
(Ana Blandiana–Lasă-mi, toamnă…)

La începutul lui octombrie, în fiecare an așteptăm vești din Suedia.În dimineața lui
5 octombrie, joi (zi fixată pentru anunțarea Nobelurilor literare în fiecare an), după o
tradiție de mai bine de o sută de ani, s-a anunțat laureatul de anul acesta. Surpriză și
nu prea. Premiul Nobel pentru Literatură 2023-Jon Fosse, scriitor norvegian.În România,
vestea a fost primită cu surprindere, deși opera lui este tradusă în mai bine de 50 de limbi.

Născut pe 29 septembrie 1959, Jon Fosse a fost distins deja cu numeroase premii literare
și de stat. A fost o prezență mai degrabă discretă. Absent de pe scena publică, Fosse e
un scriitor foarte prezent în librării și-mai ales-un dramaturg jucat peste tot în lume.
Jon Fosse este al patrulea scriitor norvegian distins cu Premiul Nobel, după Bjørnstjerne
Martinius Bjørnson în 1903.Norvegianul Henrik Ibsen, promotor al modernismului și
considerat părintele realismului, unul dintre cei mai mari dramaturgi ai lumii, nu l-a primit.Desemnarea lui Jon Fosse drept laureat nu ar trebui să constituie o surpriză pentru
cei care urmăresc premiile Nobel:numele său a tot apărut, în ultimii ani, printre favoriți.
Argumentul Juriului, el este premiat pentru „piesele de teatru inovatoare”și scrierile sale
în proză, care „dau voce indicibilului.”În adevăr, Fosse e un scriitor complet, care s-a
manifestat în toate genurile:e dramaturg, romancier, nuvelist, eseist, poet și autor de cărți
pentru tineri, iar când nu scrie, traduce.”Marea putere a lui Fosse constă în atmosferă.
Oameni, limbaj, peisaj-acestea sunt condensate în lumi arhetipale construite din imagini care depășesc clișeele sumbre pe care ni le-am construit în legătură cu Scandinavia.
Regăsită frecvent mai ales în romanele polițiste nordice, această atmosferă sumbră și-a
găsit o audiență de masă în ultimii ani”-notează Die Welt.”Piesele lui Fosse par și ele
cufundate în această atmosferă-deși nu este vorba de crime. El nu caută un criminal.
Căutarea însăși pare să fie tema literară definitorie:e vorba despre căutarea sensului”, mai
observă același cotidian. Pentru scriitorii români n-a fost să fie nici anul acesta…
Editorialul revistei Apostrof, nr.8, narează al treilea episod din:Ultima farsă a lui
Petru Dumitriu, prin pana lui Ion Vartic. El face apel la scene din romanele sau declarațiile scriitorului, mărturii din epocă (Pavel Țugui) sau acte de arhivă scoase la iveală
de Cristian Vasile. Un portret al lui Leonte Răutu (satrapul culturii române din anii ‚50
și nu numai), tușat sub numele de Malvolio Leonte, i-l face Petru Dumitriu, într-o scrisoare adresată lui Dej, după evadarea acestuia din închisoarea România. Iulian Boldea,
în:Duhul unei lumi inaccesibile, face o cronică la romanul Doinei Ruști:Depravatul din
Gorgani. Autoarea este o excelentă prozatoare, de mare talent și intuiție. Cartea în sine
este o bijuterie. Dosar-ul Lucian Blaga cuprinde niște inedite:Scrisori de dragoste către
Elena Daniello, dezvăluite de Ilie Rad.
Prima filă de toamnă ne aduce vestea:Revista Apostrof, cu apariția din septembrie,
nr.9, a împlinit 400 de numere. La mulți ani și multe alte numere. Editoralul lui Ion
Vartic:Despre numărul 1 absolut recitește numărul 1absolut, acela din iunie 1990, și a
constatat că revista are, chiar începând cu acest număr prim, o structură clară, coerentă,
păstrată cu consecvență până astăzi. Rubricile-cu sigle inspirate și prelucrate de Mihai
Barbu după faimoasele desene kafkiene-au rămas neatinse până azi, făcând ca revista să
fie, grafic vorbind, lesne recognoscibilă. Calendar-ul ne propune: Dana Dumitriu (80 de
ani de la naștere) și Constantin Țoiu (100 de ani de la naștere).La pagina Puncte de reper,
Ștefan Melancu scrie despre Marta Petreu și personalitatea ei marcantă în ceea ce ține
de nașterea și evoluția Apostrof-ului în:Unicitate și singularitate…La altă pagină, citim
Poeme de Oana Goia, Alice-Valeria Micu și Ștefan Melancu.Cronica literară susținută de
Iulian Boldea, în Literatura ca figuralitate, nuanțează interpretările Ioanei Bot din cartea:Icoane și privazuri.7studii despre figuralitatea literară.La Remember, Ioan-Aurel Pop
așterne rânduri din:O lume care nu mai este.În Dosar, suntem martori, cu Radu Cosașu,
la Supraviețuiri, alături de Petru Dumitriu și ajungem, cu Ion Vartic, la Epilogul ultimei
farse. Alte pagini din Dosar sunt dedicate de Emilia Faur, în: Avangardă și sincronicitate,
publicației Contimporanul (1922-1932).Acest număr festiv și numerele obișnuite înscriu
Apostrof-ul clujean între cele mai bune reviste lunare.
Despre un Peisaj înghețat, în societatea românească, pictează în editoralul din Steaua,
nr.8, Ovidiu Pecican. Degeaba s-au schimbat peste 20 de guverne în mioritica Românie,
degeaba s-a dublat numărul parlamentarilor noștri, fiindcă țara a căzut pradă acestora
și acoliților. Scriem pentru cine?Mai valorează ceva cunoașterea, emoția, talentul?Sunt
întrebări patetice și fără răspuns. În eseul Prințul, emirul și bufonul, Marcela Ciortea ne
dezvăluie un Dimitrie Cantemir, care își dovedise harul scriitoricesc prin Istoria ieroglifică, că decide să aducă de față emirul cu sărăntocul, suveranul cu pribeagul. Vreme de trei zile, ne spune Cantemir, a stat de vorbă Temurleng cu Násruddin Hodzia, care l-a
înduplecat să-i lase cetatea neatinsă. Numele de Cantemir, destul de nemoldovenesc, i-a
nedumerit pe mulți, în primul rând, pe Prințul Dimitrie însuși, care, în efortul de a-și
descoperi obârșiile, se oprește la marele Tamerlan.Trei pagini de revistă sunt dedicate lui
Lucian Blaga și acelor Scrisori de dragoste către Elena Daniello, altele decât cele din revista
Apostrof, și comentariului lui Ilie Rad:”Publicăm în Steaua aceste scrisori și ca un semn de
gratitudine față de ilustra revistă, care, în perioada în care cel mai mare scriitor român al
secolului XX era ostracizat din cultura noastră, a făcut eforturi mari (prin A.E.Baconski
și Aurel Rău), pentrua-l integra în cultura de care aparținea, dar fără succes, din cauza
condițiilor politice ale vremii. Marko Béla declară, în dialog cu Ovidiu Pecican:”Am fost
un poet fără portofoliu”. Sustragem dintr-un poem al poetului fără portofoliu un fragment:”E greu să fii poet când sus râd pescărușii/și te simți vizat. Iar imaginația, ceva mai
târziu, strecoară asta și în cuvântul poezie.”La Editura Școala Ardeleană a apărut cartea lui
Răzvan Voncu:Poeți români de azi, vol.II, prilej pentru Victor Cubleșan, în articolul:Rafturile unei biblioteci de azi, să noteze:”Pentru Răzvan Voncu, poeții sunt perfect solidari
cu opera semnată, omul și textul fiind compuși ai aceluiași element plasat sub lupa critică.”În Cărți după cărți, Ovidiu Pecican, editorialistul revistei Steaua, alarmat de cecitatea
statului și de atentatul acestuia la cultură, este pesimist și avertizează să nu ajungem:”la
oamenii-cărți dintr-un faimos roman de Ray Bradbury.”La altă pagină, Marcela Ciortea,
în Bufonul și hafâzul, ne convinge că anecdotele nu lipsesc din textele lui Cantemir, nici
atunci când el pretinde că redă un fapt istoric.Lukacs József este un detectiv:Pe urmele
primului profesor universitar român.George Motroc, în dialog cu Vasile Popovici, îl roagă
să schițeze un portret, în anul centenarului, unei personalități precum Monica Lovinescu.
Vasile Popovici nu ezită în a spune că Vocea Europei Libere era:”Un om cu mintea vie și
liberă cum puțini există…”Gheorghe Glodeanu distinge gestația indelungată, rebreniană,
minuțiozitatea flaubertiană a redactării fiind compensată prin perfecțiunea formală și
adâncimea psihologică a relatării prozei lui Constantin Țoiu, în medalionul:Fascinația
investigației psihologice.La Focus, pentru Adrian Popescu, în portretul:I se spunea Petre,
Petru Poantă era bătăios, ironic, necruțător cu mediocritatea încrezută, dar apt de dialog.
Victor Cubleșan adaugă:”Petru Poantă opera totdeauna cu migală, cu o atenție maximă
nu pentru a face mari delimitări, ci pentru a impune mici delimitări.”O grafică inspirată
și un număr atractiv.
De la Iași, Convorbiri literare, nr.9, ne oferă un evantai larg de tematici, până la literatură originală. Cassian Maria Spiridon rostește sentențios:”La început de secol XXI, suntem supuși la o altă criză istorică, încă mai devastatoare pentru om și umanitatea
sa.Răul în care suntem parte este unul al falimentului politic al burgheziei, care și-a
epuizat rezerva de idei constructive, și-a pierdut capacitatea și voința să se confrunte
cu dificultățile, indiferentă la schimbările sociale, politice și culturale în:Narcisismul, un
mal du siècle contemporan-1.Ancheta revistei:Eminescu azi are invitat pe Adrian Dinu
Rachieru. „Despărțirea”de Eminescu, cerută de unele voci, pare (și este)imposibilă.O
Românie nevertebrată, gâlcevitoare întârzie asimilarea lui Eminescu. Gheorghe Grigurcu
semnează gânduri din:Amiază de ianuarie.Ioan Holban, la rubrica Scriitori români de azi
ne conduce în Catacombele lumii medievale din cărțile lui Andrei Breabăn. „V-am spus că
sunt un om periculos…”este strigătul lui Adrian Păunescu- 80. Combustia tragică a poeziei,
în medalionul lui Cristian Livescu.Un articol substanțial publică Vasile Spiridon:Eugen
Barbu (1924-1993).Viață de câine.O fi așa sau altfel?!Antonio Patraș citește Biblioteci deschise. Călinescu și eroii de roman;mai mult, pe urma altor exegeți, vede în Bietul Ioanide
o parafrază la eminescianul Sărmanul Dionis. Istorie la douămâini este titlul articolului,
scris la o singură mână, de Constantin Coroiu la suita Convorbirilor lui Ilie Rad cu Ion
Brad. Panoramic editorial și comPRESA REVISTELOR încheie această mereu remarcabilă
revistă.
Contemporanul duce tradiția revistei și are privilegiul unor colaboratori de prestigiu.
Este la datorie Nicolae Breban cu:Omul religios. Rogulski pledează pentru omul de artă,
pentru omul religios. E vorba de omul religios așa cum l-a înțeles Mircea Eliade. IoanAurel Pop este preocupat de soarta limbii române. Fenomenul pocirii limbii nu este nou.
Eminescu se revolta în Scrisoarea a II-a, publicată în 1881:”Căci întreb, la ce-am începe
să-ncercăm în luptă dreaptă/A turna în formă nouă limba veche și-nțeleaptă?”Articolul
cu pricina se intitulează:De ce nu vorbim și nu scriem corect românește?Și în secolul al
XVIII-lea, Ienăchiță Văcărescu apăra și preamărea limba română, lăsând-o moștenire
spre a fi crescută și cinstită împreună cu Patria.
Nicolae Breban, în loc de editorial mărturisește în Contemporanul din septembrie:
Credința în Dumnezeu: „Nu mi-e frică de ce se va întâmpla după moarte cu trupul meu,
mi-e mai mult teamă că am trecut prin viață fără să o înțeleg cu adevărat, până în profunzimile ei…” Ioan-Aurel Pop scrie un documentar minuțios: Reforma protestantă și românii
transilvăneni. La Cărți, Iulian Boldea scrie: Ana Blandiana. Între imaginație și amintire,
iar la Lecturi, Marian Victor Buciu creionează pe Matei Călinescu în chip poetic. Mirela
Roznoveanu, la Polemice, se îndoiește că Mircea Cărtărescu reprezintă etosul românesc
regăsit în proza lui Slavici, Rebreanu, Camil Petrescu, Marin Preda, Petru Dumitriu,
Nicolae Breban, Ion Bănulescu, basmele populare și literatura folclorului românesc, în
drasticul articol: Despre romanul care nu există. Proza lui Mircea Cărtărescu. La Teatru,
Dana Pocea face bilanțul: Treizeci de ani de festival de teatru la Sibiu. Un număr sobru și
echilibrat.
In Luceafărul de dimineață, Horia Gârbea, prezent la Festivalul Literatura tinerilor și
membru al Juriului, remarcă Literatura tinerilor și că apar tineri interesanți. Trăind Viața
la țară, Alex Ștefănescu ne trimite scrisori cu: Pasteluri, de Ștefan O.Iosif și: Sate și mânăstiri din România, de Nicolae Iorga. În eseul: Arhaitate și magism în proza voiculesciană,
Nicolae Oprea nu are îndoială că prozele cele mai valoroase ale lui V.Voiculescu sunt
acelea impregnate de gândirea magică, publicate în postum. Tema curajului, ca trăsătură
individuală și ca trăsătură colectivă, apare, într-o formă sau alta, în tot ce scrie Soljenițîn,
ne asigură Cecilia Maticiuc, în: Soljenițîn. Curajul de a strigă. Din Poeme-le lui Felix Sima,
vâlceanul nostru, citez versuri vag elegiace, de factură meditativă, într-un stil voit arhaic:
„Mergeam pe Oltu-apropiat/ Cu luntrea grea de pești- bărbat- / Bărbat eram, culegem
pești/ Din viața-n care sunt și ești/…/ Păzeam și casa și moșia/ Păzeam porumbul și vecia/
Trifoiul îl tăiam cu coasa/ Acasă era plină masa// Fiți sănătoși! Eu v-am iubit!/ Poemele
nu au… Sfârșit.”
Câteva cuvinte și pentru numărul din august al Luceafărul-ului de dimineață. Igiena
comunicării este editorialul scris de Aurel Maria Baros. Este prilejuit de invazia și tupeul
veleitarilor la gloria literară, care, lipsiți de bun simț și de înzestrare literară, somează
diriguitorii revistelor să-i publice. Cum să procedezi?Poetul care schimbă dona este
slovenul Ales Šteger, și reproducem niște versuri simbol pentru destinul poeților:”De ce
zâmbesc poeții noștri?/În tribul nostru nu-i nimic amuzant./Mulți dintre noi zac asasinați
prin șanțuri.”Nu omitem consemnarea Gabrielei Popescu despre proiectul Acasă–Parcurs
artistic în casele deschise din Greblești, județul Vâlcea. Alex Ștefănescu, companionul
lui Duiliu Zamfirescu, în Viața la țară, face notații sagace la:Baltagul lui Sadoveanu,
Vâltoarea, de Ion Agârbiceanu și Gheorghiță al Anghelinei, de Ioan Al.Brătescu-Voinești.
Anastasia Dumitru:Recitindu-l pe Dimitrie Cantemir ne amintește că voievodul-un mare
umanist și-a petrecut viața mai mult prin pribegii, soarta sa fiind reprezentativă pentru
domnitorii țărilor aflate între imperii-a avut un destin excepțional. El și-a iubit neamul
și și-a dedicat viața unei misiuni culturale:trecerea de la vechea literatură cronicărească
la cea modernă. Marius Miheț revine cu al treilea episod:Constantin Țoiu. După un veac.
Târgul dintre lumi. Horia Gârbea, cu titlul:Trei femei , cu mine, patru, comentează actul
de curaj al Hannei Bota în scrierea unui roman fluviu. Fiecare om poate crede că viața lui
este un roman. Unii au răbdarea și talentul de a-l scrie.
Toamna urcă la Orizont, de unde răsare pe întâia pagină chipul lui Pascal Bruckner
și enunțul acestuia: Europa a iubit prea mult basmele. Cornel Ungureanu, la centenarul
Urmuz, îl aduce în prezent prin trei ipostaze: 1) Urmuz în „Geografia literară a României.”
2) Alexandru Vakulovski- Urmuz…Cei dintâi trăzniți. 3) Anagaia. În căutarea lui Urmuz.
Un dialog vioi poartă Cristian Pătrășconiu cu Rodica Zafiu despre limba noastră cea de
toate zilele. La o anchetă năstrușnică îi provoacă același Cristian Pătrășconiu pe Gabriela
Gheorghișor, Andra Mateucă, Monica Pillat, Alina Gherasim, Ioana Pârvulescu, Lucian
P. Petrescu și Varujan Vosganian. Andrei Pleșu în concurență cu propriile ipostaze este
și ipostaza lui Dan C.Mihăilescu. Vasile Popovici crede în: Pascal Bruckner, vizionarul,
iar acesta ține un Discurs de mulțumire. Glosează, pornind de la romanul lui Erich Maria
Remarque: Pe frontul de vest nimic nou, Adina Baya și Cristina Chevereșan. Tur de orizont
și Cronica măruntă sunt, ca de obicei, excelente.
Ramuri-le craiovene ne întâmpină cu portretul din linii și tușe, în viziunea lui Silvan
Ionescu, al lui Brâncuși:” Să nege, dreaptă, linia ce frângi:/ Ochi în virgin triunghi tăiat
spre lume?” Întocmai ca în vechile mituri ale creației, în care lumea ia naștere din cuvânt,
în sculptura lui Brâncuși, din piatră, ia naștere o altă lume din imagini mitice, simbolice
sau alegorice. Editorialul lui Gabriel Coșoveanu revine la Progresismulreîncălzit și recurge la ziceri din Alexandru Călinescu, Eugen Negrici și Al.Pleșu, pentru a scoate masca
și a da în vileag pe ipochimenii acestui progresism. La semnal(e), Nicolae Prelipceanu
descifrează Medievalități în lumea de azi. Cu idei&istorii, Mircea Ghițulescu rezumă cartea lui Julien Monange: România. Un avant-guerre, în analiza: România romanțată de un
stat-majorist. La cronica literară, Gabriela Gheorghișor efectuează: Exerciții de admirație
la volumul: Dana Dumitriu. Portretul unei doamne, de Liana Cozea. Oricum, Gabriela
Gheorghișor, deși nu face confesiuni într-o cronică literară, aici se declară o admiratoare
a autoarei Prințului Ghica. Sunt pagini de proză și poezie pentru amatorii de literatură
adevărată în Ramuri-le craiovene.
Am primit simultan nr. 8 și 9 ale revistei Scrisul Românesc și le vom prezenta la fel.
Editorialele semnate de neobositul Florea Firan sunt dedicate lui Ilie Constantin: poet,
prozator, critic literar și traducător. Ilie Constantin este unul dintre reprezentanții de
seamă ai generației ’60, deși unii critici îl omit uneori la o enumerare rapidă. Alexandru
Papilian este celălalt medalion; prozator din generația anilor ‚70, autorul unor romane „a
căror tematică evadează din sfera politică a prozei românești și se orientează spre problematica vieții cotidiene relatată cu ironie, umor și sarcasm.” Constantin Cubleșan, în
cele două articole, se (și ne)interesează de anii primei internări a lui Eminescu. Ion Lascu
trece dezinvolt de la: Mode poetice și perpetuarea tradiției la Notorietatealui Macedonski.
De Viața lui Dostoievski este preocupat Mihai Ene, după citirea excepționalei biografii:
Dostoievski a lui Henry Troyat. Ancheta Scrisul-ului Românesc: Omul sau Opera?, cu
dedicație sau nu, vom afla, probabil, în numărul următor, coordonată de Carmen Firan,
se desfășoară cu participarea următorilor oameni de litere: Paul Cernat, Ioana Ieromin,
Adina Dinițoiu, Alexandru Uiuiu și Demeter Demény. La Poeme, o întâlnim și pe vâlceanca Marinela Belu-Capșa: „Știi să croiești doruri/ De dimineață până seara/ Și-n miez
de noapte.” Numerele merită a fi citite în totalitatea paginilor.Numărul 10, din octombrie,
ne dezvăluie rostul anchetei, prin editoralul lui Adrian Cioroianu:Florea Firan 90-40-70.
Venerabilul director al revistei împlinește 90 de ani. Adăugăm și noi cuvenitele urări lui
Florea Firan și revistei Scrisul Românesc. Neștiind dedicația anchetei, laudațio pentru
Profesor, Marinela Belu-Capșa scrie un răspuns interesant despre raportul dintre om și
operă; om sau operă.
Viața Românească ne-a obișnuit cu ținuta sa elegantă și cu rubricile sale constante,
cu semnături diverse la critică, poezie, proză, plastică, teatru și film. Și cu editoriale
scrise de Nicolae Prelipceanu, redactorul-șef, percutante și pe teme actuale. Editoralul
din numărul dublu 7-8:Mândria de a fi român, pe o temă actuală:mizeria morală a societății înalte de la noi, ”este atât de vizibilăîncât îți vine să-ți dai foc în piața publică”,
ilustrată prin situația precară a învățământului. Învățători și profesori au ieșit în stradă
„să-și reclame drepturile, și anume cel la o viață decentă”-ipostază explozibilă și sfârșită
în coadă de pește. Editorialistul apelează la imaginea ochelarilor de apropiere purtați de
oameni noștri politici care habar n-au că pentru a înțelege ce înseamnă învățământul,
cum l-a înțeles Spiru Haret, trebuie să porți ochelari de distanță, deoarece numai în viitor se culeg roadele adevărate ale educației. „Dar cui, cărui guvern și cărui politicastru
cocoțat în vârful ierarhiei politice a acestei țări îi pasă, căruia dintre plagiatorii instalați
prin funcții înalte îi mai e rușine de ceva?”, se întreabă Nicolae Prelipceanu. Răspunsul e
complicat, el necesită o profundă cunoaștere a istoriei și a altor științe. Care se învață la
școală. Dar politicienii noștri ce școală au?Nu trebuie ratat interviul consistent realizat de
Cristian Pătrășconiu cu marele istoric Thierry Wolton. Interviul a fost prilejuit de apariția
la Humanitas a monumentalei cărți, în trei volume și trei mii de pagini:

O istorie mondială a comunismului.Dialogul dintre cei doi este suplu, natural, ferit de orice inhibiție.
Istoricul francez afirmă răspicat că, mai presus de orice, crede într-o justiție a memoriei
care, până la urmă, indiferent de dificultăți, va face dreptate. Explică de ce comunismul
a fost o idee de succes, care, incredibil, mai seduce. Interviul este pasionant și se citește
pe nerăsuflate.O poetă remarcabilă este evocată în acest număr:Mariana Marin. Tot Geo
Vasile se încumetă să scrie despre Nicolae Breban, care anulviitor, în februarie, va împlini
90 de ani. O altă evocare îl are în vedere pe Ioanid Romanescu, un mare poet, iar Florin
Șindrilaru (colegul meu de an)realizează un adevărat studiu, cu un titlu tentant:Ioanid
Romanescu, poetul, poezia și Walhalla, considerându-l pe autor încorporat în poezia sa.
Revista ne mai aduce aminte că în 2023 este anul unei duble aniversări, o sută de ani de la
nașterea a doi monștri sacri:Ion Popescu Gopo și Liviu Ciulei. Revista Viața Românească
este o publicație remarcabilă, ca întotdeauna.
Revista Timpul (martie-iulie, 2023)publică un amplu interviu al lui Alexandru
Zub:Nimic nu ne împiedică să restabilim adevărul, declară ilustrul istoric Marianei Sipoș.
Nimic, nici paginile Ruxandrei Cesereanu, ale lui Radu Vancu, ale lui Valeriu Gherghel și
nici paginile Martei Caraion. Textul Martei Caraion, fiica lui Ion Caraion, de la MNLR,
2023, a fost publicat în exclusivitate de revista Timpul.
În România literară, nr.37, 8 septembrie, Mihai Zamfir îndeamnă să ne întoarcem la cărți și analizează avatarurile imnului Tricolorul. Vasile Spiridon alege un titlu
inspirat: țar, țară, țarigrad, în pagina de istorie literară dedicată lui Dimitrie Cantemir,
altoi rar moldovenesc pe trunchi turcesc și răsădit apoi în țarină rusească, primul mare
român exilat. Pe de altă parte, Nicolae Prelipceanu scrie: fiu de beizadea. Horia Gârbea
citește în grilă proprie opera lui I.L.Caragiale în eseul: Caragiale, personajele și noaptea.
Marta Petreu este prezentă cu un fragment din studiul: Doctoratul lui Blaga. Cristian
Pătrășconiu realizează un dialog cu Norcena Hertz, autoarea unei cărți, „menită să devină clasică”- Secolul singurătății. Despre cuvinte: viața și destinul lor scrie Liviu Franga
în volumul: Simfonia cetății. Note despre modelul peren și actualitatea Antichității, în
recenzia Rodicăi Frențiu. Editoralul lui Nicolae Manolescu: Timpul rebuturilor are în vizor pe veleitarii gloriei literare și… „partea proastă cu numărul crescător de rebuturi este
că nu există nici tratament, nici vaccin. Noua generație de critici nu face decât să amâne
sine die leacul, câtă vreme amestecă valorile estetice și refuză ierarhiile elitiste.”
De vineri, 13 octombrie, literatura mondială este în doliu. Nu mai este printre noi
poeta americană Louise Glück, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură-2020, cea
de-a 16-a femeie căreia i s-a acordat acest premiu. Poezia ei, plină de candoare, explorează temele familiei și ale copilăriei cu o voce inconfundabilă și cu o frumusețe austeră, a
argumentat Academia Suedeză.
Mihai Mustățea