1.

adorm în tăcerile tale

mă trezesc în nedumeririle mele nu s-a întâmplat nimic

monotonia aceasta absurdă mă-mpinge afară din mine

e ger în secunda ce ne fecundă cu dinți colțuroși ascuțiți de prea multă vină nu mai ești tu nu mai sunt eu “divina comedie” a lui dumnezeu

ci o banală rutină

iar templul acesta odată măreț acum e ruină

redă-mă pământului antigona să pot inspira lumină

2.

domnișoara era mlădioasă era sublimă avea zvâc avea spectru avea adrenalină picioare unduioase ca nilul

sâni mai glorioși decât toate războaiele lumii

învățase tehnica îmbrobodirii alături de mama ei vrăjitoare aruncase la gunoi secvențele din copilărie

podeaua de lut frigul lipsa de afecțiune le dăduse de pomană altor copii ca pe o moștenire amară

domnișoara ducea o viață glamour

gramatica mai scârțâia dar era vedetă pe sticlă

primea săptămânal cereri în căsătorie sfaturi inutile câte-o răstignire în scris și îndemnul proletar de a se duce la muncă

se simțea în largul ei în lumea asta de prădători fără suflu dar uneori îi lipsea ceva

inima ei era fără un minut albastrul nu i se născuse încă

3.

moartea tocmai revenise de la tropice amăgitoare ca o felină la un bilet de avion distanță de mine

s-a uitat fix în sufletul meu și m-a întrebat sunt frumoasă

am început să fluier a pagubă a ceaikovski

învățasem demult să fluier de pe vremea când am aflat că orizontul mi se-ngustează bandă cu bandă

ești frumoasă îi spun fie ce-o fi

nu te iau nu vreau să te vindec de singurătate

viața mă aștepta la un vis lumină

4.

eram un lungan timid și slăbănog fetele mă considerau un ciudat băieții îmi dădeau diverse nume

vorbeam mult și despre orice vibrau ideile în aer străluceau ca niște licurici în noaptea minții în decor mâinile erau o prelungire a gurii

fetele clipeau își afănau maiestuos părul cu mâna semn de profundă plictiseală

dar mă complimentau divin vorbești ca din cărți

văzuseră ele la biblioteca municipală cum stăteau aliniate tăcute colorate frumos eram veșnicul confident

umărul meu era sfințit de lacrimi îmbălsămate dar ea exista în imaginația mea

suspendați amândoi în alt univers născuți cu iubirea în suflet

conștienți că iubirea e o artă ce nu are timp de minți prea sterile

ea minunea mea știa că iubirea în forma ei sublimă e puterea ce menține universul alert

care ne respiră și ne divină

singura stare absolută din care rezultă un întreg sună alarma

în puii mei

iar merg un kilometru prin zăpadă până la muncă