Orice școală necesită, dincolo de a crea caractere prin intermediul educaţiei formale, acel element motivaţional ce se poate transforma în inspiraţie și care se manifestă la nivel optim prin cealaltă latură educaţională, cea nonformală, căci, după cum spunea Albert Einstein: Școala trebuie să urmărească tot timpul ca tânărul să părăsească băncile ei nu ca specialist, ci ca o personalitate armonioasă. Punându-ne în acord cu această afirmaţie, s-ar părea că, doar prin îmbinarea diverselor domenii curriculare cu aptitudinile artistice, creative ale elevilor, se conturează cu adevărat cartea de vizită a unei instituţii de învăţământ, iar o revistă școlară reprezintă tocmai mijlocul prin care acea personalitate armonioasă a unui tânăr se poate manifesta.
Pornind de la acest principiu de îmbinare a celor două categorii educaţionale (formal – nonformal) am reluat editarea revistei Logos – revistă de cultură și creaţie – a Liceului Tehnologic Brătianu Drăgășani, însă am extins rubricile din paginile acestei publicaţii, pentru ca, odată cu rezultatul finit, tipărirea, să se poată atinge și celălalt aspect al educaţiei, cel informal.
Dacă iniţial fusese gândită ca revistă a cenaclului elevilor liceului, începând cu numărul 1/2023, care a fost lansat la nivelul școlii pe 15 februarie, de Ziua Naţională a Lecturii, structura acesteia s-a îmbunătăţit: de la articole de limba română și literatură, până la articole de cultură generală din domenii precum: biologie, chimie, economie, alimentaţie sau dezvoltarea creativităţii prin activităţi artistico-plastice, profesorul ca mediator între formal și nonformal în învăţare, dar și din domenii tehnice de profil: mecanică agricolă, croitorie. În paginile revistei Logos se regăsesc, de asemenea, reportaje cu activităţile extracurriculare desfășurate în cadrul liceului ca: Ziua Mondială a Educaţiei, Săptămâna anti- bullying, Spectacol de Crăciun, Târgul de Crăciun, Ziua Naţională a României, autorii acestora fiind în aceeași măsură elevi și profesori.
Nelipsite sunt paginile dedicate rezultatelor obţinute, la concursurile de creaţie și fotografie, de elevii Liceului Tehnologic Brătianu Drăgășani, dar și cele ce cuprind creaţii diverse, literare și artistico-plastice ale acestor beneficiari ai educaţiei, pe care se pare că îi motivează acest proiect în derulare, Revista Logos.
Cum am ajuns aici? Pornind de la o idee mai veche, insuflată de colegul de la catedra de limba și literatura română cu ceva ani în urmă, aceea de a prelua continuarea publicării revistei, pe care am dezvoltat-o în revistă de cultură generală, nu doar literară, și mai ales cu multă susţinere morală a celui care îmi este soţ, care, de altfel, m-a ajutat cu partea de machetare, dar și cu implicarea conducerii școlii, în special a domnului director, profesor Vătafu Tiberiu Vicenţiu, susţinătorul material al acestui proiect, ţinând cont de faptul că editarea revistei a fost realizată cu echipamentele și materialele din dotarea liceului: imprimantă color, hârtie în format A3. Pe lângă toate aceste aspecte au intervenit materialele colaboratorilor, profesori și elevi, puterea de muncă și entuziasmul personal, dorinţa comună de a crea o carte de vizită a Liceului Tehnologic Brătianu Drăgășani, de a valorifica anumite cunoștinţe prin cuvânt și de a dezvolta spiritul cultural, moral, creativ al celor care scriu și citesc. Căci, așa cum afirmă Regele Ferdinand I: Nu zidurile fac o școală, ci spiritul ce domnește într-însa.
Comentarii recente